Un medic din Sibiu afirmă că, într-o ţară condusă de ”tot felul de multipli licenţiaţi, unii cu studii doctorale tip „copy-paste”, pandemia a făcut ravagii.
Medicul Egri Eduard a transmis, miercuri, un mesaj despre ”repetenţi”.
Gând de dimineață. Despre repetenți.
Dacă școala românească a refuzat să mai lase repetenți și să responsabilizeze elevii, ne-am ales cu o mare masă de analfabeți funcțional. Mai trist, același lucru s-a întâmplat și în mediul academic prin dezvoltarea unui veritabil sistem de fabrici de diplome, astfel am ajuns să fim conduși de tot felul de multipli licențiați, unii chiar cu studii doctorale tip „copy-paste”.Între timp a venit pandemia, dar joaca cu virusul nu a mai ținut, astfel de data asta am rămas repetenți la responsabilitate, vaccinare, măsuri serioase și concrete. În această situației, noi nu reușim să învățăm absolut nimic, nu reușim să trecem clasa, practic fiecare val omoară o grămada de oameni, lasă altă grămadă cu sechele, sistemul medical se sufocă și crează victime colaterale.
Acum să unim cele două idei: într-o țară cu un sistem de învățământ compromis, în care non-valoarea a primit o mare șansă de a se impune, orice pandemie, criză sau război vor impacta teribil în societate și o vor lăsa repetentă la multe capitole, a scris medicul pe pagina sa de Facebook.
Intr-adevăr ești Editat. Din ala făcut grămada
„Reputatul medic” a studiat la renumita „Lucian Blaga University of Sibiu”. Ce medici alergători ies de acolo nimeni nu știe. Am văzut ce profesori sunt la Sibiu!
@Tuturor „Egri Eduard”-istilor,
Eu nu ma injectez pentru ca sunt prost. Si pentru ca sunt prost, va las pe voi, desteptilor, sa va ingurgitati zeama genetica, si dupa ce voi vedea ce efecte au avut asupra voastra, am sa ma hotarasc daca am s-o fac si eu ori ba. Dar nici macar atunci, pentru ca eu, spre deosebire de voi, dragi bipezi infatuati, mai am ceva neuroni functionali, care nu vor cu niciun chip sa capituleze in fata desteptaciunii voastre de sorginte satanista!
In concluzie, urma alege!
De la sistemul adanc chelios ni se trage
De vină este politizarea, partidele au numit la conducerea ministerului, in diferite perioade, personaje care nu aveau pregătire in domeniul medical(Nicolaescu-PNL, Pintea-PSD, Voiculescu-PLUS), care nu erau familiarizate cu termenii ( nu s-au tras invăţăminte din păţania cu „imoglobina”), procedurile etc, iar o parte importantă din presă si televiziuni au susţinut că in cazul numirilor politice este permis orice.
Egri, am un motan maidanez, pripasit in curte de prin iulie. Nu l-as da pe mana ta nici daca mi-ai promite marea cu sarea. Esti un zero si ca om si ca, zici tu, medic. Esti nimeni, dar daca cei cu vaccinul platesc si tu, zugrav de meserie, publici in Cotidianul insulte la adresa noastra. Bai cretin analfabet, absolvent de profesionala in costructii, cum vezi evolutia mizeriei in India? Sau nu esti din localitate si nu comentezi decat aberatia „vaccinului”?
Ce ne-am face azi fara noile staruri publice !?
Medicii ăștia…
Sunt peste tot..la orice oră și în orice împrejurare…
Coloana vertebrala a statului.
Mă simt protejat…
ADEVARUL IN STARE PURA…si totusi in Romania exista oameni resposabili si inteligenti…problema care trebuie rezolvata este cum pot ei detine controlul…
Singurul repetent ești tu, așa zis „medic” susținător al unei injecții despre care tu, „medicule” nu știi nimic, nu ai participat cu nimic la crearea ei ci doar ai primit bani ca s-o promovezi. Așa că „medicule” lasă-mă cu opiniile tale cumpărate! Unui om ca tine nu i-aș încredința pentru o secundă nici măcar o besina într-un borcan! Pur și simplu n-aș avea încredere! Și pe bună dreptate!
Ce conteaza ca are nume de familie de maghiar ? Sau aia buni de la maghiari nu sunt buni ? A tras dr. Egri un semnal de alarma . Voi ce ati inteles? Trebuie sa va spuna cu subiect si predicat ( pentru cei ce stiu ce-s astea ) ca suntem condusi de sfertodocti ? Si ca in sistemul medicalsunt multi din aia cu diplome de pe la fabricile de diplome ? Pai administratia ,justitia ,procuratura ,actul medical ,profesorii sunt de la aceste fabrici de diplome . Vreti nume ? – „Ovidius . Spiru Haret , Dimitrie Cantemir , Universitatea de West, etc”Omul a fost concis . Cine are neuronii la el intelege ,cine nu spune ca-i maghiar !
Subtil rau, dl doctor.
Adica nevaccinatii sunt pr0$ti.
Doctorul meu de familie mi-a răspuns la telefon(dupe lupte seculare) și mi-a spus că nu sunt restricții la vaccinare! Dar nu poate să-mi recomande ce vaccin mi se potrivește! Huuo jogodiilor îmbuibate!
nume maghiar de familie…
Așa domn’doctor! Ziceți-le domn’doctor! Cu mânie medicală.
Câte recomandări de vaccinare ați prescris, semnat și parafat, domn’doctor?
Și câți n-au urmat tratamentul prescris de dumneavoastră?
Suiți-vă în Turnu Sfatului, domn’doctor, ca să aveți panoramă și să îi puteți număra.
Că de-acolo, de la Sibiu, îi vedeți pe toți.
POLITICIENI CU LICENTE, MASTERATE, DOCTORATE, lectori LA PARTICULAR, DAR PRESA LINSEAZA DOAR PE V PONTA, F ROMAN, DE UDREA, GORGHIU, BIRCHAL, IORDACHE, etc etc se face ca sare cu prajina??
egrile, vezi ca si ursula a fost acuzata de plagiat, dar fiind fata de…, nevasta lu’ .. si buna prietena cu fosta cancelareasa….s-a trecut peste. un fel de 4% …daca nu stii: ursula conduce si-i mare iubitiate de vaccine
Perfect adevarat mesajul domnului doctor Egri Eduard. Orice alt comentariu mi se pare de prisos. As fi dat exemple dar ma abtin, le stie toata lumea, insa ar trebui sa le stie si justitia, pentru ca impostura se pedepseste.
… ca sa fie cineva repetent, trebuie ca acesta sa „dubleze”, o data sau de mai multe ori una sau mai multe clase (caz frecvent intilnit la „politicienii” romani, cu treapta data undeva pe la 25-30 de ani !). Iar astia de care vorbim nu s-au apropiat, intimplator, la mai putin de 50 m de o scoala decit datorita faptului ca aceasta se gasea intre un bordel si o circiuma !
Egri Eduard- alt alogen cu nume de pasare. În Sibiu s-a răsturnat căruță cu educati. Cetățene, te rugam respectos sa ne transmiți, noua celor mulți, câteva cuvinte despre repetentul Jhonny pe care suntem convinși ca l-ai susținut cu toată ființă ta de alogen. Când vei face aceste comentarii publice și ziarul Cotidianul le va publica m-ai stam de vorba. Pana atunci te întrebam cu respect: cat ti-a crescut inteligenta de când te-ai vaccinat și cât stima fata de competenta cu care te lauzi în gura mare ca să vadă cei de la USR ?
… am citit ca politica este inversul procesului de decantare a vinului : daca la vin toate „gunoaiele” se lasa la fund, in politica acestea ies deasupra, la suprafata si la vedere …
Egri Eduard se ia de Marga Andrei si de muza sa,Ecaterina Andronescu,care au pregatit terenul imposturii universitare si fabricilor de diplome!Si eu cand beau cu alte persoane, ma iau de necunoscuti
Jurma! Jurmaaa!
Ce e aia Egri?
Vreau specialistul Jurma?
De la repetenti ni se trage? Serios?! De la compromisurile voastre cu politicienii care in mare parte sunteti repetenti si NU din cauza compatriotilor romani! Nu exista loc aici pe,blog sa scriu despre toate compromisurile repetentilor medici care au acceptat toate porcariile si capcanele intinse de politicieni inca din anii 2.000 de populatia Romaniei a ajuns in halul in care se afla!
până în data de 10.12.2021 numai în SUA erau oficial (bineînțeles subraportate pt că medicii au și ei contracte cu fițer și mondena și se uită și ei la CNN) 20.244 de morți cauzate de serurile cărora ”medicul” ăsta Egri le zice vaccinuri.
https://openvaers.com/covid-data
Daca ai urmat facultatea intr-o universitate unde este concurenta serioasa. Cand se cadea in Bucuresti cu 8,70 la Medicina Generala, altii la Militara reuseau cu 7,70, iar in provincie se reusea si cu 6,40 la Cluj sau Tg Mures, iar mai noi Sibiu, Brasov, Galati, Constanta si parca Oradea au facultati de Medicina, s-au ridicat profesori univ. precum ciupercile dupa ploaie. Fara experienta, fara ani de cercetare, acum peste noapte poti sa devii decan, rector daca esti in consonanta cu partidul.
De aici vin toate relele in tara asta. De ce toti ziaristii fug ca Aghiuta de tamaie ca sa discute acest subiect??? Pentru ca in cea mai mare proportie ziaristii sunt securisti acoperiti sau informatorii lor de opinie. Cancerul care distruge Romania este asta. Ciuca le-a dat la securistii lui din SRI, STS, SPP si SIE 1 miliard de euro ca sa-l pape in 2022. Cand acesti securisti nu aduc nici macar 1 Euro plus valoare la bugetul statului. Ei sunt trantorii pe care poporul trebuie doar sa-i hraneasca regeste, ei trantorii neproducand nimic benefic pentru popor. Trantorii tin doar de sase ca multinationalele sa fure zeci de miliarde de euro anual din Romania. FBI la o populatie 326 milioane americani are 36 mii angajati civili iar Romania la 21 milioane romani, cat suntem pe hartie are 12 mii securisti in solda SRI Militarizata. Demonstrand ca Romania este o tara condusa si saracita de cohorta de securisti aflata practic in serviciul strainilor.
Acest EGRI( nume de veche familie boiereasca de pe malul Dambovitei) are perfecta dreptate , cum au putut profesorii din domeniul medical sa scoata asemenea „rebut” de pe bancile Facultatii de medicina!!! Sunt mii ca el, paraziti mult mai periculosi decat virusul care produce COVID, au infectat tot sistemul medical romanesc iar medicii cu adevarat pregatiti si cu aplecare pentru tratarea corecta a oamenilor au fost nevoiti sa plece in cele patru zari pentru ca nu aveau „proptele si relatii ” nefiind primiti in spitale.Daca vrem sa avem un sistem medical competent trebuie sa incepem sa facem „curetanie serioasa de primavara” , iar acesti EGRI, IMBRI, MAHLERI,WINNERI, MIHAILA, MOLDOVANI, CHERECHESI, JURME &co. sa ajunga unde le este locul: la cultivat sparanghel si cules de capsuni.
De fapt repetenți ăștia care ne-au copleșit, ei sunt promovați de sistemul democratic care cere doar bazin electoral și atâta tot ; dacă ai bazin electoral ești șef de trib și poți angaja „consultanți” la toptan cu condiția să fie mai tembeli ca tine, că doar nu angajezi un consultant care să-ți spună că ești prost, nuu ? Deci în spatele repetențilpr profesionali se află repetenți democratici care nu pot fi combătuți nicicum;vă agitați în zadar, cercul e închis !
Alt „specialist” arogant care jigneste. Doar in ultimele doua zile nevacciantii au fost catalogati: repetenti, analfabeti functionali, nazisti (Visan), anarhisti, sosocari, prosti, masa manipulata, etc. Continuati sa jigniti, ca se vor rusina oamenii si se vor duce sa se vaccineze ca sa fie din nou: destepti, responsabili, nemanipulati „imunizati”, etc.
Cum spunea si un scriitor: „Dacă trebuie să fii convins, reamintit, presat, mințit, stimulat, constrâns, hărțuit, rușinat social, învinovățit, amenințat, pedepsit și incriminat… Dacă toate acestea sunt considerate necesare pentru a obține conformarea dvs . – puteți fi absolut sigur că ceea ce este promovat nu este în interesul dvs.” – Ian Watson
daca nu e inregimentat politic e fricos (ca sa nu zic ceva de incultura).
Și ce spune acest Doctor ? Că vaccinul e bun ? E bun la ce ? Când nu nu reușește să facă ce trebuie adică sistemul IMUNITAR nu răspunde cu imunitate ? Poate a evoluat medicina prea mult și a rămas sistemul imunitar in urmă …..la ce să ne vaccinăm daca vaccinul nu imunizează ? Să-l facem de dragul anticorpilor ? Care este părerea de doctor ?
Aia să creadă domnul doctor. Vecinul meu a fost șef de promoție în facultatea de medicină de la Iași. Nu vrea să audă de aceste „vaccinuri” contra coronavirusului dar nu este împotriva vaccinării în general pe care, cu vaccinurile clasice și consacrate, o consideră benefică. A lucrat destul de mulți ani în Marea Britanie. Cred că repetent este domnul Egri.
Mai baieti, dar un roman-trompeta nu se gaseste? Tot cu ciudati va faceti treaba?
Asa este Capitalismul .
A -cei care platesc – putini – fac scolo private si urca pe scara societatii.
B – cei care nu platesc – marea majoritate – fac un simulacru de scoala si vor ajunge carne de tun si massa de manevra .
Corectă analiză.
Să-i mulțumim și „întîiului prefesor”al țării care s-a „implicat” într-o chestiune pe care trebuia să o cunoască.
Felicitări dle doctor!!..asta-i adevărul crud pe care o să-l vedem de acum înainte!!..
Foarte tare: repetenți la vaccinare. Dar repetenți la tratamente cu antivirale achiziționate din farmacii, nu suntem? O noua trompeta a statutului totalitar educat, caci nu-i asa? Domnia sa face parte din elita acestei tari care s-a vaccinat și prin inteligenta, cultura și bunul simt este modulul care ne indruma pașii su ne deschide ochii asupra unei realități tragic de inculta. Unde dragoste nu e, nimic nu e. Dacă lipsește caracterul, geaba ai vaci și vitele și te lauzi in gura mare cu ele.
Mai nou a apărut expresia „studii la chiuvetă”.
Nu-mi aparține, am citit-o și eu undeva (nu mai țin minte unde).
Dar este genială prin modul în care cuprinde esențialul SELECȚIEI INVERSE ce s-a generalizat în Kolonie:
CEI CU STUDIILE LA CHIUVETĂ SUNT CEI CE DECID SOARTA TUTUROR.
Da, și Hadar este supărat că încasează numai 20.000 Ron/ luna scoțând pe banda rulanta doar sparanghelisti. Nici medicii proaspăt specialiști care sprijină pereții prin spitale universitare pe timpul rezidențiatului nu știu să facă o operație! Huuo jegosilor îmbuibați care scoateți numai filozofi!