(VIDEO)Ultimul omagiu pentru prinţul Philip

UPDATE
Funeraliile regale pentru prințul Philip s-au încheiat în mai puțin de o oră, iar Regina Elisabeta a II-a a fost condusă de decanul Windsor în afara capelei.
Prinții William şi Harry au stat în zone alăturate în Capela St. George. William a stat aşezat împreună cu soţia sa, ducesa de Cambridge, în timp ce Harry a stat singur, pentru că Megan nu a putut participa la funeralii.

UPDATE
Slujba de înmormântare a început. Binecuvântarea a fost pronunţată de decanul Windsor. El a spus:

„Suntem aici astăzi în Capela Saint George pentru a încredinţa în mâinile lui Dumnezeu sufletulul slujitorului său, Prinţul Philip, Duce de Edinburgh.

Cu inimi recunoscătoare, ne amintim de numeroasele moduri în care viaţa sa lungă a fost o binecuvântare pentru noi. Am fost inspiraţi de loialitatea sa neclintită faţă de Regina noastră, de serviciul său adus naţiunii şi Commonwealth-ului, de curajul, tăria şi credinţa sa.

Viaţa noastră a fost îmbogăţită prin provocările care ni le-a adus, încurajarea pe care ne-a dat-o, bunătatea, umorul şi umanitatea sa. Prin urmare, ne rugăm ca Dumnezeu să ne dea har să urmăm exemplul Său şi ca, împreună cu fratele nostru Philip, să aflăm în cele din urmă bucuriile vieţii veşnice ”.

Locuitorii din Winsdor au venit să îi aducă un ultim omagiu prinţului Philip, Duce de Edinburg.

Poliţiştii şi gardienii patrulează spaţiul exterior al castelului Windsor, iar zeci de jurnalişti aşteaptă ceremonia de înmormântare programată de la ora 17.00.

Artistul Kaya Mar a venit cu un tablou care îl înfăţişează pe Philip pe care l-a pictat săptămâna trecută. Alţii au venit să aducă flori la porţile castelului Windsor.

„Având în vedere de unde a venit, originea sa, tocmai a făcut o muncă fantastică în adaptarea la rolul său, fiind, dacă doriţi, numărul doi după regină, dar egal, cu statut egal, par să fi avut o relaţie excelentă – evident private”, a spus Phil Appleton, actor.

„Ei bine, dacă sunt sincer cu tine, este pentru că îi aduc un omagiu din nou prinţului Philip, ducelui, soţului reginei şi din nou reginei noastre”, a afirmat Simon Stephens, lucrător medical.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Author

16 Comentarii

  1. lipa,lipa,lipa lipa, locuitorii- sclavi de pe plantatia Winsdor,zornaind lanturile si belciugele din nas, au venit…etc
    Traiasaca in vecii vecilor Republica!

  2. ce omagiu pentru un parazit? casele astea regale traiesc pe spinarea saracului care nu are ce minca, cine nu vede e orb. se vede ca acuma nu poate duce nimica cu el si nici un alt super-bogat cind moare nu duce nimica cu el. asta e razbunarea simpla a saracului acolo unde e saracit.

  3. De ce sa aducem omagiu astuia care declara ca si-ar dori ca dupa moarte sa se transforme intr-un virus ucigas care sa decimeze omenirea? Poate satanistii lui sa-i aduca omagiu, noi oamenii carora ne-a dorit moartea nu avem absolut nici un motiv, dimpotriva avem doar repulsie si dispret pentru acest doritor de genocid.

  4. Daca faci Arta , Apleaca-te la Capetele Incoronate si i-ti v-a creste Cota de Piata , pe Piata Artei . Cred ca este indeajuns saracia in care au trait Generatii de Stramosi de-ai mei si nu au realizat nimic in Viata ! Saracia duce la Saracie si in Arta ! Numai Oamenii Bogati , pot scoate Artistii din Saracie ! SINCERE CONDOLENCES ! Neagu Mircea 57 Years , Born in 29 April 1963 in Bucharest . I also saw BBC World News .

  5. De ce nu s-a adus un omagiu lui Adrian Lobontiu,chirurg zburator care a salvat mii de vieti cu chirurgia robotica,si care a fost adus din America si inmormantat in tara?Omagiu pentru un om,care a trait cum altii nici nu viseaza,cand parintii,rudele noastre sunt aruncate in saci?Vad ca a disparut covidul,nimeni nu poarta masca.la cortegiu.El a trait 99 de ani,Diana,nu.

  6. Omagiu pentru ce?Ca a supt ca o sugativa impreuna cu toate beizadelele banul contribuabililor britanici?

  7. Asta-i leat cu prima Pace de la Versailles. Abia acum a murit parazitul asta? Cate sute de ani avea?

    Reta Duda nu si-a bagat deloc capu’-n poza?

  8. Tu ar trebui intai sa inveti gramatica, fiindca nu iti intelegem elucubratiile („i-ti”, „v-a”; nu se pune virgula intre subiect si predicat – in caz ca stii care sunt alea si ai fi in stare sa le identifici in textul tau).

    Dupa ce te scolesti temeinic, vei avea caderea morala si intelectuala sa vii sa epatezi p-aci.

    Pana atunci scuteste-ne, ca suntem suprasaturati de prosti fuduli. Astept sa ma dai in judecata.

  9. Un fost Coleg de-al meu de Scoala Generala , a plecat in Strainatate Definitiv , ca pe aici prin Bucuresti , nu a mai avut ce face dupa 1993 . A facut o Facultate mai demult , iar dupa 1993 l-a dat afara din Servici , iar Fabrica a ajuns la Fier Vechi ! Asa sunt aprecieti Oamenii , cu Saracie ! In Strainatate cel putin este Apreciat ! Pentru Munca Depusa , pentru Studiile la Facultate facute in Bucuresti . Si bine a facut ca a plecat in Strainatate ! La noi , viitorul este numai de saracie ! La fel ca si trecutul , Stramosii nostrii , au Trait numai in Saracie , de care nu se mai poate scapa , nici in viitor ! Daca Omul nu se face Politician ca sa-si Aprecieze Propriile Interese , pentru o Viata mai Buna , fatza de ceilalti , care se zbat intr-o Saracie , de care nu mai poate Scapa Niciodata , iar la Batranete ai pare Rau , ca nu a avut Sansa sa Traiasca , o Viata mai Buna ! Daca nu Gandesti ca un Rege , gandirea Simpla , duce la o Viata in Saracie !

  10. cu un ritual mic satanic la ceas de seara…corpul reptilianului va fi inlocuit degraba si cu randuiala reptiliana…. o baie de „sange tanar”…

  11. Cred ca a murit fericit-se va putea reincarna intr-un virus ucigas,contribuind la reducerea populatiei planetei!

  12. Un persohaj negru, care ar putea fi inclus in un capitol al „Regi;lor blestemati „

  13. Citesti si te crucesti cum o pleiada de imbecili scuipa niste pareri despre ceva ce nu cunosc si nu inteleg: semnificatia monarhiei britanice ptr natiunile britanice.
    Ptr ,,functia” lui de print consort, printul Philip s-a achitat admirabil de sarcinile ce i-au revenit pe langa aceasta admirabila si prestigioasa femeie in persoana Reginei Elisabeta II-a, pe care n-o vad cu nimic mai prejos decat mareata Elisabeta I-a.

  14. @Kuku Bau
    In afara de cinism , glume proaste si huzur pe banii statului, cu ce s-a remarcat individul asta ridicat in mod cojunctural la rang de”print”,ma?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.