Un nou sondaj,  înaintea primei dezbateri televizate

Un nou sondaj de opinie, publicat

De L.V.
Un nou sondaj,  înaintea primei dezbateri televizate

Un nou sondaj de opinie, publicat

Un nou sondaj de opinie, publicat cu mai puţin de 48 de ore înaintea primei dezbateri televizate între Kamala Harris şi Donald Trump arată că cei doi se află la egalitate în intenţiile de vot ale alegătorilor americani, transmite luni DPA.

Astfel, 48% din alegătorii probabili ar vota cu Trump, iar 47% cu Harris.

Dacă sunt luaţi în calcul toţi alegătorii înregistraţi, candidatul republican este cotat cu 48%, iar candidata democrată cu 46%, marja de eroare fiind de 3%.

Sondajul, realizat de cotidianul The New York Times şi Colegiul Sienna şi publicat duminică, include unele semnale de avertizare pentru Harris, printre care faptul că doar 71% din americani declară că ştiu ceea ce trebuie să cunoască despre actuala vicepreşedintă a SUA, spre deosebire de 90% în cazul lui Trump.

Cei doi candidaţi se vor confrunta într-o dezbatere găzduită de postul de televiziune ABC marţi, la ora locală 21:00 (miercuri, ora 01:00 GMT).

The New York Times notează că, deşi Donald Trump (78 de ani) a avut o lună dificilă după anunţul retragerii preşedintelui Joe Biden din funcţia de candidat al Partidului Democrat, sprijinul electoratului pentru el este stabil. Faptul că rezultatele sondajului arată că susţinerea pentru miliardarul republican nu s-a redus ar trebui să fie un avertisment pentru Kamala Harris (59 de ani), adaugă publicaţia americană.

O analiză realizată de postul de televiziune american CNN pe baza mai multor sondaje realizate după Convenţia Democrată din august indică, de asemenea, o cursă strânsă între Trump şi Harris. Potrivit sondajelor respective, Kamala Harris ar avea o susţinere de 49%, iar Donald Trump de 47% din electoratul american.

Distribuie articolul pe:

23 comentarii

  1. „CAPITALISMUL … NU FUNCTIONEAZA fara
    „crize” de REDISTRIBUITE a AVERILOR 🙁 de sus in jos … „ciclice” ca-n scrierile celebrului iudeu MARX ?”

    sa fi avut (practic vizibil in USA azi la TAXA „democratilor” anti-cpaitalistio :( ) repet:
    SA FI AVUT, relativ la CAPITALISM ca IDEOLOGIE, DREPTATE MARX -> nu functioneaza REAL
    fara episoade de REDISTRIBUTIE de sus-in-jos a … AVERILOR SOCIETALE ?
    :o
    PS: OARE USA nu are solutie decat cea marxist HULITA ? :o
    IQ~155 SHALOM !❤️❤️❤️🤔😢

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.