Unde-i lege e tocmeală pentru Rareş Bogdan: „Am vorbit cu dl. Bode”

Rareș Bogdan, deranjat de jandarmii veniți pe terase.

Europarlamentarul PNL Rareș Bogdan a criticat felul în care jandarmii au intervenit la o terasă unde lua masa împreună cu familia, spunând că l-a informat pe ministrul de Interne.

„Eram cu familia pe terasă. Eu înțeleg foarte bine și susțin total forțele de ordine și respectarea regulilor. Mi-aș dori foarte mult, de exemplu, ca forțele de ordine să fie prezente vineri, sâmbătă, în anumite locuri din București sau de pe Litoral, unde restaurantele se transformă în cluburi. Acolo ar trebui să intre, dar să intre în modalitatea în care au făcut-o în anumite locuri din București. E normal să fie DSP, e normal să fie organele de control să verifice dacă sunt respectate regulile, dar nu văd de ce într-un loc unde se află oameni cu familiile, cu copiii trebuie să vină în uniformă. Dacă voiam să mănânc alături de oameni în uniformă, mă făceam polițit, militar sau sereist. Sunt civil și vreau să trăiesc printre civili”, a povestit Rareș Bogdan, citat de Mediafax.

În viziunea lui, jandarmii puteau să stea în parcare, iar dacă cineva era recalcitrant, atunci puteau fi chemați.

„Mie mi s-a părut intimidare. (…) Acum cei din Horeca trebuie ajutați. Cu Lucian (Bode – n.r.) nu am să-i reproșez nimic. Doar l-am rugat pe dânsul, pe dl Despescu și noului șef al Poliției Române să le explice celor din subordine că pot fi extrem de eficienți când sunt derapaje noaptea și să încerce să vină cu mai puțin în uniforme pe terase la ora 14.00. (…) Am vorbit aseară cu dl. Bode, de două ori. O să vorbesc cu el fără probleme”, adaugă Bogdan.

El a precizat că ministrul de Interne, Lucian Bode, l-a întrebat unde se află, dar că nu a dorit să îi dea această informație: „ Eu nu am făcut altceva decât să informez. Eu nu am cerut să intervină, Nici nu am spus unde e localul. M-a întrebat și i-am spus că nu vreau să-i zic, pentru că nu e cazul meu particular”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

29 de Comentarii

  1. Rareș Bogdan „Am stat la masă cu mai mulți parteneri de afaceri. Oameni serioși, din lumea interlopă.”(prelucrare dupa Ghe.Becali)

  2. Mister „batistuță” s-a simțit deranjat! Vai, dar se poate așa ceva, un mare om politic să fie deranjat de la masă??? De ce nu se sesizează instituțiile de forță, nu este un puțin trafic de influență la mafiotul ăsta? Auzi bre, l-am sunat pe Bode… Se știe, legea este pentru fraieri, pentru cei neimportanți!
    Rușine!!!

  3. Rareș auzi și voci, cumva? Uite Tizic Morosanu aude, Malin la fel, Dide nu mai vorbim, btu de ce nu? Sau ăsta e doar începutul, să cai vedenii?

  4. Caricatura pnl-ista !
    Tu poti scapa de …intimidari ale jandarilor, sunandu-l pe „fractu” bode !
    Io n-am telefoanele niciunuia din clica voastra si, in caz de intimidare, ce pot face ?

  5. OARE PNLEPRA ASTA ESTE URMASUL BRATIENILOR?RUSINE PNLEPRELOR!!!

  6. Influentul domn Troski da Dreapta, asa proceda si esalonul 2 al PCR, de unde-o stii oare, de la tatal dumnealui probabil

  7. cum au simtit si simt romanii terorizati de batausii din Politie care au ucis un 65+ pt o masca sau pt ca asa au vrut trantindu-l la pamant sau femeia din Arad batuta pana a lesinat. Pacat ca doar te-au intimidat cu prezenta si nu ti-au aplicat o ”mangaiere” cum numai Politia o face. Poate esti dintr-un Clan si atunci au venit sa te protejeze la priveghi…

  8. Huuo (editat) cu steagul de lupta rupt în centru și în bat! Tu ești Dumnezeu pe pământ, adicatelea number ziro! După ce pleacă Johannis, vei înfunda pușcăria cu tactu cu tot! Dormi liniștit, Codruț lucrează pentru tine!

  9. Pai Raresu Borcan,precis s-a uitat urat la organu’,dar a scapat ca aia sa dea de pamant cu el si sa-l calce pe amigdale,ca sa stie si el cum a facut stapanirea lor,mai ales cu moshi si babe rebele si teroriste ca purtau masca sub nas,nu aveau buleftinu la ei,sau nu puteau sa respire,chiar si in aer liber,la varsta lor,din cauza mastii,doar un sfert din oxigenul care le trebuia ca sa nu cada pe strada asfixiati si apoi sa ajunga internati printre covizi de unde nu mai ieseau decat in punga de plastic.

  10. A reusit sa vorbeasca cu Bode, nu dormea pe bancheta din spate ?

  11. Un pui de gunoi comunist,care „e deranjat” cand vede jandarmi !!!In loc sa fie in puscarie,pentru instigare la violentele din 10 august, puiul de gunoi e europarlamentar !!

  12. Bre,nea Batistuta nu pare sa priceapa ca e ,,lucrat,, de nea Lucovici dupa ce si-a incordat muschii ca vrea sefia partidului si la mascarit in vazul lumii.E luat in colimator de nea Lucovici care cauta de acum motive sa-i ,,sifoneze,,imaginea de politruc ,pentru al inlatura de la candidatura partidului si in acelasi timp sa se razbune pe el.Pas cu Pas.Fraiericii astia doi vor diviza pana la urma in doua ,,partidul mieu,,impartidul in doua gasti pe interese ,totul sub privirea tampa a Plavanului din Deal.Rominia eriopeana,Rominia norr-maa-laa,Rominia lucului binee fecut.Hi..hi..hi..

  13. poate nu ati inteles….militia (si aici ma refer la toate fortele de ordine a pulanului brand china, angajati sa ne amendeze, cotonogeascasi eventual sa ne ucida in bataie ca in china) acum au rolul de „observatori”. acesti „inteligenti observatori” au rolul de a ne obisnui cu supravegherea asemeenea lagarelor n z s zi ste. ii urez acestui spalata pe creieri rujulets: bine ai venit in #noua viata! obisnuieste-te cu #omul nou: imbotnitat, controlat, URMARIT – NOUA PROCEDURA DE URMARIRE NON STOP A OAMEBILOR: ASTA ESTE VIITORUL: ALL-SEE-EYE! ROMANIA TREZESTE-TE!

  14. Deci l-a deranjat ca jandarmii au fost in uniforma?! Daca au intervenit ca echipaj de interventie, in timpul serviciului nu a fost normal sa fie in uniforma?!
    P.S. asta parca-i batut in cap.

  15. Un LIMBIST, adica unu care da din limba doar ca sa scoata sunete si sa faca placere celor pe care-i atinge unde le e lor drag, desigur, din neatentie.

  16. Si ce sa intelegem? Pe litoral sau in Bucuresti nu sunt familisti cu copii? Pana la urma de ce sunt forte de ordine? Daca te ameninta cineva, Rares? Sau pe sotia, copilul tau, atunci aveai nevoie de fortele de ordine? Mai bine ramaneai la Realitatea! Ce treaba ai cu politica? Doar ce ai intrat in politica si te crezi mare politician. Crezi ca ai adus vreun beneficiu PNL-ului? Sau Tise si alti basescieni?

  17. Acei „militienii ” se plimbau inca de un an de zile printre meseni pe la terase sau prin centrul vechi al capitalei cu ocazia diverselor controale. Politrucul asta nu a observat asta pina acuma ? sau chiar nu stia ? sau s-a facut ca ploua, doar cind s-a simtit el Maria sa parlamentarul european a lui peste prajit deranjat, a reactionat. Atitudine tipica tirzie a unui demagog de profesie.

  18. N-a rămas la Realitatea pentru că acolo i s-a încheiat „acoperirea” (vezi cazul Turcescu)!! Iar neinstruiții de jandarmi clar trebuiau să se informeze că prințul PNaL-ist e „la masă cu familia” ca nu care cumva să se apropie de zona respectivă,să nu-i provoace prințișorului stricăciuni la rânză ciorba de burtă îngurghitată !!Și nu înțeleg cum de și-a permis Bode să nu știe că el se află la terasă impreună cu familia,și să transmită la timp ordine clare către neinstruiți ??!!E strigător la cer să vezi jandarmi prin preajmă în timp ce-ți savurezi mămăliga cu brânză !! „Chișea”-ne-am in freza lui !????

  19. Dacă era băiat salon !.le dădea si lor militienilor cate o ciorbă de burtă sau o shaorma!!..dar nu a dat telefon !!..Ba nu, trei telefoane la toată conducerea miliției!!..
    Bă boule, dar ceilalți consumatori de ce n-au dat telefoane.??.
    Ma mir ca nu i-au sunat pe Iohannis, Angela Markel, Emanuel Macron ..

  20. Când a avut probleme erau buni proștii în uniformă!ce-i mai lingea în spate!acum îi putem uniformă statului!e civil!nu te apuci și tu să-i scuipi??? mă mir!!!

  21. Jegul cu batistuta, un borfas, spune „Am vorbit aseară cu dl. Bode, de două ori” Dar eu cu cine sa vorbesc? Scarba de hienele astea care s-au imbogatit prin furt si acum sfideaza omul de rand!

  22. Ce panarama absolut penibila ; a vrut sa se dea si el mare scula la terasa aia , sa-l aprecieze ospatarii si aia ai lui . Hahalera de manual ! S-a urcat scroafa-n copac ș-acum vrea pantotofi de lac ! Bravos natiune !

  23. Aici s-a văzut respectul rujatului pentru uniforma statului și profesionalismul adormitului!!!

  24. Cremwurstul rujat si cu batistuta la purtator este un Fatalau veritabil.

  25. o caricatura komunista – dar adaptata timpurilor actuale -rujata si cu kilotzei roz-bombon

  26. Altul care a facut avere din „munca cinstita”! Taman jegul asta s-a gasit sa vorbeasca! Cum dracu se intimpla ca hotii sa fie cei mai vocali!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.