„Pentru AUR, anularea alegerilor a funcționat ca un moment fondator” Cristian Pîrvulescu, interviu

Cotidianul: Ce s-a schimbat în România, pentru oameni, în anul scurs de la anularea alegerilor prezidențiale?

Cristian Pîrvulescu: Paradoxal, nu am intrat într-o etapă cu adevărat nouă, ci am regresat spre ceva care seamănă cu configurația politică de la sfârșitul anului 2000, cu o extremă dreaptă revitalizată și partide democratice slăbite. Ca și atunci, încrederea în regulile jocului democratic este fragilă, iar statul pare incapabil să-și ajusteze procedurile după circumstanțe. Pentru mulți, anularea scrutinului a reconfirmat ideea preconcepută că instituțiile nu sunt autonome, ci vulnerabile la presiuni politice.

Neîncrederea este acum persistentă, iar oamenii resimt acut posibilitatea interferenței puterii sau a actorilor statali ostili Românei – opinii care variază după gust și informații – în mecanismele electorale. În același timp, se manifestă însă și o formă de vigilență difuză în care cetățenii urmăresc mai atent deciziile autorităților și cer detalii privind procedurile electorale și despre integritatea procesului democratic. În ansamblu, România trăiește o tensiune între scepticismul crescând și o vigilență civică reactivă, semn că încrederea democratică rămâne fragilă, dar nu complet erodată.

,,Mecanismele vechi au rămas active, doar reambalate”

Cotidianul: Cum e clasa politică după un an, a învățat ceva din lecția din 2024?

Cristian Pîrvulescu: Lecția a fost înțeleasă doar la nivel superficial. Prudența crescută nu vine dintr-o maturizare democratică, ci din teama de a repeta un episod care a aruncat sistemul politic în criză. În esență, mecanismele vechi au rămas active, doar reambalate.

Clasa politică a reacționat mai degrabă defensiv decât reformator. Deși s-a vorbit mult despre modernizarea procedurilor electorale, despre transparență și integritate, marile decizii au fost amânate, diluate sau transformate în exerciții de imagine. Partidele au continuat să se bazeze pe artificii electoraliste – promisiuni fără acoperire, reforme cosmetice, gesturi de mobilizare rapidă a electoratului – ignorând faptul că tocmai aceste reflexe au contribuit la prăbușirea încrederii publice.

Mai grav, competiția pentru controlul politic a împins unele formațiuni să joace periculos cu extrema dreaptă, tratând-o când ca pe un adversar util, când ca pe un potențial rezervor de voturi, așa că, în loc să izoleze fenomenul, l-au validat indirect.

Deciziile dăunătoare nu au lipsit. Unele au fost motivate electoral, altele au fost rezultatul improvizației sau al presiunilor interne. În consecință, clasă politică pare să funcționeze în continuare după logica oportunismului de moment și nu după o strategie coerentă de reconstrucție democratică.

După un an de la alegerile anulate, imaginea generală este ambivalentă. Pe de o parte ceva mai multă atenție față de riscuri, dar și aceeași incapacitate structurală de a transforma o criză într-un impuls real de reformă.

Cât de convingătoare sunt dovezile care să justifice anularea alegerilor prezidențiale

Cotidianul: Au reușit autoritățile să-i convingă pe cetățeni că anularea a fost îndreptățită. Dacă nu, care e riscul? Poate face mai mult Nicușor Dan?

Cristian Pîrvulescu: Nu prea au reușit! Nici explicațiile juridice, nici cele legate de presupusele riscuri de ingerință externă sau intervențiile instituționale din zilele premergătoare anulării alegerilor – întâlnirea CSAT, avertizările privind ingerința străină și decizii de criză – nu au restabilit încrederea publică. Mesajele oficiale au fost sau prea tehnice, sau fragmentare și de cel mai multe ori incoerente, ceea ce a favorizat interpretările divergente.

În prezent, câmpul politic este divizat aproape egal în trei zone. Mai întâi cei convinși că anularea a fost necesară pentru apărarea democrației, a statului și a regimului constituțional, dar și ca o măsură preventivă legitimă în fața fraudei și a intervenției străine. Apoi, cei care consideră anularea o lovitură de stat electorală, un abuz menit să conserve puterea și să modifice direcția votului. În acest segment se acumulează cel mai mult resentiment politic și cea mai puternică energie radicală. Și, deloc de neglijat pentru că este și obiectul actualei faze a războiului hibrid, cei care oscilează, sceptici față de toate explicațiile și convinși că informațiile esențiale nu le-au fost comunicate. Este segmentul cel mai volatil, cel mai ușor de mobilizat emoțional.

Rolul lui Nicușor Dan privind motivele care au dus la anularea alegerilor prezidențiale

În acest context fragmentat, președintele Nicușor Dan rămâne unul dintre puținii actori capabili – cel puțin teoretic – să restabilească încrederea. Dar pentru a reuși, trebuie să treacă dincolo de registrul tehnico-administrativ și să își asume o comunicare pedagogică, clară și coerentă privind sensul democratic al deciziilor luate. Altfel, mesajul său riscă să nu ajungă la publicul prins între suspiciune, confuzie și rumorile unui război informațional intensificat

Pe acest fundal, s-a produs însă o reconfigurare simbolică importantă a extremei drepte. Imaginea de Salvator a lui Călin Georgescu s-a disipat treptat. Vidul lăsat în urmă a fost ocupat integral de George Simion, care a știut să transforme anularea alegerilor într-un capital politic personal poziționându-se ca interpretul legitim al indignării și monopolizând discursul anti-sistem.
În aceste circumstanțe riscul este ca „mitologia fraudei” să se instaleze durabil în imaginarul public, erodând pe termen lung încrederea democratică și oferind extremelor un avantaj structural.

Anularea alegerilor prezidențiale și ascensiunea AUR

Cotidianul: Cât de mult se leagă ascensiunea AUR de anularea alegerilor prezidențiale?

Cristian Pîrvulescu: Foarte mult. Pentru AUR, anularea alegerilor a funcționat ca un moment fondator, o scenă perfectă pentru a transforma suspiciunea colectivă într-un capital politic direct. Fără acest episod, evoluția partidului ar fi fost mult mai lentă, iar potențialul său de mobilizare ar fi rămas limitat la nucleul dur.

În acest interval AUR a devenit partidul unui singur om. George Simion a eliminat aproape toți contracandidații interni, a marginalizat orice tentativă de moderare și a recentrat partidul pe figura sa și pe un discurs anti-sistem pur, fără ambiguități. Lecția dureroasă a locului patru din primul tur al alegerilor din 24 noiembrie 2024 – când strategia de temperare a mesajului s-a dovedit contraproductivă – a fost rapid abandonată. Simion a revenit la radicalismul integral care îi definește identitatea politică și a transformat anularea alegerilor în dovada supremă a „trădării sistemului”.

,,Ascensiunea AUR este direct legată de anularea alegerilor”

Într-un climat de neîncredere generalizată, un partid construit în jurul unei singure voci are avantajul că poate oferi o narațiune coerentă, oricât de radicală ar fi. În timp ce partidele-sistem, inclusiv USR, ezitau, ajustau poziții și transmiteau mesaje contradictorii, AUR a impus tema rupturii totale dintre Popor și instituții. Pentru o parte a electoratului, această versiune a devenit interpretarea dominantă.

Pe scurt, ascensiunea AUR este direct legată de anularea alegerilor nu doar prin momentul emoțional creat, ci și prin modul în care George Simion, ca lider unic, a reușit să monopolizeze indignarea și să o transforme în principală resursă de legitimitate politică.

De ce s-au prăbușit SOS și POT

Cotidianul: Ce arată prăbușirea SOS și POT; există loc pentru un nou partid suveranist sau AUR domină complet zona?

Cristian Pîrvulescu: Prăbușirea celor două formațiuni arată, înainte de orice, limitele partidelor de lider într-un spațiu politic dominat de radicalizare emoțională. Atât SOS, cât și POT au funcționat pe baza unor figuri centrale — Diana Șoșoacă într-un caz, algoritmii radicalizării digitale atașați lui Călin Georgescu în celălalt — și au dispărut rapid odată ce aceste resurse s-au epuizat.

În acest sens POT este exemplul perfect. Un partid apărut de nicăieri, fără organizație, fără personal politic și fără structură ideologică. Promovat de și pe rețele sociale, în special de TikTok, ajunge într-o poziție politică relevantă pe termen foarte scurt, atât cât durează emoția colectivă care l-a susținut. Când această emoție se stinge, partidul revine la dimensiunile inițiale – adică invizibil.

SOS, în schimb, a funcționat după logica clasică a partidelor de lider. Dar capitalul politic al liderei s-a consumat. Diana Șoșoacă a ajuns la limita propriului potențial în primul rând din cauza expunerii mediatice excesive, a radicalizării permanente, dar și a imposibilității de a se reinventa.

Mai e loc pentru un partid suveranist?

În acest peisaj, AUR domină complet zona extremei drepte radicale, pentru că a reușit să treacă de stadiul unui vehicul emoțional spre statutul unei platforme politice cu lider unic, dar stabil, capabil să integreze și să capitalizeze energiile protestatare. Sigur, un nou partid ar putea apărea teoretic pe acest fundal, dar ar fi imediat perceput fie ca o construcție artificială, fie opera unor influenceri, fie a unor „inginerii” politice care nu mai au credibilitate într-o atmosferă saturată de suspiciune.

Pe scurt, electoratul radicalizat preferă concentrarea într-o singură forță cu lider clar, mesaj unitar și continuitate simbolică. Iar în acest moment, toate aceste atribute sunt monopolizate de AUR.

Ce se va întâmpla în viitor cu PSD și PNL

Cotidianul: Vor reuși PSD și PNL să reziste și să crească după eșecul din 2024, mai ales PSD, care este amenințat de AUR?

Cristian Pîrvulescu: Pot reuși doar dacă renunță la tacticile care au erodat încrederea publică. PSD este cel mai vulnerabil, fiind atacat frontal de AUR și slăbit intern. PNL are o bază urbană ceva mai stabilă, dar suferă din cauza confuziei de identitate și a concurenței USR. Fără o reconstrucție politică cele două formațiuni riscă să se erodeze în continuare.

PSD poartă o parte esențială din responsabilitatea pentru situația politică actuală, prin încercarea de a readuce România în logica anului 2000. Strategia a mizat pe aceleași mecanisme de control electoral, pe aceeași încredere că procesul democratic poate fi modelat prin intervenții de culise și pe același calcul că electoratul poate fi orientat prin tactici opace. Această abordare nu doar că a eșuat, dar a reactivat exact tipul de vulnerabilități instituționale pe care România încercase să le depășească în ultimii ani.

Greșelile PSD

Anularea alegerilor a scos la suprafață fragilitatea sistemului. PSD nu doar că a căzut în propria capcană, dar a creat un teren politic instabil care a dus accelerat la pierderea încrederii în instituții și partide. Această situație a generat condițiile pentru ascensiunea rapidă a AUR. Actuala conducere a partidului nu a rupt cu aceste mecanisme vechi, ci le-a continuat, considerându-le eficiente în termen scurt.

Această continuitate explică de ce România a rămas blocată exact în punctul critic în care a fost împinsă în 2024. În loc ca anularea alegerilor să fie urmată de o reconstrucție coerentă a încrederii, reflexele care au dus la criză au rămas active, împiedicând revenirea la o normalitate democratică stabilă.”