Un gigant financiar german cumpără 30% din E.ON Distribuție România

Grupul financiar german Allianz a cumpărat 30% din acțiunile E.ON Distribuție România, singurul distribuitor integrat de energie electrică și gaze naturale din țară, scrie jurnalul de tranzacții mirsanu.ro.

Conform sursei, valoarea tranzacției este de 270 de milioane de euro. Allianz s-a luptat în faza finală cu fondul de investiții Macquarie și cu compania Electrica, unde statul român este acționarul principal. După finalizarea tranzacției, care are nevoie de acceptul Consiliului Concurenței, grupul energetic german E.ON va rămâne cu 56,5% din E.ON Distribuție iar statul român, prin Ministerul Energiei, va avea 13,5%.

E.ON Distribuție România este companie apărută după ce E.ON a cumpărat distribuția de gaze naturale Distrigaz Nord (care acoperă jumătatea de nord a țării) și filiala de distribuție energie Electrica Moldova (prezentă în șase județe: Bacău, Botoșani, Iași, Suceava, Vaslui și Neamț). E.ON Energie a preluat în 2005 24,6% din acțiuni pentru 31,4 milioane euro și a majorat capitalul cu încă 68,6 milioane euro pentru a ajunge la 51%. Valoarea totală a tranzacției fiind astfel de 100 milioane euro. Tot în 2005, E.ON Ruhrgas a achiziționat de la statul român un pachet de 51% din acțiunile Distrigaz Nord contra sumei de 304 milioane euro (125 milioane euro pentru 30% și majorare de capital până la 51% pentru încă 179 milioane euro).

Potrivit mirsanu.ro, vânzarea unui pachet minoritar de acțiuni la E.ON Distribuție România face parte din strategia concernului german de energie și utilități, care își reorganizează operațiunile, în sensul concentrării pe producție de energie. din surse clasice – cărbuni, hidro și gaze naturale.

Grupul Allianz, unul dintre cele mai mari grupuri financiare din lume, a raportat pentru 2015 venituri totale de 125,19 miliarde de euroo și un profit net de 6,9 miliarde de euro la un număr de peste 142.000 de angajați la nivel global.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Cristian Cretu 866 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.