Un dezastru patronat și protejat de președintele Iohannis

Un dezastru patronat de președinție. Parcul Național Văcărești suscită interesul autorităților doar din când în când. Dacă în primăvară, de Ziua Pământului, s-a umplut parcul de SPP, de consilieri și de alți apropiați ai președintelui, că doar venea Klaus Iohannis în vizită, acum e pustiu. Doar câțiva bucureșteni, mulți locuitori ai cartierului, dau o tură prin zonă doar-doar mai scapă de căldura din case.

Nu că ar avea ce vedea.  Sălbăticie, sălbăticie, mediu protejat, mediu protejat dar nici așa. Dacă intri pe site-ul https://parcnaturalvacaresti.ro și citești descrierile, locul pare un paradis. Ajunși aici, te întâmpină, cel puțin la intrarea dinspre strada Săvinești, un panou ruginit.

 

Firma care apare ca beneficiar pe acest panou nu este 100% necunoscută opiniei publice. Mai ales, a oamenilor din zonă. O simplă căutare pe Google ne dezvăluie:

„Imediat după alegerile din 2000, Tony Mikhael, cetățean australian de origine libaneză, a propus guvernului PSD condus de Adrian Năstase construirea unui complex de agrement pe cuva lacului Văcărești, care urma să reunească un hipodrom, un teren de golf, un centru de conferințe, un centru expozițional, un hotel, o zonă rezidențială și câteva cazinouri. După doi ani de „tras sfori” printre membrii guvernului Năstase, în octombrie 2002, Tony Mikhael câștiga licitația pentru proiect, iar la 23 ianuarie 2003 încheia contractul de concesiune a terenului, pe 49 de ani, redevența, de numai 0,28 dolari/mp/an, urmând să se plătească începând cu al patrulea an de la data semnării contractului, în ciuda faptului că, pentru terenurile din zona Văcărești, foștii proprietari intentaseră deja statului peste 100 de procese, multe dintre acestea ajungând și la Curtea Internațională de Justiție.[6] Proiectul nu s-a materializat, dar situația juridică a terenului a rămas în continuare neclarificată. Prin HG nr. 385/27 mai/2015, Statul Român redevine proprietar și administrator al zonei în condițiile în care firma SC Royal Romanian Corporation  SA deținută de Tony Michael nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale, astfel că a intervenit rezilierea contractului, în conformitate cu prevederile statuate la art. XII din contractul de concesiune. (Wikipedia)

Astfel, dacă după 6 ani de când statul a revedevenit proprietar, nimeni nu a înlăturat măcar plăcuța ruginită, ce așteptări să mai aibă bucureștenii de la rest?

Un loc aproape uitat

O dată intrat în spațiul numit atractiv, de altfel, Delta Bucureștiului nu te întâmpină nimic. Nu există niciun fel de alei amenajate iar zonele în care anii trecuți s-au plantat câțiva puieți de pomi arată,  iar, unele sunt abandonate.

Din loc în loc, mai rezistă cu stoicism niște plăcuțe indicatoare cu mesaje informative. Culmea, pe plăcuțele indicatoare se precizează că lucrările de îngrijire a unei astfel de plantații durează 5-7 ani. Că trebuie tăiate buruienilor din jur. Că tuburile de protecție sunt de mare ajutor. La fața locului? Multe tuburi sunt scoase iar buruienilor au năpădit plantația. Din loc în loc, un pui de arbore se încăpățânează să crească. Așa, parcă să facă în ciudă celor care nu l-au îngrijit.

 

Situația de acum diferă 100% față de aprilie 2021. Atunci, de Ziua Pământului, președintele Iohannis a considerat că e cazul să facă o vizită în Parcul Național Văcărești.

Însoțit de SPP și ceva consilieri, președintele a făcut câteva fotografii în zonă și a decis:

Voi acorda protecția mea și Înaltul Patronaj acestui parc. Sper ca exemplul să fie unul pozitiv și să avem din ce în ce mai multe zone verzi și de acest tip, zone cvasi-sălbatice. Avem, practic, în toate orașele mari din România un deficit de zonă verde. Avem nenumărate blocuri, alei betonate, foarte puține zone verzi și în ultimele decenii s-a studiat și s-a găsit că ele sunt vitale pentru o comunitate echilibrată. În acest sens, am discutat și împreună cu domnul ministru, împreună cu asociația, cu cei interesați de aici. Cred că trebuie să intervenim un pic și pe legislație, trebuie să dăm mai multă atenție acestei zone și cred că toată lumea își dă seama că asta este de fapt o mică parte dintr-o atenție pe care trebuie să o dăm mediului și naturii, ca să trăim cu toții într-o zonă mai plăcută, mai sănătoasă și mai bună pentru generațiile care vin“.

În ce o consta protecția și patronajul președinției?? Cine și cum se mai ocupă de acest parc despre care lumea spunea că este sau poate fi o comoară pentru București??

Parcul Natural Văcărești

Parcul Natural Văcărești a fost înființat prin HG nr. 349/11.05.2016. Asociația Parcul Natural Văcărești a inițiat înființarea parcului și l-a administrat pînă în 2018, când ONG-urile au fost eliminate din administrarea ariilor naturale protejate.

Gândurile cu acest parc (sau, măcar promisiunile) sună foarte bine. Conform planului de management, zona ar trebui să devină o atracție turistică.

 

Până atunci, nimic. Chiar dacă, în noiembrie 2020, și primarul Nicușor Dan a anunțat amenajarea Parcului Natural Văcărești și a Lacului Morii în parteneriat cu Guvernul României și Ministerul Mediului. Rezultatul implicării se vede în fotografiile de mai jos:

 

Administratorul actual al PNV este Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate. Ce face agenția pentru parc? Se chinuie să-i găsească administrator. 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 4

29 de Comentarii

  1. Eu zic sa construim ceva acolo in loc sa lasam pamantul liber. Ce naiba doar avem destule spatii libere in care sa stam. Asa ca hai sa construim un bloc si niste casute

  2. Romania, tara in care i se taie gitul vitei pentru a i se fura talanga ! … Acum vreo citeva zile am urmarit la o televiziune franceza un reportaj despre castelul Bran … in afara de binecunoscutele (si antinationalele, la urma urmei !) timpenii cu Dracula si asocierea debila cu Vlad Tepes (niste borfasi scot inca bani „frumosi” din asta iar niste oligofreni de turisti straini inca mai pun botu’ !), la un moment dat ghida ajunge cu francezii la o trecere intre doua incaperi, cica pazita de moroi (strigoi si alti „vampiri”) cu funii de usturoi ! Ce credeti ? Unii „turisti” furasera capatinile de usturoi !!

  3. Plăvanul patronează în România furtul și sifonarea banului public. Mor oamenii arși de vii în spitale? Nicio problemă, ficusul pleacă imediat la ski. A furat șapte case și a făcut trafic de copii? Nicio problemă, se găsesc procurori sclavi care să țină sub preș dosarele altui preș. Parcurile sunt chiar ultima problemă a acestui preș odios care nu dă doi bani pe țara în care trăiește. Leneșul Klaus e campion doar într-un singur domeniu. Cel al constatărilor.

  4. Se vede ca esti chior, nu numai (editat)si ticalos. Ce dovezi mai vrei, altele decat imaginile din articol. Baga capatana in hardau si linge ami departe.

  5. @costi
    faptul ca treneaza de 30 de ani, nici la stat, nici la fostii proprietari,ca se amana un proiect-palbabil, eficient, pragmatic nu este o dovada psihopatule ce vrei dovezi de prostie cand nu te uiti in oglinda sa te vezi in copac???

  6. Orban urla:”cine este regele? Ai lui raspundeau:johanis”! Si tot se repeta pe aceeasi gaura a gurii! Este de cel putin 6-7 ani! Este patronul tuturor ilegalitatilor si nemernicior facute in perioada decanului ocuparii scaunului si functiei cea mai inalta si de conducere in Romania! Tot johanis a sustinut cu gurita lui guwernerul mieu care se dovedeste a fi virusul crancen pentru Romania si toata natiunea! Si nu numai astea despre care sunt mentionate in articol, sunt si decesele din spitalele unde au ars bolnavii, deseurile importate de driapta pe care o sustine cu tarie plus destule!

  7. Propunerea mea e sa se construiasca acolo o Inchisoare moderna cu terenuri de tenis, partii acoperite de schi, piste pentru
    biciclete pentru cel putin 100.000 de securisti stalinisti, dar si ceausisti aflati cu totii in libertate…

  8. antyprosti Ia na scirmoniti tovarasi mai adanc. Cum spuneai, in ultimii 30 de ani. Cine s-au perindat la furtul calificat prin baroni locvali? Voi nu sunteti orbi, ci acoperitii ochii si ascultati ce va spun altii ce vor sa-si acopere mizeriile. Mi-e mila de voi ca peste alti 30 de ani tot plangaciosi veti ramane si tot pe altii veti da vina.

  9. “Cred că trebuie să intervenim un pic și pe legislație, trebuie să dăm mai multă atenție (…) mediului și naturii, ca să trăim cu toții într-o zonă mai plăcută”. La marginea Sibiului, în Șelimbăr era pânâ în anul 2003 un câmp verde de 300 de ha după acte proprietatea rășinărenilor câmp pe care a avut loc pe 28 octombrie 1599 bătălia în care oastea Țării Românești condusă de Mihai Viteazul a învins oastea Transilvaniei cardinalului Andrei Báthory. Din 2003 sa construiesc blocuri unul în altul, fără locuri de parcare, fără vegetație fără soare printre ele. De 18 ani neîntrerupt buldozerele sapă răscolind un teren neted și un pământ negru deosebit spre a dace loc fundațiilor de beton. Blocuri gri au închis orizontul din spatele a ceva ce era un câmp verde cât vedeai cu ochii. Treceți pe lângă ele de două ori pe săptămână domnule președinte Iohannis și ca Sibian de baștină trebuia să vă șocheze pământul negru răscolit și densitatea nefirească a blocurilor. “Îndesirile” lul Ceaușescu de pe bulevardul Mihai Viteazu sunt belvedere față puzderia de blocuri de pe prelungirea acestui bulevard în localitatea Selimber. Revenind; idea unui complex de agrement era mult mai de capitală decât “deltă”. Probabil că l-au lucrat pe australianul de origine libaneză (???) până acesta a renunțat. De fapt asta a fost scopul anihilării lui Adrian Năstase și la Dracula parc și în Văcărești. Să nu se facă în România de către români nimic. Să nu concurăm pe nimeni. Sâ devină baltă și bălării în tot cei inițiativă românească. Domnule Valeriu Marian vorbiți de tunul Elenei Udrea cu imobiluare în Cluj Napoca. Vorba neamțului Goethe “Vedi e Șelimber e poi muori.”

  10. Acel parc a fist groapa de gunoi unde s-a dus moluzul de la bocurile prabusite in 1977. Adevarat ca sunt izvoare, am si baut apa dintr-unu acum 30 ani. Baltile sunt de mica adancime cu mult stuf .
    Se poate face un parc cum este Tineretului. Constructii nu pentru ca este mlastina.

  11. Iohanis patroneaza dezastre si numai dezastre.

  12. Tovarășul Ceaușescu în vizită de lucru. Analfabetul celălalt, în comparație cu analfabetul actual, măcar mișca lucrurile, bine sau rău dar se intampla ceva. Trântorul nostru, probabil că în clipa următoare i s-a sters din memorie acțiunea, cardul de memorie fiind încărcat cu probleme majore ale țării: ski nevastă, navetă, Valea Oltului.

  13. Alooo! Nu vedeți ce cald e afară? Lăsați omul să-i priască concediul… până la Crăciun. Sau poate vreți s-o supărați pe duamna Carmen… nu v-aș sfătui!

  14. @Claudiu:
    Votez din scrierile dumitale:”Ce are președintele cu administrarea unui parc?”
    A folosit parcul zilele trecute pentru publicitate, cand era cu ai lui si se facea ca aduna gunoi! A promis ca se va schimba prin curayire si amenajare, si promisiune v-a ramas!

  15. Aceiasi love-story cu Iohannis si PNL la plantat de copaci si sub mandatul lui Alex Tabla Costache defrisarile s-au accelerat in starea de urgenta din p(l)andemie. Lumea normala era tintua in case cu fortza militziei, defrisatorii aveau cale libera sa-si faca de cap.
    Mult Love la defrisat nu impadurit.

  16. parere… Tovarase parere,institutia prezidentiala este una,administratorii acelui parc este cu totul altceva. Daca oricare din presedinte circula cu trenul,eventual facand reclama pozitiva sa mergem si noi cetatenii cu trenul. Iar CFR-ul da rateuri,e de vina presedintele? Sau daca alt presedinte da cu sutul intr-o minge la un club de fotbal,iar acea formatie rateaza o calificare,tot presedintele e vinovat? Sau daca merge la munte si promoveaza o zona, iar ghertoii de romani arunca mizerii,ca doar asta vedem peste tot,tot el e de vina ?Pai atunci dati afara cei din administratiile locale si sa ramana doar presedintele, sa raspunde pentru tot. Unde te trezesti baiete, in ceausism? Inteleg ura ta de clasa,dar nu doare sa rationezi.Nu vrei ca Johanis sa rezolve si dosare penale. Sa prinda eventual si infractori. Eventual sa asfalteze drumuri. Societatea si mentalitatea poarta cea mai mare vina .Uite la tine cum gandesti.

  17. parere…Si apropo, ai zis ca a promis acum cateva zile. Dar psd a promis de cand se stiu spitale si autostrazi. Te pui pentru un parc de acum cateva zile?

  18. Cel mai slab președinte!
    Pe acest om nu-l mișcă nimic,e total insensibil ,indiferent la problemele țării.
    Acum e ocupat cu debarcarea lui Orban.Da, Orban ca l-a ajutat să fie presedinte. Nicio faptă bună nu rămâne nepedepsita!
    Ce blestem e pe țara asta să fie condusă de incompetenți, corupti si trădători. Da,trădători. Amintiti-vă cum s-au înstrăinat pe nimic (excepție spaga) petrol,gaze,fabrici,uzine,combinate,
    păduri,etc.
    Corupție și trădarea intereselor românilor!

  19. @rad de prosti:
    Stie orice individ ce inseamna institutia prezidentiala! Dumitale tovarase, nu ai inteles mesajul transmis prin comentariu, ca de obicei! Era vorba strict de promisiuni de moment prin campanii a acestui individ care se foloseste de orice sa manipuleze! Apropo, nu era vorba de niciun partid politic in comentariu! Citeste mai atent si nu bate campii!

  20. parere…Fugi cu cercu. Sunteti o adunatura de plangaciosi si provocatori. In tara asta este de ajuns sa scrii pe google cuvantul corupt si vei gasi PSD. Nu fac antireclama,dar tot dezastrul tarii a pornit de la Iliescu pe linie de partid. Restul sunt baliverne.
    Care este problema ta ca a promis ? Au trecut ani si nu s-a rezolvat? Uita-te in urma si cauta,te rog eu frumos, cauta sa fii corect.Esti prea pretentios si sensibil asa deodata. Dar nu te-ai revoltat cu mineriadele,nu te-ai revoltat cu ordonanta 13, Colectiv si 10 august. Nu te-ai revoltat ,dar ai pretentii. Nu aveti asa un sentiment de vinovatie cand va uitati in urma ? Nu va doare ca multi au parasit Romania ca urmare votului vostru,oameni patrioti,mandri ca-s romani,nationalisti .A sa nu uit si crestini-daci liberi. Tu personal ce ai face dupa un dezastru lasat de comunism apoi de fesenism ?Te indignezi ca nu se rezolva o promisiune intr-un an sau un mandat? Dar tu ca cetatean ce ai facut sau ce faci?Suntem unii care am iesit in strada la orice abatere a unui partid. Nu am iesit sa verem salarii sau pensii mai mari.

  21. Pentru asta a si fost pus alogenul ! Pentru dezastru, pentru a submina tara !

  22. Hai lasa-ma !Chiar asa, dezastru? Ati uitat ca unu e Cismigiu,e o zona protejata de interventia omului! Buna gluma…

  23. @rad de prosti=costi:
    La gandirea dumitale, nu e nimic obiectiv decat subiectivism si galagie oribila fara baza obiectiva.

  24. Un alt dezastru patronat de președinție. Acum are si „dezastrul lui” facut „pas cu pas”.

  25. MARE ITI ESTE GRADINA DOAMNE SI PLINA DE IDIOTI !.
    ARIE PROTEJATA !!;PARC NATIONAL !!= O GROAPA DE GUNOI ,MOLUZ ,FARA O DRENARE NATURALA IN CARE SE ADUNA APA DIN PRECIPITATII ,IAR VARA SEACA -VEZI IMAGINILE .
    BOTEZATA DE CATIUSA IVANOV =DELTA VACARESTI !!, AZI I-A SECAT DELTA ,BURIENILE SUNT ATOT STAPANITOARE ,FAUNA A DISPARUT ODATA CU SECETA ,IAR AZI ARATA CA CEEA CE ESTE DE FAPT -UN LOC CA ORCARE PARASIT ,IGNORAT PLIN DE BALARII.
    CAND POLITICUL VREA CIRC PENTRU PROSTIME ARE UNDE SA SE MANIFESTE -PE PAMANTUL NIMANUI !!.

  26. Dupa atata munca in folosul naturii, merita un binemeritat concediu pana la terinarea mandatului

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.