UNHCR se aşteaptă la criza secolului în Europa

Situația din Ucraina ar putea duce la „cea mai mare criză de refugiați din Europa în acest secol”, în condițiile în care peste 600.000 de oameni ar fi fugit din Ucraina în țările vecine până în prezent, a anunțat marți Înaltul Comisariat al ONU pentru Refugiaţi (UNHCR), citat de CNN.

„UNHCR mobilizează resurse pentru a răspunde cât mai rapid și mai eficient posibil”, a adăugat comunicatul.

Anterior, UNHCR estima că 12 milioane de persoane din Ucraina ar putea avea nevoie de ajutor și protecție, iar alte patru milioane ar putea avea nevoie de asistență în țările vecine.

„Deși am văzut o solidaritate și o ospitalitate extraordinară din partea țărilor vecine în primirea refugiaților, inclusiv din partea comunităților locale și a cetățenilor privați, va fi nevoie de mult mai mult sprijin pentru a asista și proteja noii sosiți”, spunea Înaltul Comisar ONU pentru Refugiați, Filippo Grandi.

Potrivit UNHCR, programul său de ajutor va include „asistență în numerar pentru persoanele cele mai vulnerabile, asistență alimentară, apă și salubritate, sprijin pentru serviciile de sănătate și educație și asistență pentru adăposturi pentru reconstruirea locuințelor deteriorate”.

1,1 miliarde de dolari dintr-o finanțare vor fi folosiți pentru a ajuta 6 milioane de persoane din Ucraina pentru o perioadă inițială de trei luni, potrivit UNHCR.

„Grupurile de ajutor vor avea nevoie de acces sigur și neîngrădit în toate zonele afectate de conflict, în conformitate cu principiile fundamentale de umanitate, neutralitate și imparțialitate”, se mai arată în declarație.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

5 Comentarii

  1. China, Iranul, India, Emiratele Arabe Unite, Venezuela și ultima pe lista,cu voia dumneavoastră , Coreea de Nord sprijină Russia! Go home yankei!

  2. Dar de ce,se refugiaza? Nu s-au incapatanat sa ii arate Rusiei ca mai bine lupta decat sa semneze ca stau neutrii? N-a fost aderararea la NATO undeva nu se stie cand (!) desi nimeni nu-i invita (!) mai importanta decat orice pe lumea asta? Acum e nasol, numai e bine cu lupta? Acum vin in tarile de unde au furat teritorii? Ucraina are tinuturile romanesti Bucovina, Herta, Hotin, sudul Basarabiei si noi sarim ca slugile sa ii ajutam pe pradatorii nostrii! Mari prosti mai suntem…

  3. Au fost mai multi din afganistan,irak, kuweit si mai toate tarile unde au patruns coalitia distrugand si omorand cetatenii nevinovati! Imi amintesc ca merkel spunea ca au depasit 5-6 milioane de refugiati dar erau numiti migranti.

  4. Singura protectie este lupta contra rusnacilor criminali cu pofte imperialiste care nu stiu decat de frica fortei opuse.Altfel,daca tot asteptam si sa mai vedem,vor fi milioane de refugiati pentru care vom da bani in loc sa producem arme ca sa distrugem invadatorii care trebuie sa simta la ei acasa ce au facut ei altora.Pentru ca mai devreme,sau mai tarziu,tot acolo se va ajunge,dar cu cat mai tarziu,cu atat mai multe costuri vor fi pentru lumea libera.Pana acum trebuia bombardati criminalii rusi din Ucraina de toate tarile democrate incat sa fie scosi din bocanci,ca tot au ei chef de dat ordine peste tot prin lumea libera.Dati-l afara din casa pe Criminalul Putina ca sa stea in frig si ploaie ca aia pe care i-a gonit din casele lor.

  5. Mai,,deeper,,da luptator mai esti,poti sa te inrolezi voluntar in Ucraina,sa lupti impotriva,,criminalului,,PUTIN.Ai acum posibilitatea sa salvezi EUROPA..Pentru sarbi,pentru palestinieni,pentru sirieni etc ai fost tot asadr de revoltat?Ai fost tu la fata locului,sa vezi realitatea,de partea cui este adevarul?Pe ce te bazezi cand vorbesti,Pe media?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.