Un preot ortodox rus cunoscut pentru atitudinea sa critică față de Patriarhia de la Moscova și față de regimul Putin, care a luat și apărarea membrelor Pussy Riot a fost ucis cu lovituri de cuțit în orașul Pskov, trupul său fiind descoperit luni seara, informează Interfax.
Potrivit datelor preliminare, crima a fost comisă de un tânăr născut în 1986, care a fost primit în locuința preotului, având o recomandare din partea unei cunoștințe din Moscova. Martorii au declarat că atacatorul strigă că diavolul a fost cel care i-a spus să-l omoare pe preot. Criminalul a încercat să se sinucidă în timpul arestării, cu același cuțit folosit pentru a-l înjughia pe preot.
Pavel Adelgeim, 75 de ani, a devenit preot în plină eră sovietică. În 1969, el a fost arestat pentru că punea în circulație literatură religioasă. În 1970 a fost condamnat la trei ani de muncă într-un lagăr sovietic. În timpul ispășirii pedepsei, Adelgeim și-a pierdut piciorul drept.
Un purtător de cuvânt al patriarhului Kirill a declarat că întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Ruse este întristat de moartea preotului și se roagă pentru sufletul sau.