Pasagerii unui tren Eurostar care circula pe ruta Londra-Bruxelles au fost evacuaţi în urma izbucnirii unui incendiu, informează BBC. Cinci maşini de pompieri au fost trimise în staţia Ebbsfleet, pentru a stinge incendiul care a izbucnit la motoarele locomotivei.
Trenul cu destinaţia Bruxelles a plecat din Londra la ora locală 08.58. Nimeni nu a fost rănit. Trenul a fost scos din circulaţie şi înlocuit cu o altă garnitură Eurostar, care a continuat drumul către Belgia.
A fost a doua zi consecutivă în care circulaţia a fost perturbată pentru trenurile care circulă prin tunelul submarin. Joi, sute de pasageri au fost întârziaţi în călătoriile lor din cauza unui fulger care a incendiat o casă situată în apropierea intrării în tunel, în Marea Britanie. Au fost afectate două trenuri spre Londra şi unul spre Paris.