Un fîs prefăcut cu Anca Alexandrescu

Ce s-a ales din marele tam-tam al întîlnirii cu Marcel Ciolacu? Trepădușii de la Realitatea încă vorbesc despre marea lor emisiune care, de fapt, s-a dezumfat de îndată ce a început. Pe vremuri, cînd mă documentam pentru un reportaj despre trupele de circ aflate în turneu, pe un tăpșan, la marginea orașului Alba Iulia, șeful trupei mi-a povestit despre prietenia unei capre cu un elefant. Capra găsise un culcuș și protecție lîngă elefant și își petrecea tot timpul lîngă el. Iar cînd uriașul trebuia să intre în manej și cînd pe căpriță încercau să o îndepărteze, elefantul fornăia și făcea ca toți Dracii. S-au prins că, dacă îi lăsau să se giugiulească nițel, după numai cîteva minute, mastodontul își făcea numărul ca un mare artist. Cam așa a fost și întîlnirea dintre Anca Alexandrescu și Marcel Ciolacu.

Cît „procuroarea” de mahala a fost ținută departe de PSD-ul pe care l-a slujit o jumătate de viață, ea s-a înfoiat ca o harpie cîrîind amenințătoare. Cînd a revenit mai aproape, a dat în gîngurit și mai să se întreacă în tandrețuri politice.
Felul în care a fost montat interviul cu un prim-ministru, precum și modul în care Ciolacu l-a acceptat spun mult despre caracterul amîndurora. Anca Alexandrescu, ilustrînd perfect isterica sa formulare cu „vă calc în picioare, mă”, iar Ciolacu, făcîndu-se că protestează și topindu-se cuminte ca un fraier pe un scaun de frizer, și-a făcut numărul de dulceață și siropăreală.

Probabil că în anchetele lui Portocală sau ale procurorilor din anii proletcultismului s-au mai practicat asemenea așezări în scenă. Nemulțumirea lui Ciolacu era întemeiată. Din păcate, așa cum s-a înmuiat în toate situațiile mai tensionate, așa a făcut-o și acum. Cît de premier era și cît de mare la stat, el s-a prelins cuminte pe un scaun ce s-a dovedit a-i fi confortabil.
Ei bine, Anca Alexandrescu, rămasă în picioare din această dispută de început (singura cîștigată!) s-a prăvălit și ea într-un amatorism jurnalistic. A adunat o sută de întrebări de la miile de telespectatori și s-a încăpățînat să le pună, fără să-și dea seama că Ciolacu nu-i răspunde la nici măcar una. Ciolacu s-a bălăcit în vaselină, a trecut pe lîngă toate, a fandat ușor, a mințit și a bătut cîmpii în fața unei moderatoare care nu l-a agățat cu nimic. Și la întrebarea despre Raed Arafat, și la cea despre Grindeanu a flecărit cîteva propoziții și a ieșit zîmbitor, așteptînd „altă întrebre”. Anca Alexandrescu putea să mai pună încă mii de întrebări vreme de zile și nopți, tot nu scotea de o știre. S-a purtat mai degrabă ca o cititoare de contor, nu ca o căutătoare de adevăr. Nu era pregătită pentru o dispută sau pentru un clenci și nici n-a obținut o știre nouă. N-a luptat, n-a contrat la nici o trecere pe lîngă subiect și problemă, n-a săpat și n-a adus argumente împotrivă. Pentru Marcel Ciolacu a fost o interlocutoare comodă, ca o fostă PSD-istă care nu scapă de trecutul ei și nici de fierea sa cu multe ambiții de rezervă. A trecut bățoasă peste tot pachetul de întrebări, a mai pus două-trei de la ea, făcîndu-se că mușcă și luptă și „la revedere, s-a terminat emisiunea”.

Multe încropeli de la Realitatea Plus sunt chinuite de neprofesionalism și au un plus de zgomot și de superficialitate. Uneori chiar de primitivism. Și Anca Alexandrescu, și Alexandra Păcuraru se vor amazoane în fruntea oștilor de nemulțumiți și fac pe micul ecran un vuiet asurzitor, de sfîrșit de lume. Amîndouă tună cu bombe de tip Caragiale și ca un Rică Venturiano feminin vorbesc cu poporul și o țin langa cu tonuri de conducătoare. Și toate își încheie lupta cu cîte un fîs. Și cu OMW, și cu Podul de la Brăila, și Crevedia, și cu Arafat, și cu Grindeanu, de fapt cu toate cele care ies în calea afacerilor lui Maricel Păcuraru și ale lui Cozmin Gușă.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 47

89 de Comentarii

  1. Penibil,penibil,penibil!Arata doar ca politicienii- ecler nu au caracter,nu au verticalitate,se umilesc in fata moderatorilor cazuti in abjectie din media autohtona
    Probabil a intervenit intre ei seful unitatii SRI care se ocupa de campul tactic ‘media’

  2. …dap!…referitor la emisiunea in cauza, asta a fost si impresia mea, ambii penibili…cu restul, ce puteau sa faca mai mult?…

  3. Mai trebuia să-i bage lanterna in ochi ca sa recunoască cum a fraierit pe fraieri cu gaura covrigului. Si procurorii sunt mai blânzi!

  4. In Romania, 95% din presa si televiziuni sunt cumparate. Toate sunt cumparate.
    Jurnalisti? Nu prea avem.

  5. Ancuța este o Gadea în fustă. Este clar ca și politica din România și presa este fix în aceeași cloaca. Este un an electoral iar cloaca va scoate fel de fel de emanați și emanații.

  6. Mie nu-mi place tzoapa aia de Ranga Alexandrescu nici sa ma omori.
    Este un simbol al antifeminismului, este o panarama stridenta de parca ar fi indezirabila Sosoaca, peroreaza cu vehementa impotriva unui subiect pe care in mod evident vrea sa-l distruga cu orice pret.
    Nu mi se pare echilibrata mintal, echidistanta si obiectiva. Este exact ca o bomba care distruge totul in jur, fara niciun discernamat.
    Duca-se unde si-a dus mutul iapa……[Rumburak]

  7. Abia aștept să vad replica Ancăi Alexandrescu, dată unui mitocan misogin, burtos, „coleg” cu charlie, aliag Tică si alias-uri care comentează jn cascadă, pentru a da impresia că editorialele shnt cititd si comentate de români.
    Cornel Nistorescu a uitat să scrie un editorial despfd Nicolae Ceaușescu, a uitat sa îi ducă flori la mormant, dar poate a mers charlie. In lesă cu 🐖-ul Tică. 😁

  8. Corect articol! Şi cele 2 „interviuri” ale Ancuței luate lui Rareş Bogdan de curând au fost mostre de slugărnicie grețoasă…

  9. Trustul Realitatea vrea să câștige consistent în acest an electoral, pentru acest motiv i-au pus frâu ‘luptătoarei’ AA.

  10. Covrigar Voda si-a cumparat cu banii romanilor dati moaca partdelor tacerea si laudele lui Pacuraru.

  11. Frizeria Alexandra si-a coafat clientul.
    Misiune îndeplinită, deschideți casieria.

  12. Eu nu mă uit la Realitatea iar Cozmin Gușă îmi pare cam prost. Nu știu cine e Anca Alexandrescu, dar știu că e greu să-i iei un interviu lui Ciolacu. Omul se descurcă cu talent în situații din astea. Cel mai mult m-am distrat interviul lui Cristoiu despre care el însuși a spus că a fost ratat.

  13. Marturisesc că am o oroare deosebită fata de Realitatea si alte sticle jegoase. Este vorba fireste despre televiziunile care se „napustesc” cu ferocitate, (p)refăcută, asupra „blandelor” oite invitate in arenă. De aceea, consider ca printre marile nenorociri care se abat asupra neamului carpato-danubiano-pontic de doua mii de ani, una – Realitatea lingara – are un succes monstru, pentru perfidia cu care otrăvește seara de seară. Am rezistat cotropitorilor, dar nu putem rezista râsului, cand le vedem pe Amazoanele Realității, tunand si fulgerand, intr-o isterie de turn Babel, (amazoana – „fara sân”), ca sa rupa ceva ametitor din bruma de inteligență, sau din bruma de civizatie a celor din scaunul pe care sed, știindu-se ca are scaun doar sub fund. In fond, totul este gargară. Si, bineinteles, vrăjeală.

  14. Politicienii si presa sunt fix oglinda poporului care pune botu’. Votati si circulati! (Circulati de la circ).

  15. Daca Anca Alexandrescu ar fi fost intradevar o profesionista de calitate ,nu l-ar fi lasat pe Ciolacu sa scape atit de usor cu raspunsurile lui .Din pacate Anca Alexandrescu este la fel de profesinista ca toti ceilalti, care ori intentionat o fac ,ori din nepricepere ,nu ajung la nici-un rezultat cu emisiunile lor.Mult zgomot pt. nimic ,cam asa sint si emisiunile acestei doamne Alexandrescu.

  16. Un psihoterapeut/psihiatru pentru Anca Alexandrescu!! Urgent!! În ce televiziune decenta din lume jurnalistul joaca atât de strident rolul unui procuror?! Cine-i da dreptul? Teoria ca ea e glasul poporului nu-i permite sa se comporte ca o Piranda în orice studio TV, privat sau public, ar fi. Interviurile orchestrate de dansa sunt, de fapt, showuri media de autoetalare. Dacă si-ar pregăti și si-ar stăpâni argumentele, ar ști sa le rostească civilizat, fără patima și ura, nu ca o Sosoaca.

  17. Cică, Gușă are viloaica pe lângă Nastase (și șase tablouri false) pe la Cornu! Sunt din același aluat umflat cu pompa! Unde prășește Gușă de are așa de multi bani? Ori joaca la impuse cu Coldea și Cocoru?

  18. `MAI SUNT O MULȚIME DE TELEVIZIUNI ! DE CE NU AȚI SCHIMBAT „REALITATEA” CU CEEA CE VĂ PLACE ȘI VĂ SATISFACE? DACĂ AȚI VĂZUT CĂ MODERATOAREA ,DUPĂ PRIMUL RĂSPUNS, NU-I DĂ ÎN CAP CU CIORNELE ȘI PREMIERUL NU O IA LA TRÂNTĂ-CINE V-A OPRIT SĂ CĂUTAȚI UN FILM HOROR? DIFERĂ,D-LE CORNEL ,ATITUDINEA DUMITALE FAȚĂ DE A.A.- DE ATITUDINEA DÂNSEI FAȚĂ DE GRINDEANU?? CÂT DESPRE DOMNUL PREMIER -AȚI FI VRUT SĂ FI VENIT CU OALA DE CENUȘĂ-SĂ ȘI-O TOARNE ÎN CAP ORI CU PUNGA CU COJI DE NUCĂ ȘI DUPĂ A TREIA ÎNTREBARE SĂ-ȘI AȘEZE GENUNCHII PE ELE ,SĂ ȚIPE DE DURERE ȘI APOI SĂ SE ENERVEZE -SĂ-I DEA CU OALA-N CAP,SĂ-I ÎNDESE COJILE -N BLUZĂ??

  19. 🥌 Curlingul este un sport de iarnă practicat de echipe pe o suprafață de gheaţă.

    Ceea ce puţini ştiu este că acest superb sport se practică pe meleagurile dâmboviţene cu mare poftă de sute de ani…

    Boierii şi şerbii au practicat curlingul.

    Fanarioţii şi iobagii au practicat curlingul.

    Până şi liberalii sau legionarii mai jucau un curling din când în când!

    A urmat apoi perioada de glorie a curlingului, cu campionii proletcultişti sau supercampioni ca Mihail Sadoveanu, Eugen Barbu sau Adrian Păunescu…

    În 2024 piatra curlingului este împinsă pe gheață mai departe de „presa” cu epoleţi şi televiziunile-tonomat cu ieuro, unde bagi banul şi iese interviul. Degeaba a spus Iohanus că românii ar trebui să joace mai mult golf, că lor cel mai mult le place tot curlingul! 🥌

  20. La câte amenzi are de plătit irealitatea tv și la câte plimbari și excursii trebuie să puncteze aceste madame in concediile de la vară ,ostenite după un an de mimat grija celor mulți,era clar că vor ceda în fața PSD în schimbul a fi iertat trustul de unele amenzi,de fapt Anca vine din aceiași grohăială PSD ,având un trecut politic doar in curtea psd,acum incepe sa se lege și isteria și înverșunarea la adresa distinse senator Sosoacă, totul a fost orchestrat din spate ,concluzie , toate televiziunile nu mai reprezintă interesele cetățenilor și ale țării , să nu uităm în pandemie cum sau năpustit toate împotriva oamenilor

  21. Tatăl doamnei A. P. este fost pușcăriaș condamnat pt devalizarea banului public, firma păgubita e Posta Română. Doamna în roșu( Lady in Red) din imagine, a luat supt Călin Tăriceanu, 110 000 de Euro de la Kazmunai Gaz Kazakhstan, cică consultanță PR? Fata patronului cu Particulară, asta în roșu, dublu cu Particulară! Banii vorbesc! Iarăși m-a dezamăgit Maestrul! Timp pierdut privind la unu’ cu Ecologica la 38 de ani, slugoi la un terorist arab, terorist care a făcut praf și pulbere IPRS Băneasa? Teroristul arab nembru psd ca ăla de pe scaun? Din două nulități ce să iasă? Nihil, Nihilum, Abstractum! Legea lui Murphy efectul GIGO, Gunoi introduci, Gunoi Obții! Maestre, mai aveți asa mult de trăit de prăpădiți timpul de pomană?

  22. Nu mai există televiziuni libere ,pt a prezenta adevărul ,toate sunt acaparate de politic,chiar și tv de apartament a lui Radu Moraru este prinsa in sistem ,adevărat pe post de supapă ,care din când în când dă drumul la presiune fiind lăsată să meargă cu unele chestii pe lângă,însă în fapt toate sunt înfășcate cu ceva

  23. Interviul / maraton inseamna ca receptorii sa fie avizati in temele abordate . Raspunsurile celor intervievati ne pot lamuri cat de nemernici si sfidatori sunt persoanele invitate . Intrebarile puse de catre moderatoare au fost de mare interes – dar raspunsurile au relevat un personaj dopat cu minciuni , sfidare si hidosenie fata de responsabilitatea ce ar trebui sa existe la ocupantul unei asemenea functii .
    Ar fi o mare tradare de tara – daca am vota un asemenea personaj ……

  24. Maestre, scuzați-mi curiozitatea, când vorbea ăla de pe scaun, ați luat notițe, ați stat cu DEX-ul pe genunchi? Ați înțeles ceva, sau v-ați scărpinat gânditor în zona erogena cu unghia mare de la degetul mic precum Radu Vasile? Cuvinte de duh gen, mâncați’ as, te bag la 2 metri, fă bă cărțile cu damigeana aia de vin, te sparg la bot, îți rup pârțul?

  25. Într-o mâzgăleală mai veche zicea CINEVA că lui Marcel Ciolacu îi tremura cu.. de frica „SPONTANILOR” Nu pot să zic cuvântul că nu îmi intră mazgaleala și o scriu degeaba ,păcat de atâta zoala.
    Acuma ce ați fi vrut să-i mai tremure iar cu.. lui Ciolacu ,nu mai bine o lași mai moale să înțeleagă lumea ce spui.
    Îmi imaginez cum ar fi procedat „nea Cornel”daca i-ar lua un interviu lui Ciolacu și văd un „studiou de televiziune” pregătit exact că o camera de tortura din vremea inchiziției,cu masa aia lunga pe care era așezaț „invitatul”,goi pușcă,pentru prim parte a interviului.
    După prima parte a „interviului” „invitațul”era mai lung cu zece centimetri de la întrebări,multi și-ar dori asta dar nu sunt invitați.Restul îl știți că sunteți citiți si se vede.
    Printre întrebări cea mai cea ar fi aia „de unde luați bani pentru majorarea pensiilor?”Întrebare de dreapta de PNL-ist găunos și rău intenționat și la care nu le iese pe gura decât NOZICOMIALE!
    Săracu Ciolacul, el nici nu știe ce i-ar face cei de drapta.
    Și dacă știe?
    Eu mă mir cum de Anca Alexandrescu i-a făcut loc lui Ciolacu la așa televiziune de „prestigiu”și în plină răscoală a „SPONTANILOR”,că după cum sigur ați văzut,răscoală continua dar numai Anca știe și transmite în direct din terenul și de la Afumați unde tractoriștii „spontani”și-au invitat copii sa le lase răscoală moștenire.
    Așa spunea Anca!
    După cum vedem Sosoaca ,simpatia și speranța politică a Ancuței,se dezumfla in sondaje rău de tot și până la aleger din Șaorma o să rămână numai varza cu putina mionesza îngălbenită și stricată!

  26. …cu toate acestea, toti v-ati inflamat dupa dezvaluirile despre omv, facute doar de aceasta moderatoare si doar la acest post tv…deci, il urmariti…nu fiti farisei, toti mai facem compromisuri…

  27. Persoana de supt nick- ul Bătrânul, ii măsoară lui Ciolacu centimetri! Ciolacu măsoară la mediul privat Kilometri! Din ce faci mai mulți, Rovigneta e mai mare? Omori de tot mediul privat, km puțini nu înseamnă cumva activitate puțină, bani mau puțini la Bugetul României? Ăsta ne vrea legați de Glie? De unde Doamne, de unde a mai apărut și arătarea asta în Politică? De la desfundat Latrine de rahat uman, actual PM?

  28. Tatăl Ancăi Alexandrescu nu e facut puscarie. Horia Alexandrescu chiar a fost un ziarist bun in România. Un patriot.
    Se screme unul ca charlie aliad Tică să ii țină isonul lui Cornel Nistorescu să îl șteargă la fund si să manance din aceeasi troacă cu el.

  29. Chiar că este un fâs,la fel că mitingul de la Afumați ,pe care s-a cățărat cealaltă moderatoare Păcuraru, care a tras o cujma alba pe cap și a pus de-o emisiune ,cică în sprijinul fermierilor, cu tot respectul pentru cele câteva tractoare vre-o 7 și vre-o 6 camioane,dar emisiunea aia clocaie de oameni politici ,care mai de care inghesuindu-se că să acapareze punctaj politic ,înțelegem toți acum diversiune cu Sosoacă ,care a fost înfierată de acest trust ,pt a albi PSD și a fi perpelita la foc mic această revoltă a fermierilor,îmi pare sincer rău pentru cei câțiva fermieri,care nu și-au,dat seama de cinismul acelei televiziuni și-au căzut pradă manipulări

  30. Carcel Miolacu si canca calenca, ala vaca si aia bou, doua exemplare de kkt. Unul cu vocabular de avarie ,alta cu „gusa” de gaita.

  31. Nu este fespre Horia Alexandrescu fost jurnalist ultramediocru că a făcut pușcărie! Este vorba fespre Maricel Păcuraru că a făcut pușcărie, patronul Realitatea Plus! Am văzut înregistrări cu Maricel P. Limbaj de grota, de golan! Cu toții sint o apă și un pământ! Ne salvează ca post românesc Trinitas TV. Banu’ te face neom, animal, orice numai ființă umană nu. D-le Nistorescu, cu ce ați rămas după interviul cu dl Ciolacu? Cu scuipați în gură, nescuipati? Vedeți că iar a crescut prețul la motorină și benzină! Iar a crescut prețul la alimente. Iar luăm arme de Miliarde. Iar emigrează românii! Iar le-au crescut veniturile domnilor de la ASF. Iar se angajează pe bandă rulantă la Stat! Iar cresc pensiile speciale ca și cuantum în valoare absolută! La Oficiul Forțelor de Muncă iar e pustiu! Nu era mai bine viceversa?

  32. asta se vrea prim ministru…presedinte…
    iar cucoana…duceti-o draq la un spital de inchipuitzi…
    mare tie-e gradina …si multi au sarit gardul
    pune prostimea botu la tot ce regizeaza idiotzii astia

  33. CONCLUZIA >:SĂ VINĂ MERCURIALUL PROASPĂT ȘI FEZANDAT”! – CĂ CEEA CE VREȚI SĂ CONSTRUIȚI DEMONSTREAZĂ TEOREMA –DIN 1993: SĂ TRĂIM CA ÎN CAPITALISM ȘI SĂ MUNCIM CA LA REVOLUȚIE ȘI MAI ÎNCOACE-PÂNĂ-N 2025!(E VORBA DE CAPITALISMUL ANTE MERKEL ȘI ANTE MACRON!

  34. Doamnă Anca Alexandrescu, ce ați făcut se numește : amatorism jurnalistic !
    Jalnic, vă credeam mai profesionistă, ați luat poziția ghiocel (asta, să nu zic capră, fiindcă insult capra…) în fața mai marelui covrigar si revoluționar cu merite deosebite (a schimbat rețeta covrigilor de Buzău). Jalnic.

  35. Stii Nea Cornel ca marGealatii tai au inchis comentariile la articolul precedent? E frumos ce se intampla aici in timp ce tuni si fulgeri contra CRIMINALILOR care DISTRUG in continuare Romania? Tocmai in mine sa dea marGealatii? Eu care fac acelasi lucru, dar
    nu cu jumatati de masura?

  36. Nu este amatorism! Este slugareala, bani pt întreținere, haine, mâncare, rechizite la copchii, o excursie în Dubai, ceva acolo! A supt cu 10 guri de la sânul pesedeului! Ăla de la evz cu macaraua mică, și-a luat mâna de pe ea! Banu’, restu e zero taiat in zece! Trăim vremi dure de tot, ești sclav sugi, nu ești sclav nu sugi, ești ejaculat la Oficiul Forțelor de Muncă cu minim pe economie! Viloaia nu se ține pe zeamă de varză!

  37. Un teatru ieftin facut de Anca Alexandrescu care nu a vrut sa il supere pe covrigarul Ciolacu si sa multumit cu toate povestile spuse de el avind impresia ca este suficient.Mi-am schimbat impresia despe aceasta doamna si sint convins ca de multe ori le tine parte infractorilor si celor care si-au batut joc de Romania si de romani .

  38. Ce se intampla cu Simona cand juca cu Sirina? O batea muci. Da cand servea Sirina? Manca Simona bataie. Putini sunt seniorii cei care baga in capcana un politician. Daca i dai mingia langa paleta ala te rupe. Tre sa dai mereu mingia in picioare sa se lovească cu paleta cum da Simo. In afara de Amanpur si tipu de la Hard Talk care l-a facut muci pe Aurica, nu am vazut decat jucatori amatori care nu gandesc intrebarea sau joaca de show…

  39. Format şi fundal sinistru, în ton cu temele, întrebările, răspunsurile şi… culorile. Nu puteau protagoniştii să facă notă discordantă.

  40. Ăla de pe scaun cu privirea tâmpa, are in semnatura pixului 160 de Miliarde de Euro! Dacă fură din ei 0,1% înseamnă 160 de milioane de Euro! Dacă fură din ei 0,01% reprezintă 16 milioane de Euro! 0.01% furaciune își dă seama cineva? Este ca transpirația de pe corpul fierarului! Scade in greutate normal! Eu banii ăștia ii fac în 160 Miliarde de ani! De ce sunt vile în Dubai pe nume de politicieni români? D’aia! Cumnatul Prostănacului este în Turcia, are de făcut 6 ani la Poarta Albă! Nu a dat, a luat, nu a muncit, a furat! 3 Milioane de Euro, 12 miliarde de lei vechi! Politicianul român, nu că nu fură, toți fură, important este dacă este prins când fură! Prostanacu’ vrea la Cotroceni? Da’ ca inginer la IMGB de ce nu vrea???

  41. Aia din picioare ne crede idioți, tâmpiți, veniți cu Taifunul la Țărmul Marii Moarte? Cu Ecologica și cu veceul Școala Superioară de Jurnalistică/Jurnalism, are șanse zero ca să mă dribleze! Robert Turcescu la Jurnalism, din student, profesor universitar? Din Jurnalist de „Particulară”, Colonel al Armatei Române? Fals, uz de fals, uzurpari de calități oficiale, tribunalul Militar București doarme? Cum ajungi Colonel dacă nu ai Academia Militară? Maestre, vă pufnește râsul la ce măgării a făcut finu’ cu Alba Neagra? Vine la dvs de Lăsată Secului cu curcanu’? Sau îmbrăcat în Colonel? Maestre suntem de Halloween, de Carnavalul Bucurescilor? Râdeți ca DD Senzațional în căușul pumnilor, râdeți pe înfundate, sau scuipați în san?

  42. Să nu vă întrebați ce face țara pentru voi, sa vă întrebați ce puteți face voi pentru țara! La noi ca la nimenea! Ia covrigu’ neamule, ia covrigelu’ cald, ia covrigu’ neamule! Cu susan, cu sare, fără sare, fără susan! Sint revoluționar din Buzău! Nu am ambele testicule, rinichii sunt susținuți mecanic, ochiul drept e din sticlă, vezica e din plastic reciclat! Am călcat peste o mină în 89′ la UM 404 Crâng! Am doctoratul la Băneasa SRI! Știu adunarea de la unu’ la zece, stiu cum se pune lichidul de parbriz și cum se trimite un e-mail, adică rugându-l pe altu sa apese click, send! Votați din suflet viitorul președinte al României! Votați mine, Votați io, Votați apă, aer și fraieri!

  43. Păi cum, singure?? Toate emisiunile astea au producători, mai mult producătoare; confecționere de mobilier social în contul la ce-au neglijat ‘necalificatele’ de Sanda Țăranu și Delia Budeanu. Pe cine preferați să dea roată în jurul scăunelului de supliciu?: Dana Budeanu, Alexandrescu sau Păcuraru în țoale de răcan?(Monty Python comfy chair)

  44. In fond asta este o dihotomie, caci in Realitate, oricine consuma, orice fel de TV si crede ce se spune acolo este o varza trista cu creierul ars de propaganda. Televizorul nu este un divertisment cu un pic de control mental incorporat. Este controlul mental PUR deghizat in divertisment si breaking news. Nu conteaza ABSOLUT DELOC ce canal urmaresti. varza trista, punct.

    „Când au adus televiziunea în Fiji, au descoperit că, după aproximativ 3 ani, 12 fete din 100 vomitau deja în vasele de toaletă, suferind de bulimie, pentru că se simțeau inferioare.” – Susie Orbach (Guardian g2 8 iulie 2008). varza trista bulimica, anorexica, fluida, de stanga si dreapta, etcetera

  45. Ăștia după realitatea + iar ne măresc pensiile! Săptămâna viitoare vine FMI și va liniștește!

  46. Dusmanie mare (nu zic ura !)impotriva acestui Ciolacu. Cred ca nu merita. Cotidianu ar trebui sa fie mai intelept. „Fiecare popor are politicienii pe care-i merita” . Stiti cine a spus…..

  47. ACCIZA DE TUTUN @
    Articol descalificator, din nefericire, nu va mai citesc!
    Pas!

  48. Romanii au ramas cu parerea ca Anca a insistat si ca Ciolacu a cedat si a venit disciplinat la emisiunea ei. De iesit
    a iesit sifonat bine, exact de ceea ce-i ii era teama.Iar Anca este infinit mai acceptabila decat un Gadea sau Ciutacu sau orice giurumele de la DIGI si alte televiziuni securiste.

  49. Subtil, tunurile tv-urilor merg la comanda. Ori pensii majoritatea cetățenilor, ori, pentru că a fost 26 ianuarie ziua nașterii președintelui împușcat Ceaușescu, se analizează perioada de trai a cetățenilor români din acea perioadă, dar, pentru că habarniștii primesc documentare aberante, controversele se țin lanț. Minciuni și aberații pe banda rulanta la tv-uri, astea se folosesc pentru a accepta cetățenii din Romania toate rahaturile introduse în agricultura și hrană, inclusiv că Romania inca era datoare și Ceaușescu mintea, nimic mai fals decât ce se vehiculează la tv, exact cum se întâmplă cu pensiile celor care au contribuit o viață și sunt menținuți cu bună știință în sărăcie

  50. Ca sa fim corcti,de la un timp editorialele d-lui Nistorescu au ajuns tot niste fasuri !

  51. Oricărui elefant îi place o capră singură-singurică, vizibilă prin vizor la orizont, liberă, disponibilă, nevricoasă.
    – Ajutor, mă omoară! strigă capra
    – Nu te las, rezistă! strigă elefantul.
    Si amândoi se lăsară cuprinși de sentimentele firești de turmă si se regăsiră in povestirea dlui Nistorescu pentru nepoței.
    Teribil cum Dumnezeu le joaca farse muritorilor supuși ai săi!

    „CÂT DESPRE DOMNUL PREMIER -AȚI FI VRUT SĂ FI VENIT CU OALA DE CENUȘĂ-SĂ ȘI-O TOARNE ÎN CAP ORI CU PUNGA CU COJI DE NUCĂ ȘI DUPĂ A TREIA ÎNTREBARE SĂ-ȘI AȘEZE GENUNCHII PE ELE ,SĂ ȚIPE DE DURERE ȘI APOI SĂ SE ENERVEZE -SĂ-I DEA CU OALA-N CAP,SĂ-I ÎNDESE COJILE -N BLUZĂ??”

    🤣 DA! 😛

  52. de altfel pe acest ciolacu , aceasta nuca seaca , l-au mai avut pe „masa” Cristoiu , Dana B. si nu au reusit / vrut sa o sparga. De la televiziunile si ziarele platite cu ciolacei nu am asteptari . Poate un V.S . sa il „sparga” si sa ne arate ca nea Ciolacu este o nuca seaca la fel cu toti cei ce-l inconjoara : „buze” moi, ciuca al „nostru” ( adica al serviciilor”) , marele lenes de Sibiu ,…citeva caricaturi de politicieni „ai momentului”.

  53. @NewsReader, „In Romania, 95% din presa si televiziuni sunt cumparate. Toate sunt cumparate.”

    -mda,
    95% inseamna de fapt 100% !

  54. „Un fîs prefăcut cu Anca Alexandrescu”

    -Editat a fost cu stropi!

  55. Tipa asta Anca e greu de citit. Pare ca are inca foarte multa protectie si ea si Dincu si altii.
    Si face supozitii pe coc de inventatori. Nu prea inteleg ei ca multi oameni nu au chef de sex.
    Ea are un pic gura stramba de la blow as presupune si eu ca il face doar pe o parte. Si ca nu mananca de scarba ca face si blow desi este intelectuala. Cum facem cu judgementalismele oamenilor? Este musai ca fiecare femeie sa piarda timp sa se epileze si sa mearga la coafor in loc sa isi utilizeze cu fler organismul salvand oameni altfel decat facand blow daca considera ca actiunea de blow il incapaciteaza psihic si ca oricum nu se descurca cu aceasta atiune mecanica din atmosfera ci cu multe alte actiuni mecanice utile societatii ?
    Chiar nu stiam ca societatea inca nu a evoluat decat pe parte de LGBT etc, adica sa consideri ca oamenii LGBTQ care au freza mov sau roz sunt misto dar oamenii superficiali pe estetic nuu au dreptul la a nu fi ddesconsiderati? Cum facem cu mentalitatea ? Cum poate o femeie in general sa creada ca daca esti frumusica este musai sa prestezi si sex si sa te intereseze sa fii ingrijit ca sa atragi trantorii la miere in loc sa te preocupi de alte interactiuni mecanice pe care le consideri tu de bun simt in viata ta?

  56. Tare ar fi dacă duduia, AA ar fi capabilă să-l aducă la un interviu, chiar așa de lipsit de conținut, ca cel despre care se face vorbire, pe ……Klaus Werner Iohannis. Asta ar fi o mare lovitură mass media. Să vezi atuncea val de comentarii, care vor conține multe cuvinte neaoșe de nescris pe acilea.

  57. ..pai ce sa spui despre ciolacu dle in lipsa de personal calificat ..adminstratia pune OSPATARII ..sefi de sala..el ce sa faca ..el , un baiat de cartier ajuns sa se decida ce fonctie republicana sa si aleaga??..cel putin apparent isi pastreaza ateva grade de BUN SIMT o fi ..facand parte din stratejie ori asta I este ..caracterul ..asta se poate vedea,..daca l observe ..atent

  58. Cand nu ai idei si tiraj te agati de orice sa faci ceva rating…Fosti lefegii ai lui Popescu-Dumnezeu,acum se cred mari redactori si analisti (politici) de ieri si azi…Verifica articolul ca ai uitat gramatica mister Nistorescu…

  59. E cutremurator sa constati cum toata lumea de pe forum, de mana cu Nea Cornel, isi demonstreaza lipsa totala de buna-credinta pe care o expun prin „fentarea REALITATII” care le-ar produce cosmaruri daca ar fi prezentata in dimensiunile ei, iar Nea Cornel isi demonstreaza inca o data lipsa totala de simt analitic politic…Sa insisti precum SCLAVETELE SOVIETIC „NewsReader” si aplauDACII
    lui pe DIVERSIUNEA ORDIN NARR-a cu „televiziunile cumparate” sau pe sloganul ticacalos la adresa POPORULUI ROMAN „ca si-ar avea
    conducatorii pe care-i merita”, cand au aparut atatea DOVEZI ca SECURITATEA ALEGE si ca NU CONTEAZA ca ALEGE DESTEPTOCRATI sau PROSTOCRATI, ORDINELE INSTITUTIEI GENOCIDULUI SE EXECUTA LA FEL DE DOCIL, iata o alta DOVADA a INREGIMENTARII SCLAVETILOR de pe forum!!! Convingerea mea a ramas ferma, Nea Cornel e IMBROBODIT de PROFI care-i dau atentie pentru ca au nevoie de Cotidianul!!!

  60. O sueta cu întrebări pregătite între doi pesedisti, unul sub acoperire, într-un format demn de interogatorii securistice

  61. Traiasca don Cornel, cel putin nu se preface, nu o da la intors. A critica pe Ciolacu a devenit o arta pentru maestru. Bravo..

  62. Cornele, ziua si articolul contra Ciolacu. Baga mare! Ma dar daca interviul a fost praf si nu ti a placut, de ce nu organizezi tu unul? Hai ca poti!

  63. Cand Alexandreasca se giugiulea cu ShoshoTROACA nimeni nu a persiflat-o ca e „neprofesionista”, a se citi „prostocrata”, ca tot e la moda acest mod infam de a „fenta REALITATEA” ca traim intr-un STAT SECURIST PSEUDODEMOCRATIC si PSEUDOCAPITALIST in care tot ce MISCA INSTITUTIONAL,” CIVIL”, SINDICAL, plus MEDIA e MODERAT/COMANDAT de ACOPERITI si ILEGALI!!! Ce ne demonstreaza aceasta REALITATE SUMBRA reflectata pe forum? Ca puzderia de CLONE peeseedee care popula pana azi forumul erau de fapt CLONE BASOIDE, precum Cpt core/Core care s-a despuiat de vreo saptamana de echipamentul de camuflaj…De fapt nici nu conta, HAITELE fiind ale Securitatii!!!

    Cati/Ce ROMANI au posedat in 1989 cand cu LOVITURA DE STAT KGB/GRU/Comintern de ZECI/SUTE de MII de lei pe care sa-i TRANSFORME RAPID in VALUTA FORTE ca sa NU RAMANA FARA EI, daca NU AR FI FOST NOMENCLATURIST/SECURIST, astfel incat SA POATA PORNI O AFACERE
    sau SA POATA FONDA o TELEFIZIUNE sau o PUBLICATIE? Si sa lasam deoparte ZARZAVAGII si CHIOSCARII!!!

    Cati TARANI CAP-isti SEPTUAGENARI au putut INCROPI O FERMA de ZECE-DOUAZECI-O SUTA DE HECTARE ca sa devina FERMIER NESECURIST? Asa ca, prost-traci forumisti SCLAVETI SOVIETICI, lasati-o mai moale cu „media cumparata” si „capitalul romanesc”!!!

  64. Am vazut incepitul emisiunii, apoi am schimbat canalul, că mi s-a părut cel puțin nesimțire modul in care a fost abordat un premier al țării. Mai că mi s-a făcut scârbă !
    Rușine, rușine, rușine !
    De fapt toate tam tam urile cu Petrom si cu alte subiecte auvrămas ca in tren. Mult zgomot pentru nimk. Păcat, că tovarășa are ceva vârstă !

  65. Articol important , despre realitate . O realitate pe care o vede orice roman cinstit si muncitor !A fost vorba despre manipulare si minciuna , prin intermediul tv. ! Dar chiar si asa gloata de postaci pesedisto – secu care are vizuina aici , este nemultumita . TOTI ZIARISTI , trebuie sa fie ca alexandreasca , ca gidea , ca ciuvica , ca curea , ca caca , cine este Nistorescu asta ca sa fie altfel ?

  66. Superbe comentariile pierzatorilor de alegeri (toate alegerile din 2024) cu 1 an inainte sa se tina acestea. Continuati sa inghititi poze facute cu telefonul in Parlament si bani falsi cumparati de la un magazin de jucarii !

  67. un ”elev” pe scaun în fata unei ”profesoare” fără studii care câștigă din inalțimea tocurilor, aroganta intrebarilor si concluziile de vuvuZEA???
    ASTA NU-I DIALOG, CI DISPRET PUBLIC FAȚĂ DE ACUZATUL ce se clatină la mimica și pantomima blondei mereu in ofensivă și atac la persoanĂĂĂ??cu ce rezultate???

  68. Nu mă miră nimic în ce o privește pe fiica lui Horia Alexandrescu, pe care atât o duce capul, cum zicea un clasic în viață, dar dv Domnule Nistorescu câți bănuți încasați și cine vă plătește pentru a-l “toca” zi de zi pe Marcel Ciolacu? Intreb pentru un prieten surprins de vehemența editorialelor zilnice publicate de dv.

  69. Nimeni, absolut Nimeni nu își dă seama de ridicolul situației? Nimeni nu vede „ridicolul” din viața lui, a copiilor lui, a familiei, părinților lui? Cum w posibil așa ceva? Cum e posibil? Un analfabet total, unde ” singura” diplomă valabilă e aia cu 12 clase, priceput în făină albă, apă caldă, drojdie, un colț de cuțit de sare, e PM? Cum e posibil așa ceva? Ce are declarația 088, Fișa Analitică, Fișa Sintetica, SEAP, cu făina, drojdia, apă caldă, covrigii? Dacă ăsta e PM, academicianul Leon Danaila, prof Ioan Lascar de la Floreasca ce sunt? Zei? Cum e posibil ca România să aleagă asemenea specimen ca PM? Ăla dinainte, nu știe a vorbi românește, ăsta nu știe a citi! Să ai în pixul unui covrigar, 180 de Miliarde de Euro? Aveți copii, părinți, rude? În caz de Cancer, Infarct, AVC, doriți medicație de la Ciolacu, Ciucă, substitutele lor in Sanatate sau de la prof Ioan Lascar? Ce caută ăștia în vârful Statului Roman? Ce caută? Cum e posibil așa ceva, CE-VA? Celula din Canalul Analo-rectal pe post de Neuron în partea Temporala? Suntem un neam de idioți, tâmpiți! Prostia și indolenți pe aici, mai au limite la noi? Mai existăm ca neam sau ne diluam în abjectie?

  70. Nu e vb aici de nume, de slugoi la Davos, Forumul Mondial Evreiesc, Complexul Militar Industrial American! Pur și simplu e vb de calitățile celor care ne conduc, sau de fapt lipsă calităților lor! Nu avem nevoie de Lepre, Jeguri Sociale, ci de deștepți, scoliti, oameni care să ne scoată din Bălegar, Jeg, Involuție! Statul pasiv, acceptarea gălețile goale din plastic roșu, cu sigla psd, nu este o soluție! Ii faci pe proștii României miliardari și tu gunoi, sclav, iobag! Nu e prea mult 35 de ani de impostura, minciună, prostit naivii? 35 de ani nu sunt „deja” prea mulți? Rareș Pobeda, Nicu Bâlbâitu, Marcel Covrigaru’. Suntem la Circul Globus sau o țară normală din Europa?

  71. Nici un om serios nu se uita la aceste latrine TV: Antena 3, Digi 24, Romania TV, Realitatea TV…Gidea, Radu Tudor & Co, Ciutacu & co, Anca Alexandrescu & Co, Dana Budeanu, Cozmin Gusa, Rares Bogdan, etc sint toti niste nenorociti, dejectii umane….

  72. Ce facem Maestre, suntem jigodii? Unu ‘ postează ca prostu’ ( adică Eu), noi trolii psd, incasam mălaiul? Eu prost, noi sireti? Bă fraierilor, bă slugoilor! Dacă vă tratează un medic cu Bioterra, gen Ciolacu, copilul, și apoi vezi steag negru la poartă? Dacă te pregătești de colivă? Nu blestemi din toți rărunchii tăi. Psd, Ion Iliescu, Bombonel, covrigarul, mintea ta idioată? Fraierilor cocliți! Ați fost în Market? Ați fost? Una sută lei semnata de un vânzător de țară timp de 35 de ani, e hârtie de șters la cur! Vă place inflația până la Alfa Centauri, vă place prețul la combustibili, utilități? Vă place că din bruma de „agoniseala” a poporului român, in loc de spitale, arme gen jeguri de la Complexul Militar Industrial American? Muriți și voi cu zile, mor și eu cu zile, datorita votului vostru tampit! De 34 de ani nici un spital nou de urgență? Votați ca vitele, ca porcii, ca animalele, Frontul Salvării Naționale, PDSR, PSD? Și 5,5 milioane de români în exil? Sunteți buruieni sau ființe divine? Supozitoare la covrigar sau iubitori de Anotimpurile de Vivaldi, Muzica Apelor, Muzica Focurilor de Artificii, de Handel? Mai aveți ” atribute” de oameni! Eu postez, voi vă scărpinati cu unghia mare de la degetul mic, între scrot și pelvis? Ce lăsați copiilor voștri? Balele de la dosul Varanului?

  73. Tomlin , JFK , alegerile sunt inutile ! Pe primul loc va fi partidul care are ca sclavi armata de pensionari speciali , PSD ! Armata de pensionari speciali fac diferenta , fara ei PSD NU CISTIGA NICIO alegere ! Pe locul doi -trei celalaLt sclav , PNL ! Dupa alegeri , se impreuneaza si formeaza majoritatea si calaresc Romania ! Cum stiu ei de 35 de ani ! In caz de nevoie coopteaza sclavul obisnuit , UDMR ! Totul este socotit , numarat bob cu bob ,la virgula ! Daca ai vreo indoiala ca se va intimpla altfel , da scris si semneaza ! ps—- Singurul lucru de care se teme Nomenclatura de mai sus , sunt multimile de romani care daca vor scapa de sub control , pre multi vor popi !- darius –

  74. Există un Dumnezeu, exista vermele cel neadormit, exista scrisnirea dinților, exista remușcări eterne! Nu te salvează Cornu, nu te salvează ca talpa țării să îți numere coaele care nu există! Cel mult îți numără garderoba cu pantofi de femeie număr 54, ca să iti susțină corpul de 340 de Kile! Scrisori de la profesorul Suciu de la Universitate, extrasul de cont că ai primit 1 000 000 000 de Euro comision vânzare Petrom! Suntem lupi moraliști? Dar vermele cel neadormit, Karma Hoților? Cine le plătește? Cine suferă o eternitate? Driblam pe Dumnezeu? Suntem jmecheri? Nimeni nu driblează Divinitatea, NI-MENI! Oamenii mari sunt ca niște copii mici, din pricina jucăriilor( banii), își pierd sufletul (Sf Ioan Damaschin).

  75. De la lume adunate/Și’napoi la lume date! Ioan Nicolae patron: De la 100 de milioane de Euro în sus, tu om întreg la minte te simți un om bogat! DD Senzațional: între două gemene de 14 ani te simți potent, erect, viu! Hagi antrenor: Omu’ e o ființă umană. A. Năstase fost PM: Ce îți intra în gură și în dosul spatelui, aia te face fericit. Ilie Năstase general MAPN: După a 3000- a femeie de o noapte, mi-am dat seama ca sunt însurat! Gabriela Firea Pandele Vranceanu: Herăstrăul e tortul meu. Vă pune Dracu dacă vă atingeți de el( dosar deschis la DNA @). Scorbura, Malarie, Musca țețe!

  76. Maestre suntem blestemați! De papalache care vb în lb Română cu urechile, nu scăpăm nici morți! Butoiul cu Untură Ranceda se crede Alexandru Graur al lb Române! Nulitatea asta hranit ca viermii de mătase la popota, vrea președinte? Nu știe a citi o banală Fișa Fiscala? Nu știe a converti presiunea din PSI în Bari? Păduche la căldură vrea? Covrigarul analfabet, slugoi la un terorist arab( Omar Haysam), vrea stele președinte? Cu Bioterra la 48 de ani? Covrigi calzi, făină albă, apă caldă, drojdie, un pumn de sare, sunt atribute ca să conduci o țară unde academicianul Leon Danaila este între primii oameni, considerați genii, în viață? Covrigar vs Neurochirurgul Danaila? Și pleava României votează psd-pnl 59%? Viermi, limacsi, țară eșuată! Simplu, clar, cleștar, așteptări zero, zero taiat in opt!

  77. Maestre, Maestre, Maestre, noi suntem blestemați? De papalache care vb în lb Română cu urechile, nu scăpăm nici morți! Butoiul cu Untură Ranceda se crede Alexandru Graur al lb Române! Nulitatea asta hranit ca viermii de mătase la popota, vrea președinte? Nu știe a citi o banală Fișa Fiscala? Nu știe a converti presiunea din PSI în Bari? Păduche la căldură vrea? Covrigarul analfabet, slugoi la un terorist arab( Omar Haysam), vrea stele președinte? Cu Bioterra la 48 de ani? Covrigi calzi, făină albă, apă caldă, drojdie, un pumn de sare, sunt atribute ca să conduci o țară unde academicianul Leon Danaila este între primii oameni, considerați genii, în viață? Covrigar vs Neurochirurgul Danaila? Și pleava României votează psd-pnl 59%? Viermi, limacsi, țară eșuată! Simplu, clar, cleștar, așteptări zero, zero taiat in opt!

  78. Nu am vazut emisiunea, nu am am o impresie despre A.A. dar poza face cat o mie de cuvinte. Barbatul stand pe scaun si femeia mult prea apropiata de scaun astfel incat il obliga sa-si ridice privirea intr-o atitudine similara cu a unui elev vinovat, imi displace total. I-a trebuit multa stapanire de sine, barbatului. Sa-ti pastrezi demnitatea intr-o astfel de pozitionare mi se pare dificil. In primul rand pentru ca un gest spontan al unui barbat este sa nu stea pe scaun in fata unei femei. Imi imaginez ca se simte cu totul inconfortabil sa fie astfel dominat. Numai daca, nu cumva, are suficient umor sa se amuze in sinea lui. Mesajul pe care-l transmite aceasta poza este discutabil privindu-i pe amandoi.

  79. Realitatea Plus, cred ca e cel mai transparent canal TV-singurul la care ma uit.
    In rest, i-mi iau stirile de la 3 canale straine, suverane.

  80. AMAZOANELE DE LA REALITATEA VOR ȘI ELE PE LISTĂ….S-AU MOLIPSIT DE LA RAREȘ BOGDAN RUJATUL.

  81. Autorul a descris PERFECT media romaneasca de azi, din care face parte si COTIDIANUL.

  82. Gabriela Firea Pandele Vranceanu: Herăstrăul e tortul meu. Vă pune Dracu dacă vă atingeți de el( dosar deschis la DNA @). Scorbura, Malarie, Musca țețe!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.