Un senator ales pe listele partidului Dianei Șoșoacă, cooptat de Ilie Bolojan și pus la șefia liberalilor din municipiul Brăila

„PNL Brăila are nevoie de un nou început”, a scris Dorin Petrea pe Facebook în postarea prin care anunța preluarea șefiei PNL municipiul Brăila.

De Rami Cristescu - reporter special
Un senator ales pe listele partidului Dianei Șoșoacă, cooptat de Ilie Bolojan și pus la șefia liberalilor din municipiul Brăila

foto: Facebook/ Dorin Petrea

„PNL Brăila are nevoie de un nou început”, a scris Dorin Petrea pe Facebook în postarea prin care anunța preluarea șefiei PNL municipiul Brăila.

Dorin Petrea, senator ales pe listele SOS România, partidul condus de Diana Șoșoacă, dar care mai apoi a migrat către grupul parlamentar PACE, și-a găsit o nouă casă. Ilie Bolojan i-a întins o mână, iar „în urma discuțiilor” avute cu premier interimar, Petrea a fost băgat în partid. Peste doar câteva zile, Dorin Petrea a devenit și șef în PNL. Acesta a preluat interimar conducerea organizației municipale din Brăila.

În 29 iunie, Dorin Petrea își anunța intrarea în PNL. „În urma discuțiilor avute cu președintele PNL, domnul Ilie Bolojan, și cu președintele PNL Brăila, domnul Alexandru Popa, am luat decizia de a mă alătura echipei PNL Brăila”, scria acesta pe Facebook.

Dorin Petrea, pus șef la PNL Brăila

Trei zile mai târziu, un nou anunț important apărea pe pagina de Facebook a senatorului. Petrea a anunțat ieri că a devenit șef al organizației municipale din Brăila a liberalilor. Mandatul acestuia este unul interimar.

„PNL Brăila are nevoie de un nou început, de unitate, de muncă serioasă și de un proiect politic solid, construit în jurul oamenilor, al comunității și al viitorului acestui oraș. Împreună cu echipa liberală, îmi propun să construim un proiect special pentru municipiul și județul Brăila: un proiect liberal de dezvoltare, administrație eficientă și recâștigare a încrederii publice.

Obiectivul nostru politic este clar: ca în anul 2028, PNL Brăila să câștige Primăria Municipiului Brăila, Consiliul Local Municipal, Președinția Consiliului Județean Brăila și Consiliul Județean Brăila.

Brăila merită mai mult. Merită să își recapete demnitatea, forța economică și locul pe care l-a avut cândva. Îmi doresc să readucem strălucirea pe care județul și orașul nostru au cunoscut-o în perioada interbelică, atunci când la Brăila se dicta prețul grâului mondial, când Portul Brăila era unul dintre cele mai importante porturi ale Europei și când peste 14 etnii conviețuiau în armonie socială, dezvoltare economică și respect reciproc”, scria Dorin Petrea la preluarea șefiei filialei.

Dorin Petrea și PACE

Dorin Petrea a intrat în parlament pe listele SOS România. A trecut apoi la PACE, grup parlamentar format din senatori plecați din SOS și POT. Acolo, a devenit liderul formal al grupului. Acesta a fost însă schimbat de la șefia PACE atunci când a refuzat să semneze moțiunea de cenzură pentru demiterea lui Ilie Bolojan.

Culmea, Dorin Petrea a fost schimbat de la șefia grupului cu Adrian Peiu, care și el a plecat acum de la PACE în PNL.

Dorin Petrea are în palmares multe partide sau grupuri politice, lucru evident la o vedere sumară pe profilul său de Facebook. Doar acolo, am identificat poze cu Dorin Petrea asociat cu partidele PSD, ProRomânia, SOS România și acum PNL.

Distribuie articolul pe:

3 comentarii

  1. Deci cam atat despre PNL cand grohaie ca AUR sau Sosoaca „e extremisti”.
    Vad ca-i ia fara sa sughita pe extremisti in PNL. Problema pare sa fie doar daca aceiasi „extremisti” se duc la PSD.

  2. a tradus-o pe soso si o sa va traduca si pe voi !

    PD-L isti ‘OTZI care ati FURAT VOPSEAUA GALBENA de la PNL !

    1. Tradatorii sunt tradatori pentru ca ei sunt iscoade ale serviciilor de securitate. Tradatorii devin nepericulosi doar cand ies cu piciorele inainte din slujba serviciilor si iau drumul cimitirului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.