Un angajat al consulatului american din Lahore a împuşcat doi pakistanezi care s-au apropiat de maşina sa în timp ce era blocată in trafic, în timp ce un alt vehicul al consulatului a accidentat mortal un pieton, când încerca să ajungă la locul incidentului, relatează Associated Press. Comandantul poliţiei din Lahore a declarat că diplomatul a tras când unul dintre cei doi a îndreptat un pistol asupra sa.
Poliţiştii sosiţi la faţa locului au declarat că diplomatul se afla în legitimă apărare. Asupra maşinii sale s-a tras, iar lângă cadavrul unuia dintre pakistanezi se afla un pistol. Poliţiştii pakistanezi au declarat că victimele erau suspectate de jaf, însă nu există dovezi clare în acest sens.
Comandantul poliţiei din Lahore a declarat însă că diplomatul american ar putea fi acuzat de crimă şi de deţinerea ilegală a unui pistol Bereta, arma cu care a tras. „Personalul diplomatic are imunitate, dar nu sunt sigur dacă şi în caz de crimă. Vom consulta Ministerul de Externe în acest sens”, a spus comandantul.
După incidentul soldat cu trei victime, mai multi pakistanezi au iesit pe străzile din Lahore pentru a protesta împotriva diplomatului, numit „câine american”. S-a răspândit şi informaţia că diplomatul american ar fi agent CIA.