În spatele acestei situații stă o problemă mai mare, legată de rute comerciale, dependențe energetice și tensiuni internaționale.
Pentru pasageri, efectele nu sunt încă evidente, dar companiile aeriene se pregătesc deja pentru scenarii dificile.
Vara 2026 ar putea aduce mai puține zboruri și o presiune tot mai mare asupra prețurilor.
Un petrolier de mari dimensiuni, încărcat cu kerosen, se îndreaptă spre Europa după ce a părăsit zona Golfului înainte de blocarea Strâmtorii Ormuz.
Ar putea fi ultimul transport
Potrivit datelor din industrie, acesta ar putea fi ultimul transport de combustibil pentru aviație care ajunge pe continent din această rută, cel puțin pentru moment.
Estimările din industrie arată că rezervele ar putea scădea la jumătate până la sfârșitul lunii aprilie sau începutul lunii mai. Chiar dacă unele companii ar putea câștiga câteva săptămâni folosind stocuri strategice sau amânând lucrări de mentenanță în rafinării, aceste soluții sunt doar temporare.
Unele companii analizează deja reducerea capacității sau eliminarea unor rute, mai ales acolo unde cererea este mai mică. Calculul este simplu: fără combustibil suficient, nu pot fi operate aceleași zboruri ca până acum, relatează Merkur, potrivit ziarulromanesc.
Perioada verii este considerată cea mai sensibilă, deoarece atunci cererea pentru zboruri este la cel mai ridicat nivel.
Daca ne uitam ziua si noaptea pe cer putem usor opserva zeci de avioane care misuna ca furnicile .Poate nu ar fi de loc rau sa se mai reduca aceste zboruri pt. ca nici pt. sanatatea noastra si al intregii planete nu este foarte sanatos.Oamenii sa-si mai faca vacantele si concediile si in locuri unde nu trebuie sa foloseasca avionul.