Manifestanții care apără anticorupția n-au în memorie lupta de clasă. Au citit, poate, despre ea, dar una e să știi ceva din lecturi și cu totul alta este să ai memoria vie a acelui ceva. Sunt generații ce nu-și pot aminti paradoxul acelei lupte: necesitatea ei creștea pe măsură ce victimele se înmulțeau, ca și cum clasele vânate de acei luptători se înmulțeau altfel decât luptătorii; părea că reprezentanții acelor clase se înmulțeau ca iepurii, în vreme ce luptătorii se reproduceau mai lent; ai fi zis că luptătorii ar fi o specie amenințată de dispariție, iar victimele lor, una în culmea proliferării ei.
Modelul luptei anticorupție, la noi, aste același: urșii anticorupției par a fi mereu copleșiți de numărul de iepuri ai corupției; în foamea lor de anticorupție, mai dau iama și printre oameni nevinovați, dar ONG-urile care țin cu urșii găsesc mereu că vina o poartă doar politicienii.
Să nu ne purtăm ca sălbaticii cu urșii care dau iama prin Sibiu, a zis președintele nostru. Când e vorba despre speciile corupției, putem să ne purtăm oricum, zice el. Mai ales politicienii, zice, sunt mai prejos de lege când începem noi să-i suspectăm de corupție. Ăștia ar trebui să-și pună singuri botniță, în chiar clipa aceea. Să nu aștepte să se încheie procesele de fabricare judecătorească a botnițelor, zice și militantul fără frontiere Mălin Bot (dat afară din toate grădinile zoologice ale presei tocmai pentru că nu purta botniță deontologică).
Raportul MCV vede înmulțirea periculoasă a corupților și slăbirea anticorupției. Închide ochii față de corupția din rândul anticorupției. Sunt puțini și slabi, lasă-i, dom’le, să vâneze la liber, fără reguli. Hanterii să fie sprijiniți de heitări, zice romgleza de conjunctură, căci heitării sunt, pe românește, cei mai buni hăitași. Zis și făcut. Dar de ce o mai fi fost necesară minciuna MCV cum că, în ianuarie 2017, Guvernul a vrut să dezincrimineze o infracțiune care era deja dezincriminată din august 2016?!
E simplu, nu? Heitării au nevoie și ei de hrană. Dar n-o să dea iama prin Sibiu, să o caute prin pubele!!!
UE n-a emis vreodată o mai mare minciună despre România, dar ea a fost vehiculată mai întâi aici, în media din țară. Văzând-o înflorind și în media internațională, mi-am dat seama că pentru noi Constituția nu face nici cât un sul de hârtie igienică. Acolo scrie negru pe alb: „Dispozițiile și ordonanțele în vigoare (…) constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept“. Am citat din Constituția României, Titlul V, art. 147, alin. (1). Așa s-a întâmplat în august 2016 cu infracțiunea abuzului în serviciu. Au trecut, iată, 16 luni de atunci și constipata noastră intelighenție încă nu simte nevoi de minimă inteligență constituțională.
Caz unic în analele românești: un fenomen de ură, cu țintă personalizată, reușește să ignore o evidență decurgând din Constituție. Curând, la noi, ura poate bate și natura?! Se pare că da. A dat Dumnezeu o vară agrară care a ridicat creșterea economică peste așteptări. Ura o va transforma în descreștere. Creștere negativă, cum ar veni…
Ursul din Sibiu a și spus deja că e o chestie nesănătoasă. Că, uite, nu o simt și buzunarele oamenilor. Păi, da, nu o simt, de mult nu o simt, și anume din pricina marii evaziuni fiscale, protejata măreței Codruțe de la DNA.
A ti atins esenta Maestre : „marea evaziune fiscala, protejata măreței Codruțe de la DNA”.Siii, pentru protejarea aceasta tot noi platim, bugetul DNA crescand de la an la an !