Un bărbat în vârstă de 67 de ani, din municipiul Galaţi, a decedat, în noaptea de marţi spre miercuri, la spital, unde fusese internat în urma unei altercaţii cu un poliţist.
Altercaţia a avut loc luni seară, în jurul orei 20.00, când agentul de poliţie, de 34 de ani, a ieşit la plimbare cu fiica lui de 9 ani. Potrivit declaraţiei acestuia, în timp ce se plimba, el a fost acostat de doi vecini care ar fi început să îl înjure.
„Din primele declaraţii ale poliţistului a rezultat că acesta, în timp ce se afla cu fiica sa în vârstă de 9 ani în faţa blocului în care locuieşte, a fost acostat de cei doi vecini care i-au adresat injurii atât lui, cât şi instituţiei din care face parte. La scurt timp, conflictul a degenerat, cei trei împingându-se reciproc, situaţie în care bărbatul în vârstă de 67 ani a căzut, fiind ulterior transportat la spital”, a declarat, miercuri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Galaţi, subcomisarul Cristina Tatulici.
Potrivit aceleiaşi surse, agentul a sunat la 112 în timpul altercaţiei, solicitând intervenţia Poliţiei. „În seara zilei de luni, ora 19.55, poliţiştii Secţiei 3 au fost sesizaţi prin Serviciul Apel Unic de Urgenţă 112 de către C. Cătălin de 34 ani, agent de poliţie, despre faptul că este agresat de doi vecini, T. Costache, de 67 ani, şi T. Ovidiu, de 43 ani, chiar în faţa blocului în care locuieşte, în cartierul Micro 20. La faţa locului s-a deplasat o patrulă de siguranţă publică”, a spus subcomisarul Cristina Tatulici.
Primele verificări au relevat faptul că între agentul Cătălin C. şi vecinii săi, Costache T. şi Ovidiu T, exista un conflict mai vechi, pe fondul căruia a izbucnit altercaţia. „În urma altercaţiei, T. Costache a căzut, fiind ulterior internat la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Galaţi unde, în noaptea de 18 spre 19 ianuarie 2011, a decedat. În cauză urmează a se efectua necropsia cadavrului pentru a se stabili cu exactitate cauza morţii”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei.
Cazul a fost preluat de un procuror criminalist de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi, care va continua cercetările pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care bărbatul a decedat.