Guvernul uruguayan a prezentat planurile de naţionalizare a pieţei canabisului, o mişcare care urmăreşte să reducă valul de violenţe iscat de cartelurile drogurilor. Uruguayul poate deveni astfel prima ţară din lume care vinde droguri uşoare cetăţenilor. Preşedintele Jose Musica, fost membru al unei gherile de stânga, a trimis proiectul de lege Congresului Uruguayului.
“Vrem să luptăm cu două lucruri diferite: unul este consumul de droguri, iar celălalt este traficul”, a spus ministrul Apărării, Eleuterio Fernandez Huidobro. “Credem că interzicerea anumitor droguri crează probleme mai mari în societate decât drogul în sine. Omuciderile s-au înmulţit ca urmare a răfuielilor dintre bande şi sunt semne clare ale apariţiei unor fenomene care nu existau în Uruguay”, a spus ministrul.
Planul guvernului prevede ca statul să cultive canabis pe care să îl distribuie utilizatorilor înregistraţi. Ulterior se prevede ca producţia drogului să fie preluată de companii private.
În acest moment, deţinerea unor mici cantităţi de marijuana nu este incriminată în Urauguay.
Iniţiativa din Uruguay se înscrie în linia de contestare a politicii SUA, lansată de preşedintele Nixon, de a duce un război împotriva drogurilor în America Latină. Interzicerea cultivării cocăi sau canabisului în America Latina a dus la lupte violente în Mexic, Honduras, El Salvador şi Guatemala şi a avut efecte pozitive limitate. “O decizie eronată a lui Nixon a cauzat aceste dezastre, declarând un război care a fost câştigat de traficanţi”, spune ministrul uruguayan al Apărării.