Un proiect care ne-ar putea fi favorabil

Japonia a plecat spre modernizare industrialistă în jurul anilor 1860. Tot atunci am plecat și noi în aceeași direcție.

După 80 de ani, Japonia avea o flotă care rivaliza cu aceea a SUA. Noi? Noi aveam trei romane, patru nuvele și cinci poezii. Nu puteam produce submarine, dar aveam talent la a le bârfi pe ale celor care le produceau. Pe cele germane, de pildă. Ne învățase Nietzsche că trecerea de la Germania culturii la Germania militaristă ar putea fi începutul sfârșitului gloriei germane. A avut dreptate. După căderea lui Hitler, Germania n-a mai fost nici culturală, nici militaristă, dar a conservat un industrialism forte, un avantaj competitiv pe care îl poate pierde abia acum, dacă o comparăm cu China.
Se spune, în lumea celor mai serioase surse, că azi China are orașe construite, dar nelocuite, care ar putea găzdui toată populația din UE.

Nu pentru noi au fost construite, ci pentru o forță de muncă asiatică, posibil necesară cândva, când forța de muncă din China ar putea începe să ceară salarii mai mari. Comerțul Chinei își va salva avantajele competitive aducând în țară lucrători care se vor mulțumi cu salariile tradițional mici.

Nicio țară mare din lumea de azi, cu excepția Indiei, nu și-ar putea permite să se bazeze pe salarii mici în perspectiva lungă a timpului. China și India, demografic, fac cât aproape jumătate din omenirea actuală. Oricât ar sfătui politicienii corporațiile să nu deschidă filiale în China, avantajul lor competitiv este să le deschidă.

În Europa de azi, aflăm și noi, în clar, este în lucru un proiect cu origini poloneze (interbelic), sprijinit acum de SUA și Marea Britanie. Se numește „Intermarium” și urmărește să unească economic căile dintre trei mări: Baltica, Marea Neagră și Adriatica. Forma politică a proiectului ar fi o confederație a statelor cuprinse între aceste trei mări.

Scopul principal al proiectului urmărește o contrapondere semnificativă față de comerțul ce ar umbla pe „Drumul Mătăsii”. Confederația ar reprezenta un teritoriu cât Franța și Germania la un loc și țintește un PIB concurent cu aceste forțe europene clasice. În final, ar fi vorba de o substructură a UE care ar egala puterea franco-germană. Ucraina (partea necucerită de Rusia), Polonia, Lituania au mai fost confederate. Noutatea proiectului privește țările Dunării (România, Ungaria, Bulgaria, Serbia, Austria), fără de care proiectul nu se poate lega de Rin.

Valoarea absolută a proiectului ar consta în puterea sa cerealieră într-o lume (deja previzibilă) a crizelor alimentare.
Proiectul ar fi garantat securitar de NATO, în vreme ce partea clasică a UE ar începe să cheltuie pentru propria ei securizare militară.

Rusia cunoaște proiectul încă din 1992. I se opune, începând din 2014, dat fiind că joacă pentru succesul „Drumului Mătăsii”.
Oficialii români nu au vorbit deocamdată cu detalii despre acest proiect. Viktor Orban a prezis că în 2030 se vor trage liniile finale ale proiectului.

Nu-l putem comenta acum decât ca formă de restructurare a UE și ca avanpost comercial independent de forțele din Orient (din China, Rusia).

Priviți harta și veți avea surpriza unui imperiu al Europei de Est, securizat militarmente de SUA și NATO. O mare noutate istorică.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 6
Ioan Buduca 1113 Articole
Author

21 de Comentarii

  1. Este un adevar dar spus pe jumatate. Proiectul sortit a fi doar dorinta timp de zeci de ani va deveni realitate dar ca particica a altui urias proiect ce va fi finantat si realizat de tarile BRICS. Scapatatii astia europeni nu au cu cine si mai ales nu au cu ce. Tarile suveraniste bogate in resurse de orice fel (si umane) adunate in BRICS-ul in expansiune vor deveni viitoarele tari bogate financiar. Modelul chinezesc in diverse variante va fi luat in considerare chiar si de cei care azi il condamna.

  2. D-le Buduca ,ca sa intelegi:
    1.Pe orice santier de durata se construieste intai „organizarea de santier”,una ,mdoua,noua baraci in care sa locuisc a muncitorii cat de cat omeneste,o cantina ,un punct medical,etc
    Asta fac inteleptii chinezi:construiesc intai orase cu tot confortul si apoi deschid fabrici uzine in zona selectata,dupa care aduc muncitorii,nu lasa totul la indemana slums-urilor si mizerie,cu care noi suntem obisnuiti si nu intelegem de ce chinezii construiesc :)))
    2.„Intermarium” care urmărește să unească economic căile dintre trei mări: Baltica, Marea Neagră și Adriatica este un proiect microscopic in comparatie cu proiectul „Drumul Matasii: si poti plimba doar degetul pe harta lumii sa-ti dai seama dle Buduca:))
    Viitorul este comertul cu China,constructia de facilitati portuare pentru marfuri pentru ca suntem mai aproape de China decat Vestul(nu cine stie ce ,dar conteaza: )
    Boicotul prefacut al Chinei la care se preteaza SUA urmareste ca UE sa nu poata lua avant in relatia cu China care produce azi mai multe automobile americane decat SUA si produce anual de 10 ori mai mult otel decat SUA
    China exporta in SUA in primul rand tehnologie,SUA exporta in China in primul rand soia si carne de vita
    PS mi-a placut foarte mult fraza”Noi? Noi aveam trei romane, patru nuvele și cinci poezii. Nu puteam produce submarine, dar aveam talent la a le bârfi pe ale celor care le produceau. Pe cele germane, de pildă”Mare adevar mai ales ca submarinele germane au controlat marile si oceanele tot timpul razboiului

  3. Teoria ca teoria dar practica ne omoara .Trebuie bine intelese legaturile economice si militare ba chiar si cele legislative ce sustin unitatea Uniunii Europene si pe cea a NATO. Cine isi imagineaza apartia unui conglomerat militar, economic si social aparut pe intreg flancul de este al Europei fara a avea acceptul Germaniei si Frantei ,format ca si contrapondere la vechea Europa , nu intelege care sunt legaturile ce nu pot fi sparte intre toate natiunile din UE .SUA nu poate ,de una singura ,sa faca mare brinza daca UE nu isi alipeste deciziile si daca Germania si Franta ca dealtfel si celalalte natiuni nu coopereaza economic si militar cu SUA. Pentru SUA ar fi un dezastru ca NATO sa se sparga in bucatele .Dealtfel SUA nu poate decit sa profite de aparitia razboiului din ucraina si sa isi vinda armele si gazul lichefiat o perioda ce se va incheia o data cu preluarea NATOului european de catre Uniunea Europeana.Totul este doar o chestiune de timp .

  4. În toate ” proiectele” de la Traian încoace teritoriul locuit de români și populația au fost zonă și oameni de jecmănit și sacrificat pentru ” beneficiarii” proiectului.

  5. ,,Intermarium” este un vechi plan anti Rusia conceput dupa primului Război de Pildusky, de unire a Poloniei cu Ukraina și blocarea mărilor nordice și cele in jurul Mării Negre,Adriatica.Un Comonwealth condus de Polonia la care țarile Baltice si ukrainienii in trecut s- au opus pentru că își pierdeau suveranitatea.

  6. Deocamdata chinezii au demolat orase intregi, datorita unor falimente la care nu se gandeau…. si asta inseamna sute de miliarde de dolari facuti moloz..unii, repetenti la aritmetica, ar zice ca nu conteaza..conform mentalitatii romanesti..ba conteaza imens..conteaza si faptul ca china e o tara cu multe probleme etnice (un imens conglomerat de popoare), cu un conflict indelungat cu India (si alte neintelegeri istorie cu diverse tari), si imposbil de rezolvat, deocamdata (mai ales ca India este intr-o oarecare ascensiune). de retinut ca si la ora actuala, china nu organizeaza nicio competitie sportiva (turnee de tenis, curse de masini, vezi formula 1, etc. ), desi cica a rezolvat-o cu pandemia.. si daca e o tara asa de puternica si bogata, de ce vin in Romania – tara saraca, multi muncitori chinezi, care lucreaza pe salarii mici, in munci grele, gen santiere de constructii?

  7. PILSUDSKI JOSEF KLEMENS (pilduski pentru repetenti – tip bade) – maresal al Poloniei si sef al statului dupa primul razboi mondial. A contribuit la victoria Poloniei, impotriva Ucrainei comunizate in anii ’20…

  8. margelatule, tu nu vorbesti de comertul masiv cu china, ci de subordonarea totala a Romaniei, de catre galbejitii maoisti..Ai impresia ca china va da ceva Romaniei…te inseli amarnic, pe unde se duc, subordoneaza totul sistemului lor politico-economic. mai era unul ponta, un ,,maimutoi oparit”, cum zicea van ghelie, care plimba un chinez prin Romaniaa si anunta investitii chineze de 1 miliarrd de dolari (chinezul poate dorea sa fie in yuani!!!)….daca mori de atata matase, mergi tu in china la munca, si povesteste-ne si noua, cum este..

  9. Potrivit Dr. Kamil Zajaczkowski, director al „Centrului European” din cadrul Universităţii Varşovia, SUA folosesc Iniţiativa celor Trei Mări pentru a-şi impune interesele economice în regiune.
    „După ce preşedintele SUA, Donald Trump, a vizitat reuniunea la vârf a Iniţiativei celor Trei Mări de la Varşovia şi şi-a însuşit poziţia critică a Poloniei faţă de proiectul gazier Nord Stream 2, un an mai târziu reuniunea la vârf a Iniţiativei celor Trei Mări a fost vizitată la Bucureşti de ministrul de Externe, german, Heiko Maas, care a propus chiar admiterea Germaniei în organizaţie.”
    Ce sa- intimplat cu Nord Stream2 deci,a pornit de la Polonia !Apoi „dorinta „ei de a face un „imperiu estic”concurent fata de Germania si Franta ?Ea a mai avut federatie-confederatie cu Lituania -e ruda cu tarile baltice,si cumvrea s-o ia pe „rau in jos”iesind din Baltica spre MN si Medit-pe Rin ?DL.Buduca stie !
    SUA ii convine-iata o Polonie urind de moarte un inamic si un concurent respectiv Rusia si Germanie- e ok,sprijinim_deja au dat un miliarda pe o fantasmagorie!
    Pina uan alta Polonia e asaltata,”asasinata”de grinele Ucrainei (care se zice sunt ale SUA),a facut ca Europa sa ramina fara gazul rusesc si platim ,eoi europenii pt.politica facuta de Sua inclusiv prin aliatul nou Polonia.
    „Imperiu estic”cu Ungaria,Austria,Polonia „garantat securitar de NATO”-doamne ,pazeste!”securitarul nato ce sa „pazeasca mai intai?cu „trupe”pigulite de pe la tarile prostite?
    Noi avem trei romane ,patru nuvele si cinci poezii,dar despre pamantul si graul pe care trebuie NOI sa le pazim de unii ce scriu sfuri negindite,nici macar literare ca dl. author -acesta semnatar de nici el nu stie ce .

  10. Marea Neagra oricum iese din povestea ‘antica’ pentru ca Turcia vrea in Brics. Deci Marea Neagra va deveni la modul real un lac ruso-turc.

  11. un asemenea plan a promovat pe vremea caer-ului si generalul rus Valeev. Și atunci ca si acum România era/ este în grupa agrară iar obiectivele economice semnificative vor fi tot în vest

  12. @lucescu
    Comentariu de nota 10+
    As adauga doar ca nu am auzit constructori sau muncitori industriali (de orice fel) de-ai nostri sa dea buzna in RP Chineza.
    Români? Or fi pe acolo: recrutori de salahori, importatori de rebuturi si contrafaceri, desi cred ca stiu chinezii sa trimita marfa direct, fara vreun mijlocitor romanesc, studenti, si inevitabilele…

  13. A face comert cu China pe Drumul matasii nu inseamna a-i adopta regimul comunisto-capitalist .
    Face comert cu China tot mapamondul,numai Romania prin Portul Constanta si alte racordari nu este lasata pt.ca noi trebuie sa livram „in centru”tot ce avem.
    Olanda vrea sa puna mina pe port,ea probbail va avea voie sa faca ce comert vrea ea ,pozitia europei occidentale fata de Romania este aceea fata de o „minora”(era un termen hazliu”minoara”)pusa sub tutela ,ea avind nevoie de indrumari,instructiuni, fiind putin retardata .
    Retardata fiind, are nevoie-cf.Buduca-de securitarul nato,care deja „pazeste”prin luarea si darea a tot ce vrea din Romania.
    O forma de tutela este interzicerea de legaturi cu China,cu care SUA se intrepatrunde economic ,azi cere atentie acestei puteri in inclestarea cu Putin etc.
    „Intermarium”este o facatura,cu slepii pe Dunare ,Romania v atrebui sa care graul si ce are catre centrul „imperiului estic”asa cum aprovizioneaza cu petrol,gaze „centrul”prin conducte,bogatii sustrase de la sursa- tara noastra,dar au facut sa fie ocolita,ale Sterian cu miliarde salariu,si toata pleiada de securisti ce conduc institutiile bugetofage cu ajutorul intilegentei hoate a UE si a citorva natii -vreo doua-inchise continental ,dar zglobii pe terioriul nostru.Balanta noastra comerciala este dezastruoasa.
    Ii hranim si ii pazim, Karner ne arunca in spate „migratia”,sa discute cu Polonia despre „plan”cum sa fie alimentat prin Intermarium,si mai mult! Sa vina polonezul si sa opreasca „migratia”,deja americanul este. Ungurul pufneste cu dispret,ucraineanul kazar ne otraveste.
    Dar dl.Buduca ne inalta la rangul de „Imperiul Estic!”
    Dar conditia de Tara Libera si Suverana Lipseste!
    Atunci am discerne ce proiect ne este favorabil sau nu!
    Noi nu avem”proiect”,noi suntem proiect,proiectia altora

  14. @tautu,eu pe astia cu China si BRICS-ul i-as trimite sa traiasca pe acolo. Cred ca in doua luni le-ar fi dor de Romanica. Cand nu te duce mintea tot la saracie si mizerie tragi.

  15. Nu, nu…proiectul este mai restrans. Adica Polonia-Ukraina-Lituania-Romania (de aceea s-a construit podul de la Braila de ex.). Atat ! A spus-o destul de transparent,recent si premierul polonez Morawieski cand a fost la Bucuresti(pentru cine a fost atent la conferinta de presa). Ne va impinge SUA. Pentru noi este de gandit foarte, foarte atent: daca intra Ucraina cu actualul teritoriu si actuala uriasa forta militara, cu politica lor sovina, rautatea incrancenata si armata de mafioti…ne-am ars rau de tot. Intram la jupan.Daca Ucraina ramane mai mica,fara teritoriile luate de rusi, infranta si cumintita cumva ar mai merge. Oricum ar fi o evolutie tare iar SUA nu o gandesc ca in interiorul U.E.neaparat …..

  16. polonia e o tara onesta. Dupa 5 februarie cand carburantii rusi au fost interzisi sa se mai livreze pe mare si cisterne conductele cu petrol tusesc merg 24/24 in flux plin spre Polonia. Polonia il exporta apoi Ukraionei ce alinenteaza cu ele tancurile ce trag in rusi. Baieti faini plonezii, nu ?

  17. Buduca e incorijibil in talentul ghiveciurilor filosofarde bazate pe „surse serioase”!!! Chestia cu Niet Zsche e o RASTALMACIRE COLOSALA stiut fiind ca filosoful era putin dez axon nat si nu numai din acest motiv major A FOST ADOPTAT DE ILEGALUL BOLSEVIC Hitler!!! Ca de altfel si COMPOZITORUL ANTISEMIT/CARE URASTE EVREII Beethoven supranumit popular mioritic Bietul Vana…Cultura germana a suferit un soc major dupa 1848 cand multi ganditori s-au inregimentat devenind CULTURNICI ai IDEOLOGIEI GENOCIDULUI si punand in mod concret MANA PE ARME/”militarizandu-se”, vorba lu Buduca care apare rar, dar solid…Pacat de Buduca caruia nu pot
    sa nu-i admir cultura pe care, din pacate, nu stie sa si-o aplice practic fiind un naiv notoriu, un exemplu fiind si preluarea NECRITICA a „proiectului” ce miroase de la o posta a diversiune promovata de surse sigure…

  18. Mai , vezi d’aia mi-ar placea mie o Ucraina cat mai mica si deplasata colea spre Polonia si o Rusie vecina noastra la Dunare. N-am fi avut probleme cu Chilia , cu cerealele ucraineano-americane si nu trebuia sa mai cumparam diverse harburi sub numele de avioane .

  19. Margelatule, ezixta pe Lumea asta ceva la care sa nu fii tu expert? Esti un caz unic ,cred, nu doar in sanatoriile din Colonie ,ba se poate spune chiar unic in cadrul NATO si ONU ! Ceea ce dovedeste ca ,iata, Nea Nicu nu a fost singurul omniscient pe care Boborul traco-dacic l-a zamislit din tina si scuipat divin ! Mai ar fi unul singur in viata , vajnic mantuitor al Wikipediei , pe nume Tica din Baragan ,care te poate concura . Totusi , el pare doar o palida reflexie a potentei tale intelectuale ,la fel precum treponema pallidum linga un biet gonococcus vulgaris. Asa se confirma, once more time, conceptul genialului Leonardo , un alt mare dosist, ca Hommo Universalis este viitorul Omenirii! [ terente te vindeca, lasati copiii sa vina la mine!]

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.