Ultima premieră a anului la Teatrul Stela Popescu

Societatea contemporană se schimbă cu rapiditate iar teatrul contemporan are datoria de a aduce în fața spectatorilor problemele cu care aceasta se confruntă.

De Magda Colgiu-David - Senior Editor
Ultima premieră a anului la Teatrul Stela Popescu

Societatea contemporană se schimbă cu rapiditate iar teatrul contemporan are datoria de a aduce în fața spectatorilor problemele cu care aceasta se confruntă.

Teatrul Stela Popescu prezintă pe 20 decembrie ultima premieră a anului: Cock de Mike Bartlett. Piesa  vorbește despre iubire și despre „puterea noastră de a înțelege formele și complexitatea acestui sentiment înălțător“, se arată într-un comunicat al instituției de cultură. Mai presus de toate însă, “Cock” aduce în fața noastră o serie de întrebări esențiale – Avem curajul să fim, cine suntem cu adevărat? Avem îndrăzneala de a ne trăi propriul adevăr? Suntem în stare să ne asumăm alegerile și să ieşim din zona de confort ?

            În regia lui Tony Adam Horațiu şi scenografia Mădălinei Mihai, Teatrul Stela Popescu prezintă pe 20 decembrie 2022, ora 19:00 la Palatul Național al Copiilor, Sala Mică, premiera unui spectacol provocator. În distribuţie: Tudor Cucu Dumitrescu, Cristian Neacșu, Ioana Niculae / Ștefania Cîrcu, Cătălin Frăsinescu.

Societatea contemporană se schimbă cu rapiditate iar teatrul contemporan are datoria de a aduce în fața spectatorilor problemele cu care aceasta se confruntă. Astfel, identitatea de gen este astăzi un subiect extrem de actual și el necesită o abordare corectă, pe măsura complexității lui.  Spectacolul “Cock” aduce în prim plan  triunghiul dramatic de relaționare, în care ne-am aflat fiecare dintre noi, asumându-ne, de cele multe ori inconștient, unul dintre cele 3 roluri : victimă, salvator sau persecutor. Construit într-o structură cinematografică, spectacolul împletește lupta și suferințele personajelor, cu situațiile comice, generând un ritm alert, ce-l va face pe spectator să rămână implicat până la final.

Directorul Teatrului Stela Popescu, actorul Cristian Şofron, declara înaintea premierei: „Teatrul nostru încearcă şi, credem noi, reuşeşte prin tot ceea ce propune ca noi spectacole, să îşi asume rolul de a aduce în faţa spectatorilor săi DIVERSITATEA, în tot ceea ce are ea mai atractiv în lumea artelor spectacolului. Iar „Cock” este un nou pariu câştigat pe această temă, care sperăm să întrunească şi sufragiile publicului.”

            Să lupți / să renunți?  Să accepți / să refuzi?  Să pleci / să rămâi?

            Răspunsul rămâne a fi dat de fiecare spectator.

Acces 14 +

Distribuie articolul pe:

2 comentarii

  1. Cum arată fiica lui Stefan Bănică jr.? Frumos! Privește în gol! Vai de părinții fara de Dumnezeu!

  2. Spectacolul e marcat de diversitate și gen !…trebuia să intrăm si noi în trendul actual al orientării cu pătrat roșu!…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.