Un eșec – Primul referendum pentru demiterea unui primar

UPDATE Primul referendum organizat în România pentru demiterea unui primar a eșuat din cauza prezenței la urne.

Prezența la referendumul desfășurat duminică pentru demiterea primarului liberal al comunei braşovene Dumbrăviţa a fost 25,59% , sub procentul de 30% necesar pentru ca referendumul să fie valabil.

Dintr-un total de 4.083 de votanţi înscrişi pe listele permanente, s-au prezentat în cele trei secţii de votare doar 1.045, reprezentând un procentaj de 25,59%.

Referendumul a fost astfel invalidat, iar primarul comunei, Popa Zachiu, își va duce mandatul la sfârșit.

Duminică, locuitorii comunei Dumbrăvița din județul Brașov au fost chemaţi să se pronunţe dacă vor sau nu ca edilul PNL Zachiu Popa, aflat în funcţie de peste 16 ani, să conducă în continuare localitatea. Iniţiativa privind organizarea referendumului a aparţinut celor de la USR Braşov, care îl acuză pe edilul din Dumbrăviţa de incompetenţă, de „proasta gestionare a resursei locale şi lipsa acumulării de fonduri”.

Consilierii locali USR susţin că au iniţiat demersurile pentru acest referendum încă din primăvara acestui an, „la cerinţa cetăţenilor care s-au săturat de anii în care primarul nu a făcut mai nimic pentru ei şi i-a dus cu vorba”. O altă reclamaţie la adresa primarului este aceea că administraţia locală acordă contracte de lucrări pe bani publici unor firme „de casă, care lucrează scump şi prost, care au câte un angajat şi care nu au experienţă”, consilierii USR din localitate susţinând că planul urbanistic general al localităţii „nu a întrunit nicio prevedere legală”.
Acuzații în ziua votului

USR  susținut  că primarul Popa Zahiu ar fi ameninţat locuitorii că le taie ajutorul social şi că nu le mai dă titluri de proprietate, dacă vor merge duminică la vot.

„Astăzi, în ziua votului de la Dumbrăviţa, primarul Popa Zahiu s-a instalat în biroul său din primărie, deşi nu avea voie să stea în incinta secţiei de votare. După sesizarea USR, preşedinta secţiei l-a rugat să plece, dar a rămas în perimetrul secţiei de votare. USR a depus o sesizare la poliţie şi la BEC. De 40 minute, poliţia dezbate dacă poate interveni, în timp ce BEC încă nu a aflat cine are competenţa să îi spună primarului să plece. Mai mult, vicepreşedintele PNL al Consiliului Judeţean stă alături de primar în faţa primăriei”, se arată în comunicat.

USR susţine că în altă secţie de votare, cea de la grădiniţa din localitate, reprezentantul PNL Mamina Eugen s-a postat la intrare şi a încercat să blocheze accesul oamenilor la vot. Consilierii USR i-au făcut sesizare şi a fost obligat să înceteze aceste acţiuni.

„Ştiu că de la începutul campaniei, primarul Popa Zahiu a ameninţat persoanele din localitate care primesc ajutor social că nu le va mai da banii, dacă participă la referendum. Ştiu că a pus presiune pe locuitorii din Dumbrăviţa care aşteaptă de ani de zile titluri de proprietate în urma cadastrului din localitate. Am fost ameninţată pe stradă de familia primarului şi colegii mei au fost jigniţi de familia viceprimarului în Vlădeni. Primarul Zahiu mi-a făcut trei plângeri penale până acum, în speranţa că mă va intimida şi o să mă opresc. Nu o să mă opresc, o să lupt în continuare pentru că Dumbrăviţa merită mai mult. Fac apel la oameni, să nu le fie frică şi meargă să voteze la referendum!”, a declarat Anisia Costescu, consilier local USR, citată în comunicat.

USR menţionează că, în încercarea de a intimida consilierii USR şi de a opri referendumul, primarul PNL le-a făcut trei plângeri penale, fără a avea câştig de cauză.

„Primarul Popa Zahiu este foarte deranjat de consilierii USR deoarece de la preluarea mandatelor au început să filmeze live şedinţele de consiliu local, să arate oamenilor ce se întâmplă în spatele uşilor închise din primărie. Consilierii USR au arătat rapoartele Curţii de Conturi unde sunt menţionate plăţi ilegale făcute din bugetul local, pentru care principalul vinovat este primarul”, se adaugă în comunicatul USR.

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a anunțat că, începând cu ora 7:00, cele trei birouri electorale ale secțiilor de votare din comuna Dumbrăvița, județul Brașov, au fost deschise pentru desfășurarea referendumului local în vederea consultării cetățenilor cu privire la demiterea primarului comunei.

Într-un mesaj postat vineri seară pe Facebook, edilul Zachiu Popa acuza că „un grup de interese vrea să preia controlul asupra comunei”, cerându-le locuitorilor că nu se precinte la referendum.

VIDEO primarul Zachiu Popa

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 3
Ioana Radu 8501 Articole
Author

20 de Comentarii

  1. USR-ul are niște „afaceri” în zonă, Uniunea Scufundați România e un partid plin de fasciști și criminali. Și acum îmi aduc aminte de Barna cum spunea că „certificatul verde trebuie introdus la locul de muncă” uitând se pare că dreptul la muncă e echivalent, pentru oamenii onești, cu dreptul la viață. Nu mai spun de Mihăilă, ministrul sănătății USR-iste care a recunoscut senin că România nu a achiziționat medicație și că „toată sănătatea publică din România” se bazează pe niște injecții experimentale. USR e un partid de ucigași ce trebuie desființat și scos în afara legii.

  2. Cand Sectorul 1 din Buucale era plin de gunoaie,buruieni si shobolani, derbedeii de la usr nu erau si nu sunt nici acum asa de saritori ca sa dea jos cu putoarea aia de Clontzotilda hoatza infractoare prinsa la furat de voturi si asazis primar.Prosti or fi cei care cred in astia de la usr care nu prezinta nicio incredere nici atunci cand lasa impresia ca ar avea dreptate.

  3. De zeci de ani și de sute de ori am scris și spus, ca să se facă o lege pentru ca primarii la fel ca președintele să aibe doar două mandate consecutive.. Ar fi o lovitură imensă dată mafiior de tot felul. ar fi o reducere a corupției și o mare șansă a localităților. NU SE VREA ! De ce ?? Pentru că mafia centralizată de la bucurești, indiferent de partide și cu toate măsluirile, tot are nevoie de suportul unora din teritoriu, a căror scop exclusiv asta este, sprijin pentru mafia centrală..De ce nu te deștepți odată române,.?

  4. bucurestenii sunt incantati cu clo(ndirul)tilde…n-ar vrea sa se rastuarne…bun la cate ore pot trimite un mesaj? asta este dupa 5 ore si nu vreti sa-l acceptati, care este frecventa acceptata?

  5. Ce se mai incurca cu demiteri USR sa treaca la direct dosarel.
    Ca vine judecatorul oeste 5 ani sa zica fapta nu exista.

  6. Important e cine le numără, nu cine cum votează,.Au fost alegeri locale, de primari, unde fraudele au fost atât de evidente de cădea cerul pe ei,. A fost pinșă profa, una, cu ștampila votând de zor pentru un candidat,. in flagrant.. Legi există de condamnare la 5 ani.. Ce crezi că a pățit tipa,.?? NIMIC BRE,.A fost promovată,.

  7. Presa = acest caine al Democratiei ar trebui sa reaminteasca frecvent si constant cum functioneaza Jocul Democratic .
    Sa reaminteasca = POPORUL ( electoratul ) poate prin demonstratii si vot sa hotarasca soarta Tarii .

    ” noi sintem poporul ” – mai tineti minte cum strigam cind eram destepti ?

  8. Clasic, românesc.
    Altfel, noi suntem, cu toții, buni români, dar străinii cei rai ne hotărăsc destinul.

  9. Aici a dus democrația prost înțeleasă și aplicată timp de 32 de ani in România. Toți aleșii sunt niste hoți și impostori încât nici dracu nu mai participă la alegeri, adicătelea alegătorii și-au tăiat singuri craca de sub picioare.

  10. Daca in localitate sunt 4.083 de alegători înscrişi în listele electorale, se pun cateva intrebari:
    – Cati cetateni sunt deja decedati, sau plecati in strainatate, sau ca umplutura in aceste liste?
    – De ce nu au inceput cu sector 1 bucuresti-clotilda, apoi cu plicsor ban, cu cel de la brasov, bacau +?

  11. Este totusi grav daca paduchii useristi au reusit sa convinga totusi peste o mie de sateni sa iasa la vot. Sa fie oare atati de multi #rezisti in satul ala?

  12. a fost eliberata o ursoaica ce a stat foarte mult in cusca. Toti ursii se plimbau prin padure liberi dar ea a preferat sa se intoarca singura in cusca…
    Credeam ca exista diferente intre Alexandria si Brasov.

  13. Usr-istii își încearcă dantura intr-un „lokhum” deja uscat!

  14. ȘI AȘA A AVUT O PREZENȚĂ MARE LA VOT DACĂ POPULAȚIA S-A LĂSAT PACALITA DE MIZERABILII DE SECURIȘTI DE LA USR-PLUS.

  15. ce te mira? oare in Bucuresti, Timisoara, etc. toti sunt in extaz? De ce nu remarci si situatia reala, aceea ca unii sunt nemultumiti…de ce ai impresia ca PNL-ul lui Basescu-Iohannis este mai valoros decat altii? Crezi ca exista o m… mai mare decat ceea ce a facut Orban-Catu-Virgil Popescu sub coordonarea lui Iohannis? Crezi ca a mai distrus cineva economia, inchizand centrale electrice pt a face profit strainii? Mi-e rusine de milioanele de romani care au jurat credinta Romaniei si au acceptat toata m… mai au si obraznicia unii cu stele sa apara la TV si sa ne arate cat de ”valorosi” sunt. USR-ul are si el lipsuri, dar o mai nimereste recitand din scoala lui Soros, ca si Saftoiu, Blaga, Udrea Prisca, Valceanu, De Mezzo, etc. stiu sa amestece adevarul cu neadevarul pt a fi convingatori si reusesc pt ca multora le place. Romania e condusa fie de incompetenti fie de …

  16. 70% pr0$ti in comuna respectivă.Daca mergesu la vot si il demiteau, cum le mai tăia ajutorul social??

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.