Un fotbalist albanez confirmă blatul la ultimul meci cu România

În două zile, România debutează în preliminariile Euro 2012, contra Albaniei, meci dificil, mai ales din perspectiva celor întâmplate la ultima partidă, când tricolorii s-au impus cu 6-1. La vremea respectivă au existat suspiciuni de blat cu privire la acest joc, vorbindu-se că mafia pariurilor a fost de fapt cea care a decis rezultatul final.

Unul dintre foştii internaţionali albanezi, Rudi Vata, a confirmat blatul din noiembrie 2007, în ediţia de azi a cotidianului „Evenimentul zilei”. „Să-l fi văzut pe Otto Barici (n.r. – antrenorul de atunci al Albaniei) cum urla la pauză la jucători să nu se facă de ruşine. Dar în Est este foarte uşor să convingi un jucător să evolueze într-un anumit fel când ştie că poate câştiga o grămadă de bani mimând fotbalul. Nu toţi au fost implicaţi, dar a fost de-ajuns să intre în afacere cei mai reprezentativi fotbalişti ca să se ajungă la acel 6-1 atât de ruşinos pentru fotbalul albanez”, a spus Vata.

Inclusiv premierul Sali Berisha a luat atitudine la vremea respectivă, afirmând că naţionala Albaniei nu merită să joace fotbal şi ar trebui retrasă din toate competiţiile, tocmai din cauză că unii jucători nu şi-au apărat corect şansele.

Recomanda

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.