Lipsa oportunităţilor de angajare îi determină pe tineri să aplice într-un număr tot mai mare pentru un post de practică în cadrul unei companii multinaţionale. Companiile care organizează stagii de practică primesc până la 4.000 de CV-uri.
Un stagiu de practică la Raiffeisen Bank a atras un număr de peste 4.100 de candidaţi, potrivit datelor furnizate site-ul de recrutare BestJobs.
Stagiile de practică se adresează studenţilor şi absolvenţilor de studii superioare.
Peste 50.000 de tineri au aplicat, pe parcursul anului trecut, pentru un stagiu de practică potrivit datelor Catalyst Solutions, companie specializată în dezvoltarea de soluţii pentru recrutarea de tinere talente.
În medie, arată datele Catalyst, doar 10% dintre tinerii care aplică pentru un astfel de program ajung în finală, urmând să fie selectaţi pentru un stagiu de practică într-o companie.
În prezent, majoritatea programelor de practică disponibile în cadrul companiilor de pe piaţa locală sunt destinate tinerilor absolvenţi de IT, studii economice sau limbi străine.