Un alt fel de politică la fel

UDMR este marele câștigător al intrării la putere. Are un post de viceprim-ministru, ceea ce-i conferă poziția unui turn de control cu drept de viză asupra a tot ceea ce va dori Cîțu să facă.

Un alt fel de politică la fel

UDMR este marele câștigător al intrării la putere. Are un post de viceprim-ministru, ceea ce-i conferă poziția unui turn de control cu drept de viză asupra a tot ceea ce va dori Cîțu să facă.

Au trecut 14 zile de la alegeri, cât durează izolarea celor infectați cu covid. Pentru cei infectați cu microbul puterii, izolarea la vila Lac 1 mai durează.

PNL stă pe un butoi cu pulbere, nicio gașcă nefiind mulțumită cu ce a primit la împărțeala ministerelor. Orban nu și-a putut satisface toată clientela din partid, înfometată de glorie, putere și bani. Ca să-și salveze confortul, banii, vizitele la Cotroceni, Mercedesul, mandolina, dar și șefia partidului, liderul liberal a cedat băieților cu praf de stele pe umeri toate ministerele importante ale puterii. Iar din cele 9 rezervate liberalilor, Apărarea, Externele și Internele sunt la comanda directă a lui Iohannis, astfel că PNL a mai rămas cu firme luminoase, dar rafturi goale: Finanțele, Educația, Energia, Agricultura, Munca și Cultura..

O grupare condusă de secretarul general al PNL, Robert Sighiartău, un bogat pastor penticostal din Bistrița, consideră că Orban „a vândut meciul” ca să-și salveze pielea. O ședință convocată de Sighiartău pentru sâmbătă seara, în care se putea produce mazilirea lui Orban, a fost contramandată rapid de acesta.

Nici USR PLUS nu mai e ce vroia să pară înainte de alegeri. Haștagiștii s-au dedulcit cu grăbire fix la politica pe care o dezavuau pe vremea când dădeau foc la Piața Victoriei. Propovăduitorii unui „alt fel de politică” au intrat rapid în vâltoarea bătăliei pentru ciolan.

Ofensiva garnizoanei USR PLUS în ciolaniada de la vila Lac 1 a fost de-a dreptul uluitoare, astfel încât se poate spune că această combinație de chichirăi și năsui, care vin de nicăieri și se îndreaptă spre niciunde, va deveni deținătoarea reală a puterii. Lăsându-i lui Orban „pohta ce-a pohtit” – care-i servește numai lui, nu și PNL-ului – băieții cu praf de stele pe umeri au obținut ministerele care fac legea și care au banii: Justiția (fără avizul căruia din Guvern nu iese nicio hârtie), Sănătatea (unde Voiculescu vrea să defileze prin spitale ca vodă prin lobodă, având de distrus ceea ce începuse în primul mandat și de adus ceea ce se oprise prin depozitele Big Pharma), precum și Transporturile, Fondurile Europene și Digitalizarea – ministere la care se estimează că vor ajunge cca 70% din fondurile împrumutate de la UE.

La negocierile din weekend, USR PLUS a obținut locuri de prefect sau subprefect în fiecare județ și Municipiul București, va numi oameni în conducerea Gărzii Naționale de Mediu, a Agenției Naționale pentru Protecția Mediului și în Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării și va numi secretarul de stat care va conduce Casa Națională de Asigurări pentru Sănătate (CNAS), o instituție cu buget de 8 miliarde euro pe an, care împarte fondurile către toate unitățile medicale din întreaga țară.

Peste toate, gruparea numită pe la colțuri ca fiind „divizia politică a serviciilor secrete” a obținut dreptul de numi șeful Cancelariei Primului ministru, scaun rezervat de regulă pentru cooperativa ochiul și timpanul. Adică premier PNL cu șef de Cancelarie USR! Cîțu și Orban au acceptat fără să crâcnească, prietenii știu de ce.

Cu un premier precum Cîțu, care are probleme mari cu paranoidul, cu Orban reîntors la mandolină, că altceva mai important nu va avea de făcut, și cu PSD-ul condus de săracu^ Ciolacu, în care s-a dat stingerea, promotorii huliganismului politic în Parlamentul României vor defila prin politica țării precum rinocerii lui Eugen Ionesco prin piața publică. În aceste condiții nu este deloc surprinzător tupeul copreşedintelui USR PLUS, Dacian Cioloş, care a declarat sâmbătă, la o emisiune tv, că nu exclude candidatura sa la prezidențialele din 2024!

UDMR este marele câștigător al intrării la putere. Are un post de viceprim-ministru, ceea ce-i conferă poziția unui turn de control cu drept de viză asupra a tot ceea ce va dori Cîțu să facă. Apoi, a primit ministerul Dezvoltării, unde se aprobă – între altele – sumele pentru investițiile locale prin faimosul PNDL, program pe care liberalii, pe cât de mult l-au hulit, într-o demagogie cu spume, pe atât de mult l-au folosit, pompând bani mulți, chiar zilele trecute, către primarii lor. În cea de-a doua etapă a acestui program PNDL se finanțează 9.500 de obiective de investiții, pentru care sunt alocate fonduri în valoare de 30 de miliarde de lei credite de angajament, bani care vor fi în pixul UDMR.

Organizația maghiarilor a mai primit și ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, la care de asemenea vor ajunge mulți bani europeni, în conformitate cu grandiosul proiect „Green Deal” anunțat de UE.

Dar nucleara UDMR constă în aprobarea de către Parlamentul UE, joia trecută, a inițiativei „Minority safe Pack” (MSPI), care, în esență, prevede instituirea pentru minorități a unui mecanism precum este MCV pentru justiție. După votul din PE, urmează ca, la 15 ianuarie anul viitor, Comisia Europeană să ia în discuție directiva de aplicare a acestei inițiative și să adopte un set de criterii politice privind minoritățile astfel încât, pe scurt spus, dacă legile naționale nu vor fi pe placul minorităților, atunci va fi posibilă intervenția funcționărimii bruxeleze, peste voința statelor naționale.

Sâmbătă, Kelemen Hunor a fost într-o vizită fulger la premierul Ungariei, Viktor Orban, care l-a felicitat pentru rezultatul alegerilor din România și, mai ales, pentru succesul MSPI în Parlamentul European. Acest elemente spun multe despre poziția foarte tare pe care UDMR o va avea în guvernarea care se preconizează.

„PSD pare că a intrat în hibernare”, sugerează în binecunoscuta-i ironie Adrian Năstase. Din hibernare mai este o șansă să te trezești, primăvara, după ce se topește zăpada. Dar cred că în cazul PSD nu e vorba despre hibernare. La PSD s-a dat stingerea.

Vasile Dîncu, fost vicepremier în Guvernul Cioloș, fost coleg și șef al actualei și viitoarei ministre Violeta Alexandru, a fost trimis la acest partid tocmai ca să apese pe întrerupător. Altfel, era posibil ca unora din PSD să le vină cine știe ce idei cu suspendarea lui Iohannis, după ce social-democrații au obținut cu vreo 50 de mandate mai mult decât li se rezervase și decât fusese aranjate listele.

Partidul își mai digeră prin județe, la câte-o țuică fiartă, uimirea că a depășit planul la mandate, dar în rest – sssst, liniște, Vasile Dîncu trebuie lăsat „să modernizeze partidul”, misiune istorică la care ne-a anunțat că se angajează de unul singur, pentru a continua opera DNA care, potrivit declarațiilor sale, a contribuit mult la reformarea acestui partid.

Distribuie articolul pe:

12 comentarii

  1. Îmi place de Sosoaca! Cu ce drept handicapatii de parlamentari liberali dau datele personale la presa ale lui Sosoaca? Nici nu știu cu cine se pun! Vor fi tarati prin sala pașilor pierduți până își vor baga mințile în cap și legile in gura! Huuo jigodiilor liberale care dați afară liftiera!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.

@2025 Cotidianul.ro. Toate drepturile rezervate