Incidentul a avut loc miercuri şi a fost rezolvat după 60 de minute, cu ajutorul unei echipe de intervenţie care a tractat trenul afară. Un tren de pasageri care circula de la Bruxelles la Londra s-a blocat în tunel după ce a avut probleme la sistemul de tracţiune.
Purtătorul de cuvânt al Eurotunnel, operatorul tunelului, a declarat pentru Reuters că preventiv serviciile Eurostar au fost suspendate deşi cursele care transportă maşini şi camioane au funcţionat fără întrerupere.
“Nu ştim motivele defecţiunii şi e prea devreme să ştim dacă sunt aceleaşi cu cele de la incidentul din 18-19 decembrie”, a declarat reprezentantul Eurotunnel, făcând referire la întreruperea de trei zile a serviciilor Eurostar din cauza vremii.