Unde duce pariul SUA-Arabia Saudită-Israel

Ploaia de rachete de rachete venită din Gaza îi servește lui Netanyahu și a fost un semnal pe care radicalii din Hamas au avut rațiunile lor să îl tragă

Unde duce pariul SUA-Arabia Saudită-Israel

Ploaia de rachete de rachete venită din Gaza îi servește lui Netanyahu și a fost un semnal pe care radicalii din Hamas au avut rațiunile lor să îl tragă

Israelul este ”în război”, a spus premierul Benjamin Netanyahu, după ”atacul surpriză” de sâmbătă al organizației Hamas, în urma căruia și-au pierdut viața circa 250 de israelieni. Gruparea Hamas susține că a capturat zeci de militari israelieni. Riposta a fost rapidă; armata israeliană a bombardat Fâșia Gaza, a distrus seci de clădiri și circa 250 de palestinieni și-au pierdut viața. Iar acesta este doar începutul, pentru că premierul Netanyahu le-a cerut palestinienilor să se adăpostească, iar șeful statului major al armatei a spus că Hamas a dezlănțuit „iadul”.

Presa internațională vorbește despre faptul că Israelul, cu serviciile sale secrete de temut și cu o armată aflată mereu pe picior de război, a fost luat prin surprindere: luptătorii Hamas au pătruns în orașele israeliene, au lua ostatici, ba chiar au ajuns sa realizeze și un desant cu parapanta. Mai atrage atenția faptul că luptătorii Hamas au înregistrat momentele în care luau ostatice tinere israeliene, imagini pe care le-au postat apoi pe rețelele sociale.

Războiul care reluat acum între israelieni și palestinieni a început la 50 de și o zi de la Războiul de Yom Kipur. A fost, fără îndoială, intenția grupării Hamas de a ușura astfel intrarea în cărțile de istorie a acestui atac, însă orice asemănare cu războiul de acum jumătate de secol se oprește aici. Atacul Hamas este un act terorist și nu are în spate participarea directă a altor state, așa cum s-a întâmplat în 1973. Justificarea oficială a atacului Hamas sunt deceniile de opresiune israeliană, însă nici aceasta nu stă în picioare, dacă este să ne uităm la evoluțiile din ultimii ani a situației din regiune.

Un conflict creat de un ”prinț” american și unul saudit

Multe publicații vestice susțin că atacul de sâmbătă este o încercare a Hamas (dar și a Iranului, care susține gruparea libaneză Hezbollah) de a nărui negocierile pentru normalizarea relațiilor dintre Israel și Arabia Saudită, cu medierea SUA.

Practic, războiul ce stă să reînceapă acum între israelieni și palestinieni își are originea în timpul administrației Trump, atunci când doi tineri de 30 de ani foarte orgolioși au încercat să reîmpartă Orientul Mijlociu. Ginerele prezidențial Jared Kushner și printul moștenitor saudit Mohammed bin Salman (încă de atunci conducătorul de facto al regatului) au pus la cale un plan de pace pentru Orientul Mijlociu, cu o soluție cu două state pentru Israel și Palestina (însă aceasta din urmă urmând a fi formată din teritorii discontinue, fără drept de reîntoarcere pentru refugiații din 1947 și urmașii lor, fără Ierusalim drept capitală). Primul pas a fost recunoașterea de către SUA a Ierusalimului drept capitală a Israelului, in 2017, decizie controversată care i-a amețit și pe politicienii români, premierul Viorica Dăncilă încercând să obțină sprijin israelian promițând, în 2019, că va muta ambasada la Ierusalim.

Pentru ca arabii să o înghită, ”pilula” păcii a fost îndulcită cu proiecte de dezvoltare de sute de miliarde de dolari. Pentru popoarele din Golf, planul pentru Palestina nu era acceptabil, însă pentru monarhii pragmatici din Golf a fost momentul în care au început să renunțe la ipocrizia lor față de palestinieni și să arate că petrodolarii și securitatea americană sunt cel mai important lucru. Astfel s-a ajuns la ”Acordurile Avraamice” semnate, în plină campanie electorala americană, în 2020, cu medierea SUA, între Israel și Emiratele Arabe Unite, Bahrain, Maroc, Sudan.

Miza cea mare era însă normalizarea relațiilor Israel-Arabia Saudită, cu recunoașterea existenței Statului Israel, care ar fi pecetluit soarta militanților palestinieni. Administrația Trump s-a încheiat, dar negocierile (mai mult secrete) au continuat. La adunarea Generala ONU din septembrie, la prima sa întâlnire cu președintele Joe Biden, premierul Benjamin Netanyahu a spus că este ”încrezător că sub conducerea dumneavoastră, putem elabora un tratat de pace între Israel și Arabia Saudită”.

China intră în scenă

Însă China a luat-o înaintea Statelor Unite, cu medierea și încheierea surprinzătoare, în luna martie anul acesta, a unui acord de reluare a relațiilor între Iran și Arabia Saudită, un element care complică mult ecuația de la Washington nu doar în plan geostrategic, ci și economic, pentru că amenință dominația petrodolarului și poate marca începuturile ”petruyuanului”. ”Unde era America când Iranul semna acordul cu Arabia Saudită?”, întreba atunci Jerusalem Post. Răspunsul presei alternative: ”Un factor care a contribuit uriaș la asta este colosala aroganță a SUA și modul în care abuzează de aliații și vasalii lor. A te baza foarte mult pe o propagandă deloc onestă, așa cum fac SUA, duce la situația în care tu continui să crezi în propria propagandă, în timp ce țintele acestei propagande nu mai cred în ea”.

Atacul de sâmbătă al Hamas este un mesaj pentru Arabia Saudita, mai degrabă decât pentru Israel. Prințul bin Salman este prins într-o poziție complicată – cedează în fața Israelului, îi abandonează pe palestinieni, riscă relația cu Iranul (care a susținut acum gruparea Hamas) și riscă poziția dominantă în lumea musulmana sunnită (Turcia se opune unui acord Israel-Arabia Saudită, spre exemplu) sau merge mai departe pe calea indicată de Statele Unite? Gruparea Hamas încearcă să-i grăbească decizia cu acest atac.

Netanyahu, la volan dar cu mâinile legate

Este remarcabil că, cu doar câteva zile înainte de atacul Hamas, Chicago Tribune publica un articol care făcea o paralelă între premierii Benjamin Netanyahu și Golda Meir, între așa-zisul război al lui Netanyahu împotriva democrației și războiul de Yom Kipur al Goldei Meir. Cea din urmă a pierdut puterea și a fost anchetată de o comisie specială pentru că, în 1973, în ciuda evidențelor că Siria și Egiptul pregătesc un atac, a făcut ca Israelul să fie prins cu garda jos, îngenuncheat în prima fază a conflictului. Articolul menționat susține că greșelile Goldei Meir au plecat de la bune intenții, pe când distrugerea democrației israeliene de către Netanyahu este un act premeditat.

Este vorba, în primul rând, despre reforma justiției în Israel, concepută pentru a da mai multă autoritate parlamentului ales în fața magistraților nealeși, o reformă care este expresia unui conflict istoric între partidele religioase și Curtea Constituțională și care poate duce la o criză constituțională într-o țară care nu are o lege fundamentală scrisă.

Tot mai aproape de anexarea Cisiordaniei

Una dintre mizele acestei reforme este salvarea premierului Netanyahu de câteva procese de corupție care îi pot pune capăt carierei politice. Luptând pentru putere (pierdută în iunie 2021 și recăpătată în decembrie 2022, după o guvernare șchioapă a rivalilor săi), Netanyahu a trebuit să încheie alianțe cu partide foarte radicale (naționaliste și ultraortodoxe) și să le ofere acestora din urmă portofolii sensibile – Securitatea Națională pentru Itamar Ben-gvir (liderul Partidului Puterea Evreiească și un ideolog al dreptei israeliene ce dorește un stat evreu de la Iordan până la Mediterana, și Cisiordania palestiniană anexată) și Finanțele (cu un rol mare și în Ministerul Apărării) pentru Bezalel Smotrich (un politician care nu recunoaște existența poporului palestinian și se opune unui stat palestinian, dorind anexarea Cisiordaniei).

Pentru acești politicieni, reforma justiției nu a însemnat decât o cale de a ajunge la decizia anexării Cisiordaniei. Iar mai multe publicații vestice au început să scrie în vara acestui an că anexarea se întâmplă în mod discret prin transferul puterii de la administrația militara israeliană la una civilă israeliană, cu încălcarea dreptului internațional. Amintitul Smotrich a lansat planuri pentru așezarea a 500.000 de coloniști evrei în Cisiordania și a declarat că palestinienii care nu vor accepta statutul lor într-un stat evreu vor fi încurajați să plece în țările arabe vecine.

Benjamin Netanyahu este la conducere, însă are mâinile legate din cauza problemelor în justiție și a reformei justiției care depinde de susținerea partidelor radicale. Pentru palestinieni, speranța este în Arabia Saudită, care ar trebui să condiționeze pacea cu Israelul de menținerea actualului statut al Teritoriilor Palestiniene, cu o soluție cu două state. Atacul Hamas a dorit să le reamintească saudiților acest lucru.

Mitul serviciilor și armatei este în pericol

Surprinderea Israelului cu garda jos în fața atacului Hamas ar putea să aibă urmări nu neapărat nefericite pentru guvernul Netanyahu, așa cum s-a întâmplat în urma cu 50 de ani cu cabinetul Golda Meir. Într-adevăr, este surprinzător cum unele dintre cele mai de temut servicii secrete din lume au putut fi astfel surprinse. Dar totul s-a întâmplat pe fondul unora dintre cele mai mari proteste din istoria Israelului, unele care pot duce la spulberarea unor mituri sacre în Israel, inclusiv importanța armatei și a serviciilor secrete. Asta pentru că protestele împotriva premierului au fost susținute de conducerea armatei, de piloți din forțele aeriene, de conducerea serviciilor secrete, de foști șefi ai Mossad și Shin Bet.

În acest context, atacul Hamas și faptul că serviciile i armata au fost luate prin surprindere nu pot decât să-i aducă puncte lui Benjamin Netanyahu, premierul care poate arăta cu degetul spre militarii prea preocupați cu politica pentru a-și mai apăra țara sau care poate să încheie un pact de neagresiune cu liderii militari, care să se concentreze pe securitate, în timp ce puterea politică va merge mai departe cu reformele până mai ieri hulite. Ploaia de rachete de rachete venită din Gaza îi servește lui Netanyahu și a fost un semnal pe care radicalii din Hamas au avut rațiunile lor să îl tragă.

Nu ar fi pentru prima data când guvernarea Netanyahu, cel mai longeviv premier israelian, este cimentată de un conflict cu palestinienii. Așa stau lucrurile de la momentul ieșirii din scenă a premierului Ariel Sharon, punctul de inflexiune al istoriei recente a țării, momentul din care nu a mai existat o personalitate suficient de puternică pentru a obțină susținerea serviciilor, armatei, a universităților, corporațiilor, magistraților și a Curții Constituționale. Cu proiectul Kadima-Sharon, care urma linia deschisă de Acordurile de la Oslo (încheiate de Yitzhac Rabin – asasinat ulterior – și Organizația pentru Eliberarea Palestinei a lui Yasser Arafat – și el lipsit de un succesor puternic) pare să se fi încheiat și calea regală spre pace.

Acum, când ”iadul s-a dezlănțuit” din nou, după cum spune comandantul armatei israeliene, apar și alte întrebări. Cât va dura acest nou conflict? Se va arunca și Hezbollahul libanez, alături de Iran, în această luptă? Vor crește și mai mult prețurile la energie? Vor fi suplimentate și mai mult cheltuielile aliaților din NATO? Se va extinde conflictul și în Vest, prin eventuale atacuri teroriste?

 

Distribuie articolul pe:

15 comentarii

  1. Nu este „atac terorist” duduie, este reactia normala a unui popor care dreptul la autodeternminare si al carui genocid este continuu de la inventarea fara drept a statului sionist acum peste 75 de ani.
    Ati scris vreodata despre astea???
    Scriptic, peste 65 de mii, faptic – sute de mii!
    ONU: pentru fiecare israelian ucis, au fost ucisi 22 de palestinieni intre 2008 si 2021.
    Alungarea de pe pamanturile lor , fortarea lor la subzistenta prin incercuire militara – blocada economica, financiara si comerciala…, nerecunoasterea identitatii de neam/nationale…
    Din 1948 pana in 1967, Israelul a „expulzat” (citeste proprietari alungati cu forta de alogeni) peste 1 milion de palestinieni si au ocupat intreaga Palestina istorica.
    https://www.aljazeera.com/wp-content/uploads/2021/05/INTERACTIVE-Ethnic-cleansing.png?w=770&resize=770%2C770&quality=80

    Ati scris ceva despre asta sau … pretindeti sa nu stiti?
    Asta ar fi inadmisibil pentru un jurnalist dar obisnuit pentru un propagandist sionist.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.