Undă verde pentru urmărirea penală: Iohannis a semnat

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, luni, ministrului Justiţiei, Alina Gorghiu, cererile de urmărire penală a foştilor miniştri ai Sănătăţii Vlad Voiculescu şi Ioana Mihăilă, a anunţat Administraţia Prezidenţială.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, şeful statului a transmis ministrului Justiţiei cererea de urmărire penală a lui Vlad Voiculescu, în calitate de fost ministru al Sănătăţii în perioada 23 decembrie 2020 – 14 aprilie 2021, pentru faptele ce fac obiectul Dosarului penal nr. 243/P/2021 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei, sub aspectul săvârşirii de către acesta a două infracţiuni de abuz în serviciu, prevăzute de art. 297 alin. (1) raportat la art. 309 din Codul penal şi a unei infracţiuni de complicitate la abuz în serviciu, prevăzută de art. 48 alin. (1) raportat la art. 297 alin. (1) din Codul penal şi la art. 309 din Codul penal, toate cu aplicarea dispoziţiilor art. 38 alin. (1) din Codul penal, urmând a se proceda conform legii, având în vedere solicitarea procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 109 alin. (2) din Constituţia României, republicată, ale Legii nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, luând în considerare şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 270/2008.

De asemenea, preşedintele Klaus Iohannis a transmis cererea de urmărire penală a Ioanei Mihăilă, în calitate de fost ministru al Sănătăţii în perioada 21 aprilie 2021 – 08 septembrie 2021, pentru faptele ce fac obiectul Dosarului penal nr. 243/P/2021 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei, sub aspectul săvârşirii de către aceasta a infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. (1) raportat la art. 309 din Codul penal, urmând a se proceda conform legii, având în vedere solicitarea procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 109 alin. (2) din Constituţia României, republicată, ale Legii nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, luând în considerare şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 270/2008.

Administraţia Prezidenţială precizează că Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost înştiinţat cu privire la formularea acestor cereri.

Pe 23 noiembrie, Direcţia Naţională Anticorupţie a anunţat că a transmis procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie referatul unei cauze în vederea sesizării preşedintelui României şi Senatului pentru formularea cererilor de efectuare a urmăririi penale faţă de trei persoane cu privire la săvârşirea unor infracţiuni de abuz în serviciu.

Este vorba despre fostul premier Florin Cîţu şi foştii miniştri ai Sănătăţii Vlad Voiculescu şi Ioana Mihăilă. Dosarul vizează achiziţia vaccinurilor anti-COVID.

Plenul Senatului urmează să discute miercuri solicitarea DNA referitoare la începerea urmăririi penale în cazul fostului premier Florin Cîţu, senator PNL.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

17 Comentarii

  1. Catzu fuge in america ! Si zice ca vrea sa stea in america ! Iar Marian Ceausescu sa vina cu zicatori !

  2. Pentru Ioha cine va semna la incheierea mandatului. Are si dlui de dat niste raspunsuri. Sau numai lui Basescu i sa pus ?!!

  3. Nu se poate, nu pot sa cred! Johannis a ajuns acasă sau a semnat actele in avionul privat care era pe orbita?

  4. Da cine in pana mea i-a numit pe functii ? Nu Iohannis ? Fara ok-ul lui Iohannis nu se cumparau 50 de milioane de vaccinuri si se abuza populatia ,acum se da fata mare poate mai prosteste pe cineva.Ce face Iohannis e un troc sa impace capra cu varza.Ofera doi tapi ispasitori mai putin importati sa plateasca pentru abuzurile si mortii din plandemie,dar in schimb il salveaza pe Catul ,propabil prafuitul ai mai apropiat si ai stie toate secretele murdare ,salvandu-se astfel pe sine insusi.Cat despre Gheorghita,Tataru sau Rafila tace ca ala in popusoi,de parca am uitat mai ales ca soata lui Tataru facea specula in toata regula cu masti chirurgicale.Cat vindea masca la inceput de plandemie ? A ? Nu vreo 20 de lei pe o carpa care valoreaza in realitate 50 de bani ? Multi ordonari au profitat de spaima pamenilor la inceput de plandemie si au facut averi nesimtite din specula.Niste nesimtiti.

  5. La citirea titlului, s-ar crede ca in sfarsit Iohannis se autodenunta si se defera singur justitiei.
    Dar nu. E in jurul datei de 1 Decembrie, care pentru Iohannis e un fel de 1 aprilie.

  6. Ăștia doi plus Câțu , chiar dacă nu se dovedește adevărat ce spune DNA, trebuie arestați pentru prostie.

  7. Unda verde la circ cu final clasare, nu exista obiectul infracțiunii. E mostra de publicitate pentru usr+PNL pentru viitoarele alegeri. De ce nu e agățat și Orban? Pentru că nu se dorește un asemenea îndivid infect in prim plan la alegeri?

  8. Eu din ce stiu , cantitatea s-a stabilit la nivel de UE unde mister Iohannis a dat afirmativ din cap, si a dat ordin lui Câțu sa comande! Cei doi sunt acarii păun, la scandalul pe afacerea vaccinurilor ce sta sa izbucnească în Europa! A început Polonia si urmeaza si altele , ca sa nu avem un referendum de destituire al președintelui pe aceasta tema , care-l prevăd la primavara, se grăbește să arunce im fata pe cei doi. Urmeaza o lungă vara fierbinte!

  9. Dar ce se intimpla cu ceilalti care ne amenintau sau faceau diverse legi ca sa ne constringa sa ne vaccinam ? Astia toti nu aveau acelas interes , sa se consume cantitatea de vaccinuri comandate si erau in strinsa legatura cu cei care faceau comanda ? La fel unde sint cei care au interzis efectuarea anesteziilor in Spitale in asa fel ca toti decedatii ,indiferent de ce afectiune mureau,sa fie inregistrati ca fiind bolnavi de Covid si frica impreuna cu panica populatiei, sa ii determine sa se vaccineze ?

  10. Tot acest iureş este un mare fâs! UE A STABILIT COTELE, IOHANNIS A ACCEPTAT ŞI MAI APOI LUI CÂŢU I-A ORDONAT! CÂŢU A ORDONAT ŞI EL LA RÂNDUL SĂU – PRINDE ORBU’ SCOATE-I OCHII!
    Dacă DNA s-ar fi implicat serios în acest iureş, ţinând cont de faptul că avem mare procuror mare la UE, ar fi trebuit să-nceapă cu cercetarea escroacei de la UE, să continue cu cercetarea escrocului de la Cotroceni şi la sfârşit să fie luate la întrebări şi aceste trei panarame – ŞI ASTA ESTE IMPOSIBIL!
    Am o întrebare: DE CE LIPSEŞTE LUDOVIC ORBAN DIN ACEST IUREŞ? SARE ŞI NU IA CERCETARE?
    În concluzie: MARE FÂS!

  11. toti criminalii romanilor si a cei care distrug planificat Romania au vile de lux in sua…si/sau in teritorii unde „justitia” noastra u va ajunge niciodata…

  12. Cîţu a facut tot ce l-a indrumat iluminatul strazii sa faca.

  13. vor pati nimic pentru ca hora este mare, insa da bine pe foametea asta. Asa va putea spune Ciolacu, vedeti de ce nu aveti pensiile marite, ne-au ajuns banii doar pentru speciali!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.