Urs de Argint pentru Radu Jude

Producția ‘Dreams (Sex Love)’/'(Drommer’, în regia norvegianului Dag Johan Haugerud, a fost recompensată sâmbătă seară cu Ursul de Aur pentru cel mai bun

De B C
Urs de Argint pentru Radu Jude

Producția ‘Dreams (Sex Love)’/'(Drommer’, în regia norvegianului Dag Johan Haugerud, a fost recompensată sâmbătă seară cu Ursul de Aur pentru cel mai bun

Producția ‘Dreams (Sex Love)’/'(Drommer’, în regia norvegianului Dag Johan Haugerud, a fost recompensată sâmbătă seară cu Ursul de Aur pentru cel mai bun film la cea de-a 75-a ediție a Festivalului Internațional de Film de la Berlin. Ursul de Argint pentru cel mai bun scenariu a fost acordat filmului ‘Kontinental ’25’ în regia cineastului român Radu Jude.

Radu Jude a dedicat premiul primit pentru filmul ‘Kontinental ’25’, filmat în doar zece zile, cu un smartphone, moștenirii regizorului spaniol Luis Bunuel (1900-1983) – asociat cu mișcarea suprarealistă -, de la a cărui naștere s-au împlinit sâmbătă 125 de ani.

‘Kontinental ’25’ este bazat pe un articol de presă despre o femeie executor judecătoresc care se simte vinovată pentru că a evacuat un bărbat fără adăpost dintr-un subsol pe care-l ocupase. La scurt timp după ce a aflat că urmează să fie evacuat, bărbatul se sinucide, declanșând criza morală a protagonistei.

‘Sunt un scenarist slab, așa că primirea acestui premiu este foarte amuzantă’, a glumit regizorul pe scena Berlinalei. De asemenea, cineastul român a mulțumit echipei sale și a declarat că ‘acest premiu demonstrează că există mult talent în România și, deși acum trăim vremuri cumplite sper că vor exista mai mulți bani pentru cultură, pentru că este mult talent’.

În încheierea discursului său, Jude și-a exprimat speranța că ‘festivalul de anul viitor nu se va deschide cu ‘Triumful voinței’ de Leni Riefenstahl’, un film german de propagandă nazistă din 1935, făcând referire la alegerile federale anticipate de duminică din Germania.

Cineastul român Radu Jude a câștigat Marele Premiu al Festivalului de la Berlin în 2021 cu comedia neagră ‘Babardeală cu bucluc sau porno balamuc’.

Al doilea trofeu ca importanță al Berlinalei, Ursul de Argint Marele Premiu al Juriului, a fost înmânat de actrița chineză Fan Bingbing regizorului brazilian Gabriel Mascaro pentru producția ‘The Blue Trail’ (‘O último azul’).

Trofeul Ursul de Argint Premiul Juriului a fost acordat peliculei regizorului venezuelean Iván Fund ‘The Message’ (‘El mensaje’).

Trofeul Ursul de Argint pentru regie i-a revenit cineastului chinez Huo Meng pentru producția ‘Living The Land’ (‘Sheng xi zhi di’).

Ursul de Argint pentru cea mai bună interpretare în rol principal a fost acordat actriței australiene Rose Byrne pentru rolul său din producția ‘If I Had Legs I’d Kick You’ în regia actriței și regizoarei americane Mary Bronstein.

Ursul de Argint pentru cea mai bună interpretare în rol secundar a fost acordat actorului irlandez Andrew Scott pentru rolul din producția ‘Blue Moon’ în regia cineastului american Richard Linklater.

Ursul de Argint pentru cel mai bun scenariu a fost acordat filmului ‘Kontinental ’25’ în regia cineastului român Radu Jude. Regizorul a dedicat premiul regizorului spaniol Luis Bunuel (1900-1983).

Distincția Ursul de Argint pentru realizări artistice deosebite a fost înmânată de președintele juriului, Todd Haynes, regizoarei franceze Lucile Hadzihalilovic pentru pelicula ‘The Ice Tower’ (‘La Tour de Glace’).

La secțiunea Perspectives, premiul GWFF pentru cel mai bun debut a fost acordat producției ‘The Devil Smokes (and Saves the Burnt Matches in the Same Box)’ (El Diablo Fuma (y guarda las cabezas de los cerillos quemados en la misma caja), de Ernesto Martínez Bucio. Mențiune specială: ‘We Believe You’ (‘On vous croit’), de Charlotte Devillers și Arnaud Dufeys.

Producția ‘Holding Liat’ de Brandon Kramer a fost desemnată câștigătoarea premiului pentru cel mai bun film documentar.

Ursul de Aur pentru cel mai bun scurtmetraj a fost acordat peliculei ‘Lloyd Wong, Unfinished’ de Lesley Loksi Chan.

Ursul de Argint pentru cel mai bun scurtmetraj a fost decernat producției ‘Ordinary Life’ (‘Futsu no seikatsu’), de Yoriko Mizushiri.

Statueta reprezintă un urs ce se ridică pe picioarele din spate, ursul fiind simbolul heraldic al Berlinului. Designul îi aparține artistei germane Renee Sintenis (1888-1965).

Palmaresul Berlinalei din acest an a fost anunțat în cadrul galei organizate la Berlinale Palast din capitala Germaniei sâmbătă seara, cu o zi înainte de alegerile federale anticipate din această țară.

Actrița britanică Tilda Swinton, în vârstă de 64 de ani, a fost recompensată cu un Urs de Aur onorific, premiu acordat pentru întreaga carieră.

Juriul, prezidat de regizorul, scenaristul și producătorul american Todd Haynes, a fost alcătuit din regizorul Nabil Ayouch (Maroc/Franța), designerul de costume Bina Daigeler (Germania), actrița Fan Bingbing (China), regizorul Rodrigo Moreno (Argentina), criticul de film și autoarea Amy Nicholson (SUA) și regizoarea, actrița și scenarista Maria Schrader (Germania).

La ediția din 2024 a Berlinalei, producția ‘Dahomey’ (Benin, Franța, Senegal), în regia franco-senegalezei Mati Diop, un documentar despre restituirea din noiembrie 2021, către Benin, a 26 de comori regale din Regatul Dahomey, jefuite în 1892 de trupele coloniale franceze, a câștigat Ursul de Aur pentru cel mai bun film.

Cea de-a 75-a ediție a Festivalului Internațional de Film de la Berlin a început la 13 februarie și se încheie duminică, 23 februarie

Distribuie articolul pe:

13 comentarii

  1. Filmele acum se finanteaza si se premiaza dupa mesaj si subiect.
    Restul ne conteaza, ca si in cazul de fata.

  2. … nu ajungeam aici.
    Urmaresc filme din anii 60 – 80 cu placere dar si cele actuale cu scirba.
    Este bine sa-ti cunosti defaimatorii.

  3. La ce cultura exista astazi in Europa si nu numai, doar cuvantul „porno” si ai, deja, asigurat un loc pe podium.

  4. incerc sa-mi imaginez restorul interior care l-a indemnat la a se imortaliza in acel „f..k”… daaaa, este fiorul existential al omului… poti combate asa ceva??? nu, i-ai anula exitentialitatea… muhahahahahahaha traiasca babardeala de orice fel!

    muhahahahahahahahaha

  5. Vai, genial, woke! Cu un smartphone filmare! De un smartphone valoare! Genial! Grozav! Invenție! Dar a plagiat-o pe Sosoaca! Ba si pe alta cameramana de la USR! Când primește și Sosoaca un urs? Oriunde!

  6. Dupa Babardeala Jude “puncteaza” cu o productie numai buna de sucit mintile. E normal ca unul care ocupa ilegal un spatiu sa fie evacuat! Ia sa-si gaseasca Judele instalati pe altii in propria casa si sa vada cat de placut e sa nu-i poate evacua!

  7. daca a scris ceva de Trump si Putin in Germania tara care a declansat WW I si WW II si spera un WW III.

  8. Sa fim SERIOSI!…acest regizor Radu Jude este un „neica-nimeni” in cariera de regizor roman,care pana azi a „taiat frunza la caini”!. Nu uitati, acest Premiul de argint,este pentru „cel mai bun SCENARIU” care nu are treaba cu Regia!? lui Radu Jude !.

  9. Premii acordate pe criterii politice, egalitate de gen si alte prostii globaliste. Mai sunt si premii cumparate cu bani sau influenta (ex. Mungiu). Un fel de Eurovizion, dupa un an nici dreq nu-si aminteste cine l-a castigat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.