Universitatea din București îi alungă pe protestatarii pro-palestinieni

Universitatea din Bucureşti a cerut joi dimineaţă eliberarea spaţiului ocupat de protestatari pro-palestinieni în zona Panduri. Printre motivele invocate – Vandalizarea unor monumente, a spaţiilor unor facultăţi şi perturbarea ceremoniilor de absolvire.

Universitatea a transmis joi  precizări cu privire la ocuparea unui spațiu al universității, situat pe Șoseaua Panduri din București, de un grup de protestatari, explicând cum a ajuns la decizia radicală:

„(1) Spațiul ocupat de protestatari face parte din patrimoniul Universității din București, iar în proximitatea imediată a zonei, se află atât săli de clasă ale Facultății de Psihologie și Științele Educației și ale Facultății de Sociologie și Asistență Socială, cât și un cămin care găzduiește studenți ai UB și internaționali.

(2) Acțiunile de vandalizare din ultimele zile a unor monumente istorice și a spațiilor mai multor facultăți și actele de anarhie, precum și sesizările tot mai numeroase din partea studenților și a cadrelor didactice care reclamă inclusiv agresiuni fizice asupra studenților care s-au manifestat împotriva acțiunilor întreprinse de protestatari, dar și disconfortul major pe care îl creează, au determinat Universitatea din București să solicite în această dimineață, 20 iunie 2024, eliberarea spațiului ocupat de protestatari. Menționăm că acest protest nu a fost autorizat de Universitatea din București și că nici nu s-a primit vreo solicitare în acest sens.

(3) Încă din a doua zi după ocuparea acestui spațiu de câțiva protestatari, în data de 21 mai 2024, rectorul Universității din București, prof. univ. dr. Marian Preda, a desemnat un consilier al rectorului, care, împreună cu un prorector și cu doi directori generali din Direcția Generală Administrativă a UB, au păstrat un dialog permanent cu reprezentanții desemnați ai protestatarilor. În acest sens, au avut loc două întâlniri pentru discuții, la data de 23 mai 2024 și, respectiv, 30 mai 2024. În cadrul acestor întâlniri li s-a comunicat protestatarilor poziția Universității din București public cunoscută și s-a decis acordarea unor servicii minime pentru studenții și studentele din rândul protestatarilor, precum acces la toalete pe durata zilei și nopții la sediile facultăților din apropiere, acces la prize, acces la serviciile de salubritate etc. Pe lângă aceste întâlniri, au avut loc numeroase alte discuții ale conducerii administrative a UB cu diferiți protestatari pe chestiuni punctuale.

(4) Printre altele, în timpul celor două întâlniri din 23 mai 2024 și, respectiv, 30 mai 2024, s-a convenit cu reprezentanții desemnați de protestatari ca, pe durata ceremoniilor de absolvire ale studenților de la facultățile ce au sediu în campusul de la această adresă, care, în mod tradițional, se desfășoară în zona ocupată de protestatari, aceasta să fie eliberată, urmând ca, ulterior, protestatarii să poată reveni. Protestatarii au fost anunțați joi, 6 iunie 2024, conform înțelegerii, care prevedea anunțarea cu cel puțin 48 de ore înainte de primul eveniment, că miercuri, 12 iunie 2024, va avea loc o ceremonie a Facultății de Psihologie și Științele Educației și că trebuie să elibereze zona cu o zi înainte pentru a permite amenajarea scenei, a scaunelor pentru audiență, a sistemului de sonorizare și amplasarea tuturor celorlalte echipamente necesare. În cursul după-amiezii de marți, 11 iunie 2024, reprezentanții UB au contactat protestatarii întrebându-i despre modul în care organizează eliberarea zonei pentru ceremonia de miercuri. Protestatarii au spus că reprezentanții desemnați pentru întâlnirile cu Universitatea din București nu pot decide și pentru ei și că nu vor elibera zona. Reprezentanții UB i-au rugat pe protestatari să facă acest lucru până în cursul aceleiași zile, la ora 20:00, cel mai târziu. După această oră, reprezentanții conducerii administrative a UB s-au deplasat la fața locului și, constatând că protestatarii nu au respectat înțelegerea, din contră, au incitat pe rețelele de socializare la mobilizarea altor protestatari, inclusiv din afara studenților UB, reprezentanții conducerii administrative a universității au solicitat sprijinul unor negociatori din partea forțelor de ordine, apelând serviciul unic de urgență 112. Aceștia s-au deplasat la fața locului și au convins protestatarii să își mute corturile de pe amplasamentul unde a doua zi dimineață urma să aibă loc ceremonia de absolvire menționată într-un alt amplasament de pe suprafața campusului.

(5) Ceremoniile de absolvire din datele de 12 iunie 2024 și, respectiv, 14 iunie 2024, ale Facultăților de Sociologie și Asistență Socială la care au participat în jur de 1.000 de persoane, studenți, absolvenți, cadre didactice, părinții și prietenii acestora etc., au fost perturbate de mai multe ori de către protestatari prin discursuri rostite la megafon și, inclusiv, prin urcarea pe scena pe care s-au oferit diplomele de absolvire, precum și arborarea steagului Palestinei pe Monumentul Anei Davila.

(6) Apoi, în ultimele zile, protestatarii au început să manifeste o atitudine de vandalizare și anarhie pe care Universitatea din București nu o poate tolera, așa cum a considerat să tolereze primele zile ale protestului, care nu au fost însoțite de astfel de acțiuni. Printre altele, în aceste ultime zile au fost vandalizate mai multe spații interioare ale facultăților și exterioare din campus. Astfel, au fost vandalizate mai multe spații și două monumente istorice, Capela Ortodoxă „Elisabeta Doamna” (înscrisă în Lista monumentelor istorice 2010 – Municipiul București, cod LMI B-II-m-A-19323) și Monumentul Anei Davila (înscris în Lista monumentelor istorice 2010 – Municipiul București – la nr. crt. 2337, cod LMI B-III-m-B-20019). Pe acestea, printre altele, au fost afișate drapele palestiniene și baticuri bărbătești musulmane (keffiyeh), au fost lipite mesaje, postere și alte materiale, inclusiv de natură să afecteze integritatea monumentelor istorice de patrimoniu național. Totodată, au fost vandalizate toaletele de la Facultatea de Psihologie și Științele Educației, inclusiv prin inscripționarea cu mesaje anarhiste celebre, precum „A+C+A+B” („All Cops Are Bastards”) și „NO MASTERS & NO GODS”. De asemenea, au fost instalate pancarte cu mesaje naziste, dar și cu referiri la partide parlamentare actuale. Pe treptele de la intrarea în Facultatea de Psihologie și Științele Educației a fost înscris mesajul „Ne educăm pe morminte”. Totodată, cu încălcarea legislației specifice în vigoare, au fost arborate drapele naționale străine, au fost lipite afișe și instalate pancarte pe mai multe clădiri, pe copaci, pe garduri, pe alei, pe indicatoarele de orientare în campus și au fost puse pliante pe mașinile din curtea universității. De asemenea, protestatarii nu respectă norme minime de curățenie, așa cum sunt ele prevăzute în regulamentele interne ale UB. Toate cele de mai sus pot fi fapte încadrate, fără a se limita, la prevederile Legii 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, cu modificările și adăugirile ulterioare, Legii 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, cu modificările și adăugirile ulterioare, și ale Legii nr. 75/1994 privind arborarea drapelului României, intonarea imnului național și folosirea sigiliilor cu stema României, cu modificările și adăugirile ulterioare.

(7) Solicitările formulate de protestatari în timpul întâlnirilor au vizat trei aspecte principale. Primul se referă la formularea unei poziții de natură politică și ideologică de către Universitatea din București cu privire la cauza susținută de protestatari. Universitatea din București, conform Legii învățământului superior nr. 199/2023, Art. 4, lit. p), ca parte din sistemul național de învățământ superior, se bazează pe „principiul libertății de gândire și al independenței față de ideologii și doctrine politice și religioase”. Acest principiu este întărit și de cadrul intern de reglementare al UB, Carta Universității din București, la Art. 3, alin. (1), lit. m), care prevede, ca principiu de bază al funcționarii universității, „principiul independenței față de ideologii, religii, doctrine și partide politice”. Prin urmare, este interzisă de lege orice poziționare politică și ideologică a Universității din București, lucru care a fost transmis protestatarilor în repetate rânduri. Al doilea se referă la publicarea tuturor parteneriatelor pe care UB le are cu instituții din Statul Israel, lucru care este deja public și care a fost comunicat de către Universitatea din București încă din prima zi de protest. Al treilea aspect se referă la prezentarea unor garanții din partea UB care să asume că studenții participanți la protest nu vor suferi repercusiuni din partea cadrelor didactice, lucru care este clar stipulat de legislația și reglementările universitare în vigoare. În acest sens, la o sesizare formulată de protestări, înregistrată la Registratura Universității din București în data de 7 iunie 2024, dar nesemnată și neasumată nominal de nicio persoană, inclusiv niciun membru al comunității UB, student, cadru didactic sau personal administrativ, Universitatea din București a dat, totuși, un răspuns scris în data de 18 iunie 2024. În acesta le-a răspuns protestatarilor la chestiunile ridicate de ei, cadrul legal de funcționare al unei instituții de învățământ superior în România.

(8) Universitatea din București consideră că protestul nu este reprezentativ pentru studenții UB în contextul în care, la aproape patru săptămâni de la ocuparea spațiului UB (din 20 mai 2024), niciuna dintre asociațiile studențești și niciunul dintre studenții cu rol de reprezentare, conform legislației în vigoare, în rândul structurilor de conducere ale UB (Consiliul de Administrație și, respectiv, Senat) nu s-au alăturat acestei inițiative. În același timp, protestul a continuat să fie unul de mică amploare.

(9) Universitatea din București remarcă, totodată, gradul de organizare al protestului, faptul că protestatarii au beneficiat de servicii de catering de mai multe ori pe zi, utilizarea unor ghiduri de protest, inițial, în limba engleză, care sunt distribuite persoanelor invitate să se alăture acțiunii etc. Universitatea din București mai remarcă participarea la protest a mai multor persoane care nu fac parte din comunitatea UB, nu sunt nici studenți, nici cadre didactice și nici membri ai personalului administrativ. Toate acestea sunt de natură să indice că protestul, chiar dacă poate implica, în prezent, și câțiva studenți ai UB, nu pare a fi organizat de studenții noștri.

(10) Având în vedere cele de mai sus, Universitatea din București își exercită obligația legală de a asigura un climat care să pună în centru siguranța studenților săi și care să permită buna desfășurare a activităților didactice și conexe actului didactic, dar și păstrarea în cele mai bune condiții a patrimoniului material și imaterial al universității, dar și al statului român. Dacă, la început, protestul s-a manifestat ca unul pașnic, iar universitatea a decis să accepte această formă de manifestare a câtorva dintre studenții ei pentru o cauză pe care o susțin, astăzi acest protest se manifestă prin acte grave de vandalism și acțiuni anarhiste. Universitatea din București nu poate tolera astfel de manifestări. Prin urmare, astăzi, 20 iunie 2024, la ora 10:00, li s-a transmis protestatarilor o notificare de părăsire a spațiului ocupat în campus până în această seară la ora 22:00, cu mențiunea că bunurile care nu vor fi ridicate din zona ocupată vor fi colectate sub sigiliu și depozitate în vederea ridicării ulterioare de către posesorii acestora”.

Foto Arhivă

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 3
Ioana Radu 8577 Articole
Author

17 Comentarii

  1. RUȘINE CONDUCERII UNIVERSITĂȚII CARE SPRIJINĂ GENOCIDUL ISRAELIAN DIN GAZA!

  2. Foarte bine! Sper ca urmeaza un mars de inchinaciune la ambasada Isarelului, nu?

  3. Păi bre universitate,. Mai uită-te in constituția ta, la dreptul de protest.. Mai vezi că ești cam lichea și grețos de josnic care utilizează dubla măsură..

  4. Membrii comunitatilor academice sunt printre cei mai spalati pe creier oameni de pe planeta. Aceste medii elitiste ofera o sansa de a-ti izola, educa si indoctrina copiii la nivel inalt. Obedienta hipnotica rezulta din alinierea si izolarea unei retelei active de neuroni de retelele concurente. Subiectul se supune sugestiei deoarece o explicatie sau o directiva concurenta nu mai este accesibila. In acel context, cu cat esti mai inteligent, cu o memorie mai buna, cu atat mai mare este probabilitatea de a fi hipnotizat. De asemenea, cu fiecare ora care o petreci uitandu-te la televizor devii mai conditionat. Controlat. sucker punch

  5. Tzucatul la tzuhausu khazarilor este înrădăcinat in floarea intelectualilor români. Asa că lăsați baltă indignările ,vivat tichiatii , goiomii la munca de jos. Rușine acestor elite habarniste. Tzucati fraților,tzucati,

  6. Trogloditii aia se cred in Palistinezia lor, unde cred ca pot face ce vor. N-ar strica sa se faca si niste controale pe la subsoluri iar conducerea Universitatii sa verifice daca palestinezii nostri dragi n-au ghiorlanit ca sobolanii niscai tuneluri, dupa cum le este naravul lor palestinez.
    Daca vor proteste impotriva Israelului, sa se duca invartindu-se si sa protesteze in Israel, nu in Romania. Aici au venit sa invete, nu sa faca proteste……[Rumburak]

  7. Nu asta făceau și boschetarii din piața universității din anii ’90? Sau terfeliștii în piața Victoriei?
    Ce frumos e cu dublul standard! N-are șanse de vindecare omenirea.

  8. La protest participa mai multe persoane care nu fac parte din comunitatea UB, nu sunt nici studenți, nici cadre didactice și nici membri ai personalului administrativ. In prezent, protestul, chiar dacă poate implica și câțiva studenți ai UB, nu pare a fi organizat de studenții noștri.

    La inceput, protestul se manifesta pasnic. UB le-a acordat acces la grupurile sanitare, pe durata zilei și nopții la sediile facultăților din apropiere, acces la prize, acces la serviciile de salubritate, servicii de catering, de mai multe ori pe zi, utilizarea unor ghiduri de protest, inițial, în limba engleză, care sunt distribuite persoanelor invitate să se alăture acțiunii etc.

    In prezent, protestul se manifestă prin acte grave de vandalism și acțiuni anarhiste. Acte la care UB nu se poate asocia.

  9. Mi se pare normal ,atat timp cat politicienii ce conduc tara ,sunt doar slugoi mizerabili ai evreilor4 !
    @Rumburak ,in gura ta sa makak,in Palestina nu pot face ce vor ca evreii fac holocaust cu ei !
    dar au crezut ca ROMANIA este o tara democratica ,nu o colonie evreo-amerloca !

  10. „și actele de anarhie”

    -si actele de plagiat ale Conducerii
    (numai ciolacu nu e doctor!)

  11. O fi sunat pe firul scurt de la anumite ambasade.
    Daca nu direct la rector, la ministere si „corect politic” s-au si executat ciuco-ciolacii, terminat cu mana v-am pupup-ppat.

  12. jeane kkciosule, cei care-si petrec vremea la iarba verde sunt „protestatari” de profesie? Cine-i intretine? Cine le asigura mentenanta? Nu au casa, nu au masa, nu au mama, nu au tata, nu au un job?
    Cine baga bani in ei si, deci, cine-i „comanda”? Si pana cand?

  13. Foarte bine!! Femeile pro islam nu au voie nici macar un cuvant sa sufle intr o tara musulmana. Duceti va in tarile muslmane pe care le adorati !!! Dreptul vostru!!

  14. Inseamna ca persoanele care conduc Univeesitatea Bucuresti sunt de acord cu macelarirea palestinienilor , cu genocidul.
    V-ati tampit cu totul, nu mai exista moralitate , empatie , coloana vertebrala.

  15. RUȘINE ACESTOR JAVRE CARE VIN MAJORITATEA DE AFARĂ (CICĂ IUBESC PACEA) ȘI NE VANDALIZEAZA MONUMENTELE, LA PUȘCĂRIE CU SOROISTII

  16. Intotdeauna poti invoca argumente periferice sau datorate provocarilor. E schema standard cand vrei sa interzici.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.