Liderul USR, Dan Barna, i-a cerut preşedintelui Klaus Iohannis să declanşeze organizarea referendumului pe Justiţie, în contextul în care fosta şefă a DNA Laura Codruţa Kovesi a anunţat miercuri seară că a fost citată ca suspect la Secţia de investigare a infracţiunilor din Justiţie.
”USR, Alianţa 2000 (2020 – n.r.) USR-PLUS, cere preşedintelui Iohannis declanşarea referendumului pe Justiţie. Este cel mai bun moment pentru societatea din România să avem această dezbatere. (…)
Nu e nimic întâmplător în citarea Laurei Codruţa Kovesi. Nu cred că în România există un cetăţean de bună credinţă care să-şi imagineze că acest lucru nu s-a întâmplat la ordinul direct al lui Liviu Dragnea. Liviu Dragnea, Tăriceanu, Tudorel Toader sunt disperaţi pentru că o eventuală numire în funcţia de procuror european ar arunca la gunoi toată retorica otrăvită pe care o aruncă peste România de doi ani. O eventuală numire a dnei Kovesi ar arăta tuturor românilor, puţinii care mai cred în Dragnea, că ceea ce face în România este un abuz şi ceea ce spune României sunt minciuni ordinare”, a declarat Dan Barna.
El a mai spus că secţia pentru anchetarea magistraţilor este ”o miliţie pe care a construit-o Liviu Dragnea şi a cărei victimă este dna Kovesi”.
Gargara, stie ca un referendum ar fi un sut in zona dorsala de i-ar merge fulgi, doar face valuri