Ursula a ajuns în Ucraina. ”Trebuie să accelerăm imediat livrarea de arme și muniție„

Liderii Uniunii Europene au ajuns luni la Kiev  în ziua în care se împlinesc

De (R.C.)
Ursula a ajuns în Ucraina. ”Trebuie să accelerăm imediat livrarea de arme și muniție„

Liderii Uniunii Europene au ajuns luni la Kiev  în ziua în care se împlinesc

Liderii Uniunii Europene au ajuns luni la Kiev  în ziua în care se împlinesc trei ani de la declanșarea invaziei ruse, relatează AFP și dpa.

”Ne aflăm astăzi la Kiev pentru că Ucraina este Europa. În această luptă pentru supraviețuire, nu este numai destinul Ucrainei în joc. Este destinul Europei’, a declarat președinta Comisiei Europene într-un mesaj de pe rețelele sociale, însoțit de un clip video cu sosirea ei cu trenul la Kiev alături de președintele Consiliului European, Antonio Costa.

În remarci către presă în timpul nopții, în timpul călătoriei cu trenul spre Kiev, Ursula von der Leyen a subliniat necesitatea intensificării ajutorului militar.

‘Trebuie să accelerăm imediat livrarea de arme și muniție’, a arătat șefa executivului UE, adăugând că va prezenta în curând un plan pentru creșterea producției de arme și a capabilităților de apărare în UE, de care Ucraina ar urma de asemenea să beneficieze.

Potrivit datelor Comisiei Europene, UE și cele 27 state membre au susținut Ucraina în ultimii trei ani cu aproape 134 de miliarde de euro, dintre care 48 de miliarde de euro reprezentând asistență militară.

Distribuie articolul pe:

38 comentarii

  1. 1907 a intrat tarziu in istoria forumului, cam la a zecea multiplicare patronimica, dar nu l-ai auzit niciodata si nici nu o sa-l auzi
    amintind cu o vorbulitza de „republica moldova” si de sovieticii care ne-au cotropit TOATE teritoriile istorice!!! Trasarea granitelor
    actuale care au inlocuit samavolnic fostele granite antebelice si tot asa coborand in istorie nu se mai pot schimba prin razboaie care
    pot distruge Lumea…Pt. ca peste tot in Lume granitele schimbatoare au creat nemultumiri, chiar dusmanii generatoare de alte razboaie
    de fiecare data tot mai devastatoare…O retrasare, in consecinta, e posibila doar IN TIMP DE PACE, daca tot vrem „pace”…In PACE si cu cartile de istorie in mana, dupa care sa se aplice AUTODETERMINAREA, ca in 1918…Oui? Mamaliga (romaneasca) in cui…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.