Un caz rezolvat cu greu de procurorii şi poliţiştii din Capitală i-a pus pe gânduri pe angajatorii din mediul bancar. Un funcţionar de numai 21 de ani dintr-o importantă bancă a furat din contul unui clientaproape 800.000 de euro. A fost tras şi el pe sfoară de mai mulţi complici, care în final, au împărţit banii între ei.
În luna februarie, procurorii au primit o plângere de la un bucureştean, care susţinea că i-au dispărut din cont 770.000 de euro. Anchetatorii şi-au dat repede seama că omul cheie în dosar era chiar un angajat al băncii, un consilier de retail clienţi. Acesta a scos banii din cont, care au ajuns apoi, printr-un intermediar, la alte trei persoane.
Ghinion însă – tânărul angajat al băncii a fost lăsat pe dinafară la împărţirea prăzii. De aceea a şi acceptat repede să lucreze cu anchetatorii. După 5 luni de filaj, oamenii legii i-au reţinut şi pe complici. Procurorii spun că angajatul băncii mai furase înainte o sumă de bani din conturile unui client.