USR: „Ministerul Educaţiei face scut în jurul plagiatului lui Bode”

Conform USR, „astfel de gesturi” ale noului ministru al Educaţiei sunt „cu atât mai ruşinoase” cu cât Ligia Deca „a promis o schimbare de atitudine faţă de furtul” în mediul academic.

De (R.C.)
USR: „Ministerul Educaţiei face scut în jurul plagiatului lui Bode”

Conform USR, „astfel de gesturi” ale noului ministru al Educaţiei sunt „cu atât mai ruşinoase” cu cât Ligia Deca „a promis o schimbare de atitudine faţă de furtul” în mediul academic.

USR îi reproşează ministrului Educaţiei, Ligia Deca, faptul că prin prezenţa sa la şedinţa CNATDCU ar fi încercat intimidarea membrilor acestuia, astfel încât să nu verifice teza de doctorat a ministrului de Interne, Lucian Bode.

„USR condamnă prezenţa ministrului Educaţiei, Ligia Deca, şi a secretarului de stat pentru învăţământ superior, Gigel Paraschiv, la şedinţa de ieri a CNATDCU prin care s-a încercat intimidarea membrilor Consiliului de a nu verifica teza de doctorat a ministrului de Interne, Lucian Bode. Gestul ministrului Educaţiei de a împiedica o instituţie a statului român să-şi îndeplinească atribuţiile este ruşinos şi de neacceptat, în condiţiile în care CNATDCU a primit două sesizări privind posibilul plagiat în teza de doctorat a lui Lucian Bode”, se arată într-un comunicat al Uniunii Salvaţi România.

USR reiterează invitaţia către ministrul Educaţiei de veni în Parlament şi a prezenta planurile pentru viitorul sistemului de învăţământ, în condiţiile în care a trecut o lună de când a fost solicitată prezenţa sa la o audiere în comisiile reunite de Educaţie.

„Cum să te duci tu, ministru, să te foloseşti de poziţia ta de ministru al Educaţiei, ca să blochezi să nu fie analizată teza de doctorat a unui coleg în Guvern şi partid? Invocând motive şi chichiţe procedurale, exact pe metoda Cîmpeanu sau Iordache în trecutul nu chiar îndepărtat. Chiar nu vezi niciun conflict flagrant de interese şi de bun-simţ? Nu aşa se operaţionalizează ‘România Educată în literă şi în spirit’, doamna ministru”, a afirmat senatorul USR Ştefan Pălărie.

Conform USR, „astfel de gesturi” ale noului ministru al Educaţiei sunt „cu atât mai ruşinoase” cu cât Ligia Deca „a promis o schimbare de atitudine faţă de furtul” în mediul academic.

„Ministerul Educaţiei face scut în jurul plagiatului lui Bode. Nu permite CNATDCU să îşi facă treaba şi să analizeze teza ministrului de Interne. Atitudinea doamnei Deca nu lasă loc de interpretări, pur şi simplu a dat cinstea şcolii româneşti pentru a apăra ruşinea lui Lucian Bode, exact ca şi Sorin Cîmpeanu înaintea ei. Din proiectul România Educată nu a mai rămas nimic, nici măcar numele!”, a susţinut senatoarea USR Silvia Dinică.

Potrivit ministerului Educației, joi, a avut loc prima şedinţă a CNATDCU de la preluarea mandatului de către Ligia Deca, iar, „la invitaţia” preşedintelui interimar al Consiliului, Mircea Dumitru, la reuniune au participat ministrul Educaţiei şi secretarul de stat Gigel Paraschiv, precum şi reprezentanţi ai Direcţiei Generale Juridică şi Control.

Distribuie articolul pe:

19 comentarii

  1. Faceti-i de rusine pe cei care NU au plagiat, ca sunt mai putini, si merita oprobiul public…..Plagiatul, ca si prostia guvernantilor a devenit o virtute.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.