Un turist mort, coborât de pe munte. Salvamontiștii merg pe jos 9 ore

Foto: Digi24

Salvamontiștii din Sibiu intervin luni dimineață pentru a coborî de pe munte o persoană decedată. Șeful Salvamont România a declarat la Digi24 că este vorba despre o persoană moartă de mai mult timp, aflată deja în stare de putrefacție. De altfel echipele de salvare au avut o zi plină de intervenții. Peste 20 de persoane le-au cerut ajutorul, dintre care 6 au ajuns la spital. Pentru o femeie a fost necesară inclusiv intervenția elicopterului SMURD pentru a fi preluată de pe munte, în Prahova.

„Salvamont Sibiu intervine cu 15 salvamontişti pentru recuperarea unei persoane decedate la solicitarea IPJ Sibiu. Persoana decedată se află în Munţii Făgăraş, vârful Puha”, a transmis, luni, 5 iunie, Salvamont Sibiu.

Salvamontiştii au precizat că momentan nu cunosc identitatea persoanei decedate sau detalii despre accident.

„Persoana decedată e acolo de mai multe zile. E deja în stare de putrefacție. Am încercat să ajungem cu un elicopter, dar din cauza plafonului de nori, nu s-a putut. Așa că vom interveni pe jos. Distanța de unde trebuie recuperată persoana și care trebuie parcursă pe jos e mare, cam 4 ore dus, 4 ore întors. Durează în jur de 8 – 9 ore o astfel de acțiune”, a declarat Sabin Cornoiu.

În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont s-au primit 20 apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor. În cazul acestor intervenţii au fost salvate 22 persoane, dintre acestea 6 au fost preluate de Serviciul de Ambulanţă sau SMURD pentru transport la spital. O persoană a fost luată cu elicopterul SMURD și dusă la spital. Sabin Cornoiu a declarat că încă mai sunt multe persoane pe munte și a făcut apel la responsabilitate, în contextul în care potecile și stâncile sunt umede și alunecoase din cauza ploilor abundente din ultimele zile.

Totodată, salvamontiștii au primit 33 apeluri prin care se cereau sfaturi şi informaţii despre diferite trasee turistice din zona montană.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

3 Comentarii

  1. Daca n-o fi vorba de o crima, mortul este vreun amator de excursii solitare. Cea mai mare prostie posibila. Daca iti rupi un picior sau ai un alt accident si nimeresti o zona fara semnal, acolo mori singur.

  2. Incredibil, s-a aflat adevarul! Un elicopter israelian s-a lichefiat …
    cancan…..ro
    › Stiri
    Un elicopter israelian s-a lichefiat in timpul unui experiment secret in Muntii Bucegi. De: Cancan 08/01/2015 | 19:38. Incredibil, s-a aflat adevarul!

  3. Si binenteles ca dupa ce elicopterul s-a lichefiat s-a transformat in apa incompresibila, precum cea din Dunare, cand o coteste prin bratul Bistroe.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.