Mizele eurocandidaților

V. Vosganian: Comportamentul lui Iohannis, sfidător neconstituțional

Vicepreședintele ALDE, Varujan Vosganian, dezvăluie mizele sale pentru alegerile din 26 mai și face o analiză tranșantă a actualei situații politice.

 Ce explicație are, după părerea dumneavoastră, creșterea agresivității, a violenței, verbale și fizice, la apariții publice și mitinguri electorale, în actuala campanie electorală în România anului 2019?

Creșterea agresivității în rândul populației este rezultatul atitudinii agresive a unora dintre liderii politici ale căror mesaje asmuțesc, incită și încurajează comportamentele huliganice. Modul în care unii reprezentanți ai elitei intelectuale, șefi de partide, ba chiar și președintele republicii au elogiat jignirile cu conotație sexuală rămâne un exemplu rușinos. La aceasta se adaugă limbajul obsesiv, radical și fanatizat al rețelelor de socializare precum și concursul dat de unii reprezentanți ai culturii, care prin mesajele publice, prin creațiile artistice instigă la violență. Din păcate, agresivitatea a căpătat caracter de masă și consecințele pot fi imprevizibile.

Se remarcă deci creșterea gradului de extremism și nu numai la noi. Care vor fi consecințele pentru societatea românească, dar și pentru cea europeană?

E drept că unii dintre protestatari utilizează salutul nazist, mesaje cu conotație nazistă sau care amintesc de anii 50 ai comunismului agresiv. La nivelul clasei politice însă nu se observă o alunecare vădită către extremism, fie că e vorba de stânga, fie de dreapta. Există, e drept, unele declarații disparate cu accente extremiste tot așa cum există și atitudini care amintesc de clișeele marxiste. În România, extremismul este încă la un nivel de lozinci, nivel de la care mai avem timp să ne oprim.

Pe mine însă mă îngrijorează mai mult cinismul care se manifestă tot mai adesea, lipsa compasiunii, disprețul față de suferințele altora. În România de azi victimele sunt trecute sub tăcere sau chiar batjocorite, în timp ce călăii sunt medaliați și elogiați.

Când, cum, de ce și pentru ce a ajuns DNA a ajuns să controleze întreaga societate românească, după părerea dumneavoastră? 

DNA a fost folosit ca instrument politic de către cei care voiau în acest fel să domine viața politică românească și, ca orice instrument folosit în exces, s-a transformat el însuși în dominator. DNA a devenit de nestăpânit odată cu prezența în fruntea sa a doamnei Kovesi și prin parteneriatul ilegal pe care această instituție l-a utilizat cu SRI. Mai exact, începând cu 2013. Controlul unei largi părți a societății s-a făcut prin aplicarea articolului 175.2 din Codul Penal intrat în vigoare în data 1 februarie 2014. În înțelesul acestui articol „este considerată funcționar public, în sensul legii penale, persoana care exercită un serviciu de interes public pentru care a fost învestită de autoritățile publice sau care este supusă controlului ori supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public”. Practic, prin acest alineat, notarii, funcționarii din piețele financiare, medicii și alții erau asimilați funcției publice. Practic, DNA putea controla întreaga societate. În plus, deținând prerogative în ce privește investigarea infracțiunilor magistraților, DNA și-a extins influența și asupra tuturor categoriilor de magistrați, inclusiv a judecătorilor.

Justiție prin servicii secrete, stat paralel, există și o cifră imensă privind persoanele cărora li s-au restrâns drepturile și libertățile prin emiterea mandatelor de interceptare. Sunt teme grave care au ținut prima pagină a ultimilor ani. Ce ar trebui să se facă, după părerea dumneavoastră, pentru ca justiția în România să devină, în sfârșit, independentă? Dar pentru funcționarea în norme democratice a serviciilor secrete?

Un prim pas s-a făcut. Odată cu încetarea funcționării protocoalelor cu serviciile secrete și a demascării grupurilor de presiune ale procurorilor din unele unități DNA (Ploiești, Oradea, Brașov etc.), numărul cercetărilor penale realizate la comandă politică a scăzut simțitor. De asemenea, prin scoaterea structurilor de investigare a infracțiunilor magistraților de sub controlul DNA, judecătorii s-au simțit eliberați de intimidări și șantaje. Poate că cea mai mare izbândă pentru reforma Justiției este faptul că judecătorii se folosesc neîngrădit de discernământul lor profesional în emiterea sentințelor.

Cred că SRI se află pe un drum corect în ce privește democratizarea. Se observă acest lucru și din reducerea drastică a numărului mandatelor de interceptare, din înlăturarea sa din procesul de cercetare penală și din încetarea rechizitoriilor pe care SRI le elabora în contul ANI sau DNA. Sunt necesare câteva modificări legislative, unele au fost deja realizate, altele sunt în curs. Am în vedere, de pildă, stabilirea unor termene pentru protecția delațiunii, definirea corectă a faptelor de serviciu cu incidență penală, independența expertizei judiciare etc.etc.

 Ați solicitat premierului Viorica Dăncilă și Ministerului Justiției o centralizare cu cifre și date exacte, cu nume și prenume, privind abuzurile care au avut loc în ultimii ani în justiția din România. Care este scopul acestei solicitări și care credeți că va fi finalitatea acestui demers al ALDE?

Am depus pe data de 14 mai, împreună cu colegul meu Daniel Zamfir, în numele celor două grupuri parlamentare ALDE o solicitare către prim-ministrul Viorica Dăncilă ce are în vedere calitatea actului de cercetare penală din România: câte dosare de cercetare penale trenează, în câte s-a pronunțat achitarea, câte persoane achitate au fost reținute pe perioada cercetării etc. În ce privește funcția publică, am solicitat să ni se indice, cu nume și prenume, despre ce persoane este vorba. Se va vedea că în ultimii ani au existat multe sute de abuzuri, cariere ruinate și vieți distruse. Această evaluare trebuie să fie trimisă tuturor membrilor noului Parlament European și membrilor viitoarei Comisii Europene. Ca să nu mai avem situații în care un Weber, Timmermans sau Verhofstadt să vorbească numai cu informații obținute de la reprezentanța UE la București.

Personal, cum veți participa la reconfigurarea imaginii României în cadrul UE după situațiile împotriva României generate de triumviratul Verhofstadt-Weber-Timmermans, personaje alimentate cu informații deformate din România?

Reconfigurarea imaginii României se poate face printr-o informare corectă. Aș adăuga la aceasta și datele EUROSTAT care arată că, la numărul de infracțiuni la suta de mii de locuitori, România este una dintre țările cele mai lipsite de astfel de infracțiuni.

 Deși Constituția noastră este clară și interzice președinților țării în funcție să se implice în campania electorală, asistăm la încălcarea acestor prevederi de către toate personajele care au ocupat această funcție după 90. De ce partidele aflate în competiția electorală au ales să folosească președinții pe post de „locomotivă” electorală și nu reușesc să se desprindă de acest obicei neconstituțional?

Este, probabil, consecința unei mentalități care vine de foarte departe, chiar din perioada regalității. Cred că am greșit când am socotit că viața politică românească este pregătită pentru coabitarea dintre un președinte de o factură politică și un Guvern de o alta. Ar fi trebuit să mai așteptăm cu separarea alegerilor prezidențiale și parlamentare.

Comportamentul lui Klaus Iohannis e sfidător neconstituțional, e de-a dreptul o boicotare a funcționării statului. Acestui președinte nu-i pasă de starea națiunii pe care o reprezintă. Violențele la care asistăm se datorează într-o anumită măsură și comportamentului său. Ca și reacțiile nedrepte care vin dinspre unii reprezentanți ai Uniunii Europene.

Cum toată lumea este preocupată la alegerile europene de situația internă, vă întreb care sunt principalele beneficii economice generate de ALDE în timpul acestei guvernări, în folosul cetățenilor români?

ALDE a propus un proiect investițional de anvergură, care se referă la marea infrastructură și care a demarat odată cu actualul proiect de buget. Proiectul este monitorizat de reprezentanții coaliției guvernamentale și, până în prezent, el a fost aplicat. E vorba de continuarea sau inițierea unor investiții precum căile ferate rapide, autostrăzile și drumurile exprese, variantele ocolitoare pentru localitățile țării, îmbunătățirea funcției navigabile a Dunării, modernizarea aeroporturilor, ameliorările hidroenergetice și a sistemelor de irigații. Un pas important îl constituie programele de investiții locale cum ar fi Programul Național de Dezvoltare Locală și Fondul de Dezvoltare și Investiții. ALDE a contribuit la numeroase proiecte legislative, inclusiv prin îmbunătățirea stau stoparea lor, funcție de evaluările ex ante. De altfel, toate sondajele de opinie arată că ALDE și-a sporit ponderea, chiar în condițiile în care se află la guvernare. Și cred că asta e cea mai bună dovadă a calității prestației noastre.

Dacă veți câștiga un mandat de europarlamentar, care vor fi comisiile în care veți alege să lucrați în PE?

Dacă ar fi să aleg, aș prefera comisiile în care se dezbate proiectul viitorului exercițiu bugetar.

Care sunt proiectele pe care le considerați importante, cărora vă veți dedica activitatea în cadrul PE?

În cadrul PE, prioritățile echipei ALDE sunt creșterea finanțărilor pentru România, reconsiderarea imaginii României și implicarea în dezbaterea privind viitorul Uniunii. În această privință vom milita pentru o relație corectă, de respect între toate statele membre.

Care sunt argumentele pe care le aduce ALDE, inclusiv prin dumneavoastră, pentru a demonstra că este partidul puternic, care propune o viziune ce se bazează pe apărarea drepturilor și libertăților cetățenilor, precum și pe creștere şi dezvoltare economică în această mare bătălie electorală?

Cel mai bun argument al ALDE este calitatea membrilor săi, notorietatea pozitivă a liderilor săi, cu deosebire a președintelui Călin Tăriceanu. În privința apărării drepturilor și libertăților cetățenești, cred că am demostrat deja cu asupra de măsură asumarea noastră deplină. Referitor la dezvoltarea economică, dincolo de argumentele pe care ni le oferă evoluțiile recente care arată că în timpul în care Călin Tăriceanu și cu mine conduceam economia României nivelul investițiilor și al nivelului de trai a avut cea mai spectaculoasă creștere, aș aminti Programul de Dezvoltare a Moldovei care constituie misiunea mea în acest mandat parlamentar și care a avut câteva reușite importante. Dar și mai important este ca toate partidele politice să asume aceste programe, căci ele nu se pot realiza pe durata unui singur mandat parlamentar, fie el național sau european.

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 6
Lavinia Ionescu 21 Articole
Author

16 Comentarii

  1. Vosganian … doar o singura concluzie, ” scarba si sila” la „palavrele si imaginea politicienilor romani !.

  2. De apelul lui C.A.C. P. Tăriceanu, la guvern, în problema gazelor din Marea Neagră,nimic?Biletelul roz?”Vio,daca timpul iti permite, poate intervii..”Ce gargara aveti in voi, rapandule poolitice ce sunteti…

  3. Reprezentanta UE la Bucuresti ?
    Vreti sà spuneti REPREZENTANTA LUI LC KOVESI LA BUCURESTI?
    ACEASTA REPREZENTANTA ESTE UN CONDENSAT DE MITOMANIE !

  4. Varujan miruitul iar îi dă la mir lui Klaus Iohannis.

  5. „Dragi români, cu toţii ne dorim să trăim într-o ţară în care hoţii şi corupţii stau la puşcărie, nu în fruntea statului. Pe 26 mai să spunem răspicat ‘Da’ pentru România europeană, ‘Da’ pentru România pe care o iubim, ţara oamenilor cinstiţi şi integri în care nimeni nu este mai presus de lege. Votaţi ‘Da’ la referendum şi nu-i lăsaţi pe alţii să decidă în locul vostru! Românii votează pentru că românii contează”, afirmă şeful statului, într-un mesaj video postat pe pagina sa de Facebook.
    Da, măi Klaun Iohanus şi noi vrem ca „hoţii şi corupţii” să stea la puşcărie ! Inclusiv, TU, infractor dovedit dar încă nepedepsit pentru toate faptele tale de corupţie în urma constituirii unui grup infracţional deosebit de periculos ! Şi cu tine să stea în puşcărie şi toţi cei care te-au făcut scăpat până acum, în ciuda tuturor evidenţelor !
    Vedea-.te-aş ridicând săpunul sub privirile pofticioase ale vreunui condamnat pentru relaţii neprincipiale, nu internaţionale pe care le-ai făcut praf până acum ! !

  6. Sunt deranjati, la unicul neuron, cand un om inteligent incearca sa-i scoata din bezna mintii lor.Vosganian nu este un plebeu de luat peste picior de orice muritor. Daca era lipsit de simtul demnitatii, ca altii, arunca cu noroi in romani si era si el in fruntea bucatelor. Poate ca a gresit si el, dar nu in masura sa fie desfiintat. Greseala lui este minora pe langa a celor din fruntea bucatelor. Vosganian este un bun roman,capabil sa aduca servicii tarii, comparativ cu unii propusi pentru Parlamentul European, numai pentru ca sunt umili si fara calitati.

  7. @ ALDE-Tăriceanu au propus impozitarea ouălor, și nu le-a ieșit nimic, ? Dacă le-ar fi ieșit nimic din impozitarea ouălor opinați că domnul Vosganian, ar mai fi făcut/nu ar mai fi făcut, „scandal”,amintind pe undeva și de versurile lui Serghei Esenin cântate de Nicua Alifantis, ca variantă de relaxare ? Ați zice și că Adrian Năstase , „își ține ouăle ascunse”, și datorită cărui fapt nu se poate discuta, nici că ar fi/nici că nu ar fi, constituționale/neconstituționale, impozabile/neimpozabile ,?

  8. @ Cum ați comenta că din alianța de guvernare Liviu Dragnea nu a ,,achiesat” , pentru a cita dinvocabularul domnului Vosganian, la propunerea domnul Vosganian de împozitare a ouălor, despre care domnul Adrian Năstase solicitase să fie numai ,,numărate”, ?

  9. @ Opinați totuși că domnul Vosganian este nesatisfăcut de neimpozitarea ouălor, considerându-l vinovat pe președinte, deși Tăriceanu nu consideră că președintele reprezintă statul de drept, ?

  10. Un partid cu Vosganian la cîrmă e ca un grup în fața Parchetului

  11. Sictir, ALDE 5%, pe model PSD, a pus MORTI sa „semneze” pe Listele ALDE pentru candidatii la europarlamentare, adica au SEMNAT MORTI, ca la PSD!
    Rusine!

    „Tăriceanu a învăţat de la Dragnea.
    MORTI pe lista de susţinători ALDE, la Predeal.
    Poliţia din Predeal a deschis un Dosar PENAL in rem pentru „FALS în înscrisuri sub semnătură privată“ dSEMNATURI FALSE, inclusiv ale unor persoane DECEDATE.
    Poliţia: „Se regăsesc semnături ale unor persoane decedate ANTERIOR Datei de semnare“

    „Prin Ordonanţa din 02.05.2019, a organelor de poliţie judiciară din cadrul Poliţiei Staţiunii Predeal, s-a dispus Inceperea urmăririi penale in rem. În fapt s-a reţinut că Primarul interimar al staţiunii Predeal a Intocmit şi Semnat pentru Conformitate mai multe Liste de susţinere ale ALDE la alegerile pentru PE din 26 mai în care se regăsesc semnături ale unor persoane DECEDATE Anterior Datei de Semnare a Listelor, iar numiţii(…) au afirmat că NU au semnat niciodată listele respective. În urma Cercetărilor în cauză există Indicii Rezonabile cu privire la săvârşirea Infracţiunii pentru care s-a dispus Inceperea Urmăririi penale in rem şi sunt temeiuri de a se crede că unele înscrisuri aflate în posesia BEC, pot servi ca mijloc de probă în cauză”, se arată în solicitarea transmisă de Poliţia Predeal către BEC.”
    http://www.monitorulexpres.ro/?mod=monitorulexpres&p=eveniment&s_id=191125&Tariceanu-a-invatat-de-la-Dragnea-Morti-pe-lista-de-sustinatori-ALDE-la-Predeal

    „Statul paralel”, cumva?!

  12. A uitat and pupa icoanele in parlament si facea vraji sa nu il salte politia. Ce tupeu are acum!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.