Ministrul de Interne din Austria a amenințat că va da în judecată Ungaria dacă Budapesta refuză să îi reprimească pe imigranții și refugiații care trec frontiera.
Austria a adoptat recent un set de măsuri dure împotriva imigranților, la fel cum a făcut-o și Ungaria. Însă aceste similitudini de abordare a crizei nu garantează și bunele relații dintre cele doua state vecine.
Guvernul austriac a stabilit un set de măsuri de urgență care impun un plafon pentru imigranții care vin în țară – 37.500 pentru acest an. Guvernul va avea dreptul de a-i opri pe imigranți la frontiera si de a-i trimite în țara din care au sosit.
Printre măsurile înaintate se numără slujbe comunitare obligatorii pentru imigranții fără calificări, numite job-uri de un euro. Proiectul vizează obligativitatea acceptării unei slujbe plătite cu un euro pe oră, pentru o durată de 15-30 de ore pe săptămână și se adresează exclusiv persoanelor fără calificări. Un alt proiect de lege urmează anuleze în mod automat statutul de refugiat al oricărei persoane care comite o infracțiune.
Viena a acuzat în mod repetat Ungaria că le permite imigranților să treacă frontiera cu Austria, deși legislația europeană în vigoare prevede că solicitanții de azil trebuie să rămână în țara prin care au intrat în UE. Guvernul de la Budapesta se apără și spune că este, la rândul lui, o victimă, deoarece mulți refugiați intră în Ungaria din alte țări UE, în special din Italia și Grecia.
Ministrul de interne austriac Wolfgang Sobotka a declarat că ”statele sau grupurile de state care încalcă mereu legea trebuie să se aștepte la consecințe legale”. El a spus că, dacă Ungaria refuză să coopereze cu Asutria, atunci ”va trebui să dăm în judecată acest stat, trebuie să vedem dacă UE acționează în acord cu legea, punct”.
Presa austriacă scrie că este puțin probabil ca plafonul de 37.500 de imigramnti să fie atins în Austria până în decembrie anul acesta. Ministrul de Interne preferă însă sa fie foarte prudent și spune: ”Nu are sens să aștepți să cumperi o mașină de pompieri până cand focul se extinde”.
Guvernul de la Budapesta a respins acuzațiile Vienei. Purtătorul de cuvant al executivului ungar a spus că majoritatea imigrantilor au sosit inițial în alte state din UE și abia apoi în Ungaria și că țara sa ”nu-și va asuma responsabilitatea și nu va suferi consecințele atitudinii iresponsabile ale altor state membre – Austria și Germania – care ignoră regulile”.
În 2015, Austria s-a alăturat politicii Germaniei și a primit un număr foarte mare de imigranți, însă în acest an Viena a început să introducă măsuri dure pentru limitarea numărului de imigranti. Motivul principal este încercarea de a limita ascensiunea extremei drepte – Partidul Libertății – care are mari șanse să-și impună candidatul la președinție, după repetarea turului al doilea al alegerilor, pe 2 octombrie.