Taifunul Muifa a lovit nemilos sudul Japoniei. Aproape 30 de oameni au fost răniţi şi 60.000 au rămas fără electricitate, după ce rafalele de vânt au atins 220 de kilometri pe oră, potrivit realitatea.net. Insula Okinawa este cea mai afectată. Activitatea pe aeroportul Naha a fost paralizată din cauza vântului puternic. Sute de turişti au fost nevoiţi să doarmă în sălile de aşteptare pentru că aproape toate cursele au fost anulate. Taifunul se îndreaptă spre coasta estică a Chinei, pentru care meteorologii au emis deja o avertizare cod portocaliu. Principalul port din regiune a fost parţial închis, iar armata este pregătită să intervină pentru evacuări. Autorităţile chineze se aşteaptă ca taifunul Muifa să fie unul dintre cele mai devastatoare din ultimii ani.