USR face pace cu PNL ca să voteze un proiect

USR solicită parlamentarilor PNL să voteze proiectul pentru desfiinţarea Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989, depus la Parlament în urmă cu mai bine de doi ani şi jumătate.

Conform unui comunicat al USR, proiectul figurează marţi pe ordinea de zi a Comisiei comune a revoluţionarilor din decembrie 1989.

USR aminteşte că parlamentarii PNL au semnat pentru iniţiativa legislativă şi le cere acestora „să nu mai tergiverseze dezbaterea proiectului şi să voteze pentru desfiinţarea acestei instituţii complet inutile”.

Proiectul pentru desfiinţarea IRDD a fost adoptat de Senat în iunie 2021 şi de atunci „stă în sertare” la comisii, transmite USR.

„De prea mult timp, legea aceasta a stat prin sertare. Sper că azi vom reuşi să votăm, astfel încât legea să ajungă la vot în plen. La propunerea PNL, am amânat votul până ce proiectul a primit avizul Comisiei de cultură. Acum, nu mai există niciun motiv pentru care parlamentarii PNL, care sunt şi co-iniţiatori ai acestui proiect, să nu dea votul pentru acest proiect”, a declarat preşedintele Comisiei parlamentare a revoluţionarilor din Decembrie 1989, deputatul USR Nicu Fălcoi.

Institutul Revoluţiei Române din Decembrie 1989, înfiinţat în 2004 şi „condus de oamenii lui Ion Iliescu, a tocat zeci de milioane de lei de la bugetul de stat fără să îndeplinească scopul pentru care a fost creat”, se arată în comunicatul USR.

„În 2022, institutul-sinecură a avut buget de 2,5 milioane lei, în 2023 a primit alte 3 milioane de lei, iar pentru 2024 PSD şi PNL vor să-i dea, prin intermediul bugetului Senatului, şi mai mulţi bani”, susţine Uniunea Salvaţi România.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

7 Comentarii

  1. Uniunea Salivati Globalia pledeaza pentru desfiintarea unui institut categorisit drept inutil si costisitor. Pana aici toate bune, de ce nu?
    Dar aceeasi Uniune grijulie cu salvarea romanilor (au toti un fix cu salvarea, hotarat lucru, ca si Frontul Salvarii Nationale) nu se preocupa nicio secunda de o institutie mult mai proeminenta, aflata pe statul de plata al bugetului.
    Este vorba de…ati ghicit, de institutul pentru studierea lui Ilie Nevastuica.
    Acolo nu se arunca bani publici, domnilor salvatori din partidul SMURD-ului?

  2. Tipic pentru USR. „Proiectul” era de fapt o desfiintare nimic constructiv! Tipic pentru progresisti care niciodata nu fac proiecte adevarate nu construiesc doar interzic, pun biruri pe munca altora (certificate de carbon) , suspenda constructiile, vor demolearea barajelor, hidrocentralelor, eliminarea unor produse, reducerea fermelor samd.

  3. Foarte bine ! Să-l desființeze, dar nu înaintea celuilalt institut al holocaustului, pentru care plătim bani grei să ne insulte și să ne mintă florienii plătiți regește – 8.000 euroi pe lună, aici pe pământ românesc !

  4. Am fost in Revolutia Romana. Am participat de la primul minut al afluirii in Piata Independentei a muncitorilor de la NAVROM si pana la „spargerea” mitingului declansat dupa plecarea/fuga lui Nicolae Ceausecu cu elicopterul de pe fostul sediu al CC al PCR. Incepand din seara zilei de 23 decembrie 1989, cand a inceput sa se traga cu AKM-urile aiurea si in Braila, mi-au suierat gloantele de 7,62 mm pe la ureche. Era un haos general, se tragea din toate partile fara sa se cunoasca cine sunt atacatorii si cine sunt cei atacati. In sediul central comunist judetean am inchis pe etajele de la geam de la Corpul A, lazile pline de munitie ale soldatilor in termen care nici nu depusese juramnatul de credinta. Multi erau secui/maghiari care imi spuneau ca nu stiu ce sa faca si ce rost au ei in acel macel. Puteam fi mort in orice moment. De la inceput am fost insa impotriva confiscarii Revolutiei Romane de grupuri de parveniti si frustrati ai regimului comunist si, desi urasc USR-ul, sunt de acord cu desfiintarea asa zisului „Consiliu National al Revolutiei” pentru ca poporul roman a rasturnat regimul comunist. Deasemenea trebuie de urgenta abrogata legislatia si plata lunara de pensii speciale pentru asa zisii „revolutionari”. In acelasi timp, deci concomitent, se impune cu maxima necesitate, ca toate fortele politice din Romania sa se uneasca pe acest subiect dar si pentru desfiintarea pensiilor speciale uriase platite „magistratilor”, care sunt o rusine la adresa poporului roman. Sa se desfiinteze Curtea Constitioanla cu actualele atributii ilegale si scandaloase de decizie, chiar impotriva Parlamentului care i-au ales prin vot si care este unica putere legiuitoare din Statul Roman. Hai sa te vad domnule Drula si pe toti ceilalti…?!

  5. ce grad ai, spune drept? Pentru ca in CJ uri nu au ramas decat cine trebuia…

  6. De fapt, ce ascund prin această înțelegere? Pute a boicot sau blocaj pentru anchete Dna pe usr-ist.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.