Apăsător sentiment mai poate fi sfîrșitul unei confesiuni semnate de un mare istoric. Toate greșelile unui secol se întind ca bolovanii pe marginea drumului. Și nu mai poți face nimic. Nici să-i ascunzi, nici să-i îngropi, nici să le schimbi locul. Așa arată povestea unui neam de istorici, reconstituită cu seninătate de unul dintre ei. Este vorba de neamul Giurăștilor, cu trei istorici de seamă ai României, povestit de ultimul dintre ei, Dinu C. Giurescu, abia plecat dintre noi la cele veșnice. Povestea Giurăștilor este, într-un fel, povestea românilor din ultimul secol, cu toate excesele, greșelile și aberațiile deceniilor de comunism.
Lectura volumului ”Mărturia unui istoric singuratic” (Editura Rao) este și palpitantă, și năucitoare. Istoricul Narcis Dorin Ion (personalitatea cea mai pregnantă din noua generație de cercetători) a avut inspirația și răbdarea de a înregistra un dialog prelung, întins pe mai multe sesiuni, cu academicianul Dinu C. Giurescu în ultimul său an de viață. Marele profesor n-a mai apucat să vadă cartea, dar a parcurs manuscrisul final al acesteia, iar forma de azi, tipărită de Editura Rao, poartă acordul său deplin. Așa că nu are rost se ne îndoim de vreo afirmație sau de alta, ci să ne întrebăm de ce atît de puțini oameni au văzut adevărata dimensiune a lucrurilor sau trăsăturile butaforice ale unor personaje. De la înălțimea și limpezimea nonagenarului Dinu C. Giurescu, istoria arată mult mai simplă decît din focul disputelor. Este o poveste cînd veselă, cînd tristă, cînd acră și neiertătoare. Traian Băsescu nu este decît „un șarlatan politic”. Neagu Djuvara a fost „un om care povestea frumos, care a cunoscut o seamă de evoluții și știa să povestească. Eu nu cred că a fost istoric… Neagu Djuvara a fost, totuși, un om care a ținut la această țară, a fost o expresie a ei, pe cînd domnul Boia nu știu cărui neam îi aparține”.
Ce zice Dinu C. Giurescu despre vedeta istoriei propulsată insistent de Humanitas și de echipa lui Liiceanu? „Domnul Lucian Boia este un om care nu iubește adevărul și nu iubește istoria. Dacă iubești istoria, trebuie să fii de partea adevărului, adică să îți dai seama ce arată documentele, să pui toate ipotezele în fața cititorului și să îl lași să judece sau, dacă este nevoie de o opinie personală, să o spui la urmă, nu la început”.
Simplitatea cu care Dinu C.Giurescu parcurge istoria, de la Ion Antonescu la Klaus Iohannis, și o fixează în cîteva cuvinte este captivantă. Și, din cînd în cînd, o colorează cu notele de umor și ironie elegantă, pe care le întîlnim atît de rar la toți intelectualii de azi cu pretenții și ifose.
E greu de spus dacă ne aflăm în fața unor dezvăluiri, a unei meditații asupra istoriei și/sau a unei galerii de personalități portretizate atent. Este ca un film despre o lume care se perindă prin fața cititorului, cu decupaje și cu detalii sau întîmplări definitorii despre cei care au decis momente cheie din istoria României. Sau care au colorat vremurile. Este greu de spus dacă ne aflăm în fața unei depoziții de conștiință, a unei judecăți, a unui jurnal sau toate la un loc, cititorul rămînînd la sfîrșitul cărții cu privirea în gol. Oare de ce România le-a făcut atîtea unor oameni de ispravă și de ce-i îngăduie cu atîta nepăsare pe impostori și pe nemernicii care le-au urmat?
Dinu C. Giurescu (alături de Grigore Ionescu, Vasile Drăguț, Răzvan Theodorescu și dr. Virgil Cândea) s-a ridicat în apărarea Mînăstirii Văcărești. Și n-a pățit nimic. El i-a scris și singur și împreună cu un grup de intelectuali și de profesori lui Nicolae Ceaușescu, încercînd să apere Mînăstirea Mihai Vodă. Au cîștigat doar în onoare și în demnitate.El i-a scris Suzanei Gâdea și lui Petru Enache. Și n-a murit și nici nu l-au arestat. Nici pe el, nici pe cei care au participat la acest demers patriotic. Și din al căror protest și spirit tragic n-am învățat mare lucru.
Confesiunile lui Dinu C. Giurescu au seninătatea unui om pe care nu l-au dărîmat nici comunismul, nici drama familei sale. Ai zice că totul este poveste, și-n anii proletcultimsului nebun, cînd tatăl său, Constantin C. Giurescu, era în pușcărie, iar fiul își trăia tinerețea ca normator la canalul Dunăre-Marea Neagră, și în scandalul de la Muzeul Țăranului Român cînd Dinu C. Giurescu era victima orgoliilor lui Andrei Pleșu, pe care îl apărase în scandalul meditației transcendentale. Pe ultimul istoric Giurescu nu l-au dărîmat nici războiul, nici excesele comunismului, pe care nu-l măsoară cu ură, ci cu un discernămînt de cercetător. Dinu C. Giurescu cerne tranziția ca un culegător de perle sau de metale prețioase și reține esențialul cu precizia spiritului său de mare istoric.
Nu se poate să nu te copleșească un sentiment de tristețe, de compasiune, de vinovăție. Citind, îți vin în minte D.Caracostea, Dimitrie Gusti, Ioan Petrovici, Constantin C. Giurescu, Anton Golopenția și mulți alții din generația de aur a României interbelice, pe care anii comunismului devastator i-au îngropat cu cinism și care încă nu sunt răzbunați de performanțele intelectuale ale urmașilor.
În loc să ne pierdem vremea cu tot felul de povești politice desuete și cu declarațiile care nu depășesc nivelul unor flecăreli pe seama actualității, mai bine am citi cîteva fragmente din istoria tragică a comunismului românesc. Și despre viața celor care au scris-o trăind-o de la un capăt la celălalt.
Cam asta este cartea de convorbiri a lui Narcis Dorin Ion cu academicianul Dinu C. Giurescu, intitulată „Mărturia unui istoric singuratic”.
@Anonim Vorbesc despre intelectuali, „intelighentia”, nu despre omul de rand care are doar o culpa politica, de complicitate difuza cu regimul comunist. Intelectualii si Biserica ortodocsa romaneasca au o culpa de necinste intelectuala si de necinste spirituala caci au asistat la supunerea fizica si spirituala a poporului roman, la reducerea sa la o viata doar de necesitati fiziologice. In ultimii 30 ani intelectualii si BOR au asistat la jefuirea bogatiilor nationale si constrangerea, in marea lor majoritate, a celor mai curajosi si mai capabili dintre romani sa emigreze, probabil definitiv. Intelectualii si BOR ar fi putut mobiliza pe romani pentru a solicita si vota o lege civila de confiscare a averilor obtinute in mod ilicit, asa cum exista, de pilda in Irlanda din anul 1996, dar nu au facut-o si nu o fac. Se repeta din partea lor, mutatis mutandis, comportamentul de complicitate tacita remarcat inainte de decembrie 1989.Foarte trist, daca nu chiar absurd…
Judecati sumar dar rauvoitor. Intelectualii sint cei care au format grosul detinutilor politici si tot lor li se striga moartea in zilele tulburi de dupa evenimentele din decembrie 1989, pe care unii inca le mai numesc revolutie. Destui intelectuali si-au exprimat opinia negativa asupra cursului urmat de Roamnia dupa 1989. Au fost anatemizati asa cum a fost si Giurescu, chiar pe acest forum.