O lecţie de democraţie se desfăşoară acum în Piaţa Universităţii, altfel decât cea care se poate învăţa în amfiteatrele universităţilor. Surprinzătoare, năucitoare chiar, derutantă pentru mulţi. Ce facem când ajunge cuţitul la os şi nu mai ai nicio altă modalitate de a atrage atenţia că în România numai aerul nu costă, încolo tot? Adică traiul de toate zilele, facturile din ce în ce mai aliniate la costurile globale – doar guvernanţii au avut grijă să vândă toate resursele importante ale României (apa, electricitatea, gazul metan, petrolul, urmează cărbunii), să falimenteze sau să înstrăineze toate fabricile care însemnau producţie, economie sănătoasă şi să pună agricultura pe chituci, adică în bălării! „Nu vrem malluri, vrem fabrici!” se strigă în piaţă, „Vă rugăm să ne scuzaţi, / Nu producem cât furaţi!” – iată mesaje care sintetizează în ele că poporul român nu este sedus de consumerismul dat ca soluţie existenţială mondială şi că, oricât ar închide ochii, vede totuşi caracatiţa corupţiei şi furăciunilor!
Ce auzim astăzi, de ziua Unirii Principatelor, zi sfântă în calendarul sufletesc românesc? Zi de doliu, spun comentatorii şi analiştii politici! A venit ziua când preşedintele României nu mai poate ţine un discurs public din cauza vehementelor contestaţii ce se extind, acum fiind în peste 60 de oraşe şi în alte ţări europene unde sunt români duşi să-şi câştige pâinea cea de toate zilele. Boc, debusolat, mai oferă câte ceva unor categorii care au suportat curbe de sacrificiu, poate vor sta în casă şi astfel o să se mai împuţineze numărul contestatarilor din toate pieţele României. Revocarea ministrului de externe Baconschi, făcută prin telefon (sms), a doua din istoria României (Titulescu a fost demis prin telegraf!) este una de criză, jalnică, fără nici o importanţă, pentru că nu această demitere era aşteptată, ci a preşedintelui şi guvernului! Trista figură a unui prim-ministru de talie subeuropeană ce înoată printr-o fulguială spre centura Bucureştilor, pe o autostradă care nu duce nicăieri, arată unde se poate ajunge după o democraţie făcută de mântuială, nu după normele europene şi internaţionale. Alţi premieri europeni ca Berlusconi, Zapatero, Papandreou erau de talie mare şi tot au fost nevoiţi să accepte vocea străzii, care totdeauna arată acutizarea crizei, drumul fără întoarcere pentru dictatori şi corupţi!
M-am apropiat astfel de esenţa acestui editorial intitulat cvasimonden „Umbrela Andreei”… Care umbrelă? Care Andreea? Sigur vă gândiţi că mă refer la o nouă paradă de modă, că Andreea este una din vedetele româneşti ce ne surâd din televizoare de pe la diverse televiziuni de divertisment sau din paginile tabloidelor. Andreea Molocea este însă doctorandă la SNSPA, o cunosc personal, am fost împreună la mitingul împotriva violenţei din faţa Parlamentului României din 25 noiembrie 2011 pentru a atrage legislativului atenţia asupra faptului că România este o ţară misogină, împotriva femeilor, care sunt subreprezentate în politică, care nu au legi care să le apere, sprijine, protejeze, propulseze chiar! Egalitatea de gen în România este o bagatelă necunoscută şi neaplicată, instituţiile în favoarea acesteia (ANES, ANPF) – născute superpolitizate – au sucombat fără să facă nimic! Andreea Molocea a ieşit în stradă cu un mesaj „Iubesc Democraţia”, nu cu o poşetă Vuitton, nu cu cizme de fiţe, nu cu machiaj violent, ci simplu, cu o pancartă pe care a scris două cuvinte ce par un duş rece şi pentru politicieni, şi pentru guvernanţi şi chiar pentru mulţi dintre cei care se uită cu uimire spre această inimă desenată pe un pupitru de la facultate. Chiar Crin Antonescu, lider al opoziţiei, nu prea a înţeles cum este cu subreprezentarea femeilor, cum adică, asta e problema acum? Adăposturi pentru femei bătute? Ce-i aia? Aşa că politicianul a spus, la un moment dat, adăposturi pentru mame!… Vă inserez mai jos un link pentru a fi martori la coerenţa mesajului Andreei Molocea.
Tânăra doctorandă în ştiinţe politice aduce un mesaj din mulţimea tăcută, manipulată electoral, dar foarte importantă pentru cohortele de politicieni care s-au perindat prin Parlamentul României. Nu vrem reprezentare prin bărbaţi, vrem reprezentare politică proporţională cu numărul femeilor din societatea românească. Vrem să schimbaţi legea electorală din România, vrem să ascultaţi această voce a milioanelor de femei trimise la cratiţă să-şi exercite „drepturile civile”. Să crească copiii, să fie obiecte sexuale, să spele cămăşile albe pentru bărbaţii politicieni şi să lipească afişe pentru campaniile electorale! Iată roluri perpetuate de stereotipurile de gen pe plan mondial, nu doar în România!
Umbrela Andreei este democraţia adevărată, cea care trăieşte în Norvegia, în Spania, în Germania, în Austria. De ce pot fi în alte ţări europene femei-preşedinte sau prim-miniştri şi la noi nu? Democraţia nu este o floare la butonieră, nu este o rochie de lux, nu este o pălărie de firmă, nici o poşetă scumpă, nici o haină de blană. Democraţia învăţată de Andreea Molocea este o lecţie de civism pe care noi, femeile, trebuie să ne-o asumăm, s-o sprijinim cu îndrăzneală, cu forţă. Un mesaj pentru o altă tânără, Florentina Ilie, studenta mea de la Jurnalism, acum reporter la Antena 3: fii binevenită în profesie, ai trecut proba de foc a acestei Pieţe protestatare şi nu te-ai frânt! Te-ai transformat dintr-o „fătucă” din catalogul lui Ion Cristoiu într-o ziaristă din teatrele de operaţiuni care de multe ori pot fi periculoase! (Acum, când scriu editorialul meu, Florentina Ilie transmite din Piaţa Universităţii şi interlocutorul ei spune „că zilele astea parcă vor sânge”, atât de mare este încrâncenarea oamenilor care protestează.)
Şi totuşi, când va plesni acest eşafodaj dictatorial camuflat în haine democratice?…
24 ianuarie 2012
