Un copil de 8 ani a învins statul

Un copil în vârstă de 8 ani a câștigat dreptul de a fi inclus în Programul Național de Tratament pentru Boli Rare și de a beneficia de toate drepturile ce recurg din acest statut. Din cauza unei interpretări greșite a medicilor legată de analizele de sânge obligatorii pentru depistarea Fenilcetonuriei, copilul nu a fost diagnosticat corespunzător, iar starea lui s-a agravat în timp.

„Copil cu sănătate distrusă, familii la fel. După ce au aflat la 7 ani distanță de boala de care suferea copilul și care ajunsese așa fiindcă nimeni nu îi prescria un tratament corect, părinții și bunicii au făcut sute de drumuri pentru ca acesta să fie înscris în programul național de boli rare, însă nu i s-a permis acest lucru. Răspunsul este simplu: fiindca s-ar fi autoincriminat cu privire la nedepistatea inițială a bolii”, a transmis avocatul Adrian Cuculis.

Fenilcetonuria este o boală metabolică genetică în care enzima fenilalaninhidroxilaza (pha) lipsește sau are un nivel foarte scăzut în  sânge. În absența tratamentului adecvat, boala este responsabilă de apariția unei întârzieri mintale cu instalare progresivă. 

Decizia Curții de Apel București în acest caz este executorie și este un „raspuns la refuzul incredibil al statului / Institutului pentru Ocrotirea Mamei și Copilului «Prof. Dr. Alfred Rusescu» de a oferi tratament medical corespunzător”, a declarat avocatul Adrian Cuculis.

 

 

 

Recomanda [votes_up id=705204]

1 Comentariu

  1. în care enzima fenilalaninhidroxilaza (pha) lipsește

    -guma de mestecat contine fenilalana!
    (mergem pe ideea ca „cui pe cui se scoate”)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.