Un nou pas pentru trecerea la euro digital

Banca Centrală Europeană a făcut miercuri întră un pas spre lansarea versiunii digitale a euro, care va permite locuitorilor zonei euro să facă plăţi electronice în siguranţă şi gratuit, transmite Reuters.

BCE a anunţat că va începe la 1 noiembrie „o fază de pregătire” de doi ani pentru euro digital, în care va finaliza reglementările, îşi va alege partenerii din sectorul privat şi va efectua operaţiuni de „testare şi experimentare”.

„După doi ani, Consiliul guvernatorilor va decide dacă vom avansa la următorul nivel al pregătirilor, pentru a deschide calea pentru posibila viitoare emitere şi introducere a euro digital”, se arată în comunicatul BCE.

Deşi decizia de miercuri este un pas mic într-un proiect extins, el face ca BCE să fie înaintea altor bănci centrale din G7 (grupul statelor puternic industrializate) şi ar putea constitui un model de urmat.

Câteva ţări din Caraibe şi Nigeria al lansat deja monede digitale, în timp ce China şi Suedia sunt printre cele care dezvoltă proiecte pilot.

Dar Rezerva Federală a SUA (Fed), Banca Angliei (BoE) şi Banca Canadei sunt mult mai prudente cu astfel de proiecte.

„Până acum, BCE nu a putut comunica clar valoarea adăugată pe care o poate aduce euro digital”, a afirmat Markus Ferber, europarlamentar din Germania.

BCE susţine că un euro digital va crea concurenţă pe piaţa plăţilor, dominată de companiile americane. Răspunzând temerilor privind dificultăţile cu care se vor confrunta băncile comerciale după lansarea monedei digitale, BCE a precizat că va fi stabilit un plafon pentru sumele de euro digitali pe care îi poate deţine o persoană fizică, şi probabil în regiune plafonul va fi de 3.000 euro.

Euro digital euro va fi distribuit de BCE, de băncile comerciale şi de furnizorii de portofele digitale. Va fi disponibil rezidenţilor din zona euro şi cetăţenilor săi de peste hotare.

Plăţile electronice în UE au crescut de la 184.200 miliarde de euro în 2017 la 240.000 miliarde de euro în 2021, accelerate de pandemie, conform datelor Comisiei Europene.

Adjunctul guvernatorului Băncii Spaniei, Margarita Delgado, declara recent că Banca Centrală Europeană trebuie să evalueze impactul unui euro digital asupra sistemului bancar din zona euro, înainte de orice decizie finală privind potenţiala sa lansare.

Euro digital este menit să rezolve deficitul de furnizori europeni de servicii de plată. Pentru ca euro digital să fie interoperabil cu monedele digitale ale altor bănci centrale, BCE lucrează îndeaproape cu băncile centrale din SUA, Marea Britanie, Elveţia, Canada, Japonia şi Suedia.

În iunie, Uniunea Europeană a propus măsuri pentru stimularea concurenţei în sectorul serviciilor de plată, acordând suport legal unui euro digital, ceea ce înseamnă că va fi acceptat ca mijloc de plată.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

10 Comentarii

  1. Confuzionare intentionata. Cu peste un an in urma, scriam despre plata prin telefon sau laptop a oricarei datorii, achizitie si tot ce tine de bani, primesti factura cu un cod QR la care platesti orice prin online, doar ca, in factura primita firma nu e obligata sa furnizeze adresa cu strada, adresa de mail sau numar de telefon. Platesti prim acel QR, banii sunt retrasi din cont si nu poti avea control daca ai achitat, fupa ceva timp(cateva luni) te trezesti cu avertisment sau penalitate, ca nu ai platit! Trebuie sa platesti iar factura deha platita! Ca sa intrebi, sa solutionezi problema, nu poti, nu ai nicio forma de legatura cu firma! Esti pagubasul furat perfect! Aceste mizerii s-au intamplat in tarile unde nu accepta decat chash si card. In Romania, totul e spre furt, escrocherii si inselatorii fara motiv legal.

  2. Digital, adică virtual, cam ca o stafie. Este primul pas spre „nu vei mai deține nimic si vei fi fericit”.

  3. Ce fac daca fac scandal si ma iau la tranta cu statul cum au facut camionagii canadieni carora li s-au blocat cardurile?

  4. „să facă plăţi electronice în siguranţă şi gratuit”, sa para ca totul e minunat. Dar ce se omite este celalta latura cu controlul platilor cu euro digital de la un punct central! Adica, daca se opteaza ca plati sa nu se faca daca cineva doredte sacumpere imobile intr-o zona, declarata negativa, cu toate ca exista un vinzator, exista un cumparator, pretul e stabilit si cumparatorul dispune de bani, nu poate face plata ca e blocata tranzactia de la centru. Tot asa se piate limita altceva, gen cantitatea de mincare cumparata pe luna pentru a ajuta la sanatatea celor mai plinuti, sau blocarea cumpararii de masini cu ardere se ooate face prin enter de la un pc a bancii europene asa simplu. Si exemplele pot continua. Cine crede ca e fictiune, sa se uita cum in anumite tari europene, emigrantii sunt controlati prin carduri speciale daca pot sa-si cumpere bilete de autobuz sau tren, sau cita mincare au voie sa cumpere pentru acasa, totul cu cardul special. Cu euro digital se poate controla o masa mai mare de oameni, si se zice ca pentru binele nostru o fac asa, si sa nu ne facem griji, ca totul va fi bine!

  5. Deci…cand mergem peste ei? Pune Simioane caini si…hai peste ei. Sa treaca in Constitutie Cashul obligatoriu

  6. Las’ că nu mai apucă euro să fie digital, c-a murit UE, decât că nu se-ndura s-o-ngroape oficial.

    Noi să ne vedem mai bine de magraonu’nostru, că ne restricționată tranzacțiile cash.

  7. Argumentul pro-card nu exista. Este o minciuna, o inselatorie, pentru ca minciuna e banul pe card! Cum sa ai incredere in ceva ce nu exista???in ceva patronat de indivizi corupti, mincinosi, criminali …care au spus : „dati-mi controlul banilor si nu ma intereseaza cine face guvernul”!!!
    Cum sa ai incredere in acesti indivizi care au debitat asa ceva???
    Cand ei aveau control prin tiparirea banilor pe hartie, emanand minciuna, adica hartii fara valoare, dupa ce au eliminat moneda fizica din aur…dar acum, cand vor sa elimine cu totul banul fizic si sa „emita” ei bani „electronici”, virtuali direct din tastatura, fara sa se mai oboseasca sa mai tipareasca in nestire pe hartie… emit MINCIUNI „digitale” in nestire, din tastatura calculatorului de la tatal lor satana, tatal minciunii !!!
    Trezeste-te! Ridica-te si nu mai da putere iudeomasonilor goibalisti satanisti folosind cardul bancar !!!!
    Militeaza pentru revenirea la adrvarata valoare a banului : banul din aur, moneda fizica din aur !!!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.