Un ordin al ministrului moldovean al Educației, Corina Fusu, ce prevede repartizarea în toate instituțiile de învățământ din țară, a Hărții României Mari, a stârnit dispute în Parlamentul de la Chișinău.
În cadrul dezbaterilor, deputatul Vlad Bătrâncea a rupt o hartă a României Mari în plenul Parlamentului.
Socialiștii și comuniștii s-au arătat indignați de inițiativa ministerului, calificând-o drept o tentativă de destabilizare a situației din țară. Mai mult de atât, fracțiunea PSRM a solicitat ca ministrul Educației să vină în Parlament pentru a oferi explicații.
„Ministrul Educației a emis un ordin ca în toate școlile din țară să fie repartizată Harta României Mari și drapelul României. Suntem indignați că elevii sunt supuși acestui pericol. Noi nu trebuie să permite unor grupări cu interese pentru alte state să promoveze aceste idei unioniste. Considerăm că doamna Fusu trebuie să fie audiată, să spună de ce se întâmplă acest lucru”, a declarat Vlad Bătrâncea, deputat PSRM, potrivit unimedia.info.
„Vreți voi sau nu, dar asta este Istoria. Voi umblați cu steaua în frunte, asta se poate, dar copiii nu au voie să afle istoria”, a venit cu o replică liderul PL, Mihai Ghimpu.
Liberal-democrații nu au susținut propunerea socialiștilor: „Noi nu susținem audierea ministrului Educației”, a declarat vicepreședintele PLDM, Vadim Pistrinciuc.
Propunere a fost susținută de doar 42 de deputați.
Hata Romaniei Mari, rupta in Moldova
Harta României Mari, ruptă în Parlamentul Republicii Moldova… – http://bit.ly/1mc5G9C
Posted by B1.ro on Thursday, December 10, 2015