În București nu mai sunt locuri pentru vaccinare. Nici în Cluj nu mai sunt locuri
„La Cluj şi la Bucureşti nu mai sunt locuri, lucru îmbucurător. Acum problema este nu avem destul vaccin. Toată organizarea logistică este la MApN, soluţia va fi realocarea de doze când vor ajunge altele. Problema este că sunt mult mai mulţi oameni care vor să se vaccineze, faţă de numărul de doze existent”, a declarat ministrul Sănătății Vlad Voiculescu la Pro TV.
Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a anunţat sâmbătă că au fost făcute un 305.562 programări la vaccinare în etapa a doua, iar în Bucureşti au fost programate 62.182 locuri la vaccinare, iar gradul de ocupare a atins procentul de 100%. CNCAV precizează că pe măsură ce tranşele de vaccin ajung în România, aplicaţia se actualizează şi permite continuarea procesului de programare.
„Vineri, 15 ianuarie a.c., începând cu ora 15.00, a debutat Etapa a II-a a campaniei de vaccinare, destinată persoanelor cu vârsta peste 65 de ani, persoanelor cu boli cronice, indiferent de vârstă, precum şi personalului-cheie care desfăşoară activităţi în domenii esenţiale. Pentru următoarele 20 de zile de programare la vaccinare, respectiv perioada 18 ianuarie – 6 februarie, la nivel naţional s-au realizat 305.562 programări la vaccinare, din cele 364.800 sloturi disponibile. Numai în Bucureşti au fost programate 62.182 locuri de vaccinare, gradul de ocupare fiind în proporţie de 100%”, arată CNCAV, într-un comunicat de presă.
Coordonatorul campaniei naționale de vaccinare Valeriu Gheorghiţă a declarat, vineri seară, la Digi24, după ce jurnaliștii au sunat la un call center de unde au aflat că locurile în Capitală au fost epuizate, că ritmul trebuie adaptat la numărul dozelor de vaccin disponibile.
„Există un număr de 20 de zile în care se pot face programări, până la rapelul de la ziua 21, practic, însă în următoarele zile vom reevalua situația în funcție de numărul de doze și să putem extinde pe o durată mai mare”, a comentat Valeriu Gheorghiță, citat de site-ul televiziunii.
„Nu avem suficiente doze, din păcate. Dacă ne uităm la celelalte țări, toată lumea se uită la Israel în perioada aceasta, dar situația este cu totul diferită, având în vedere că numărul dozelor disponibile este incomparabil mai mare. La acest moment, noi trebuie să ne adaptăm ritmul de vaccinare în funcție de numărul de doze pe care le avem disponibile, asigurând pentru fiecare persoană atât doza inițială, cât și rapelul”, a spus coordonatorul campaniei naționale de vaccinare.
El a explicat că practic în fiecare zi se vor elibera locuri. În București, sunt 24 de puncte de vaccinare, ceea ce înseamnă peste 1.500 de persoane zilnic.
„Noi am pus în momentul acesta o limită de maximum 600.000 de locuri la nivel național pentru următoarele 20 de zile, pentru că nu vrem să cădem nici în cealaltă extremă, în care să avem persoane care se programează și să nu avem doze pentru ele”, a explicat Valeriu Gheorghiță. „În funcție de numărul de doze pe care noi le vom avea, practic extindem și creștem atât numărul de centre de vaccinare, cât și numărul de sloturi libere care să concorde cu dozele disponibile”, a adăugat medicul.
El a mai spus că odată făcut contul pe platforma de vaccinare, el nu se inactivează, iar atunci când se intră pe platformă se vede numărul de centre și locuri disponibile. „Orizontul (de așteptare) pe care noi l-am stabilit în acest moment a fost de 20 de zile, însă este o situație care va fi analizată în zilele următoare și vom decide dacă creștem numărul, vedem care este raportul la nivel național și care este gradul de ocupare în toate județele”, a menționat Valeriu Gheorghiță.
Ce este de făcut
„O să verificăm într-adevăr dacă sunt toate sloturile ocupate (în București). Ne vom uita la numărul de programări din toate județele, din toate punctele de vaccinare și în funcție de ritmul de programare, o să încercăm să redistribuim, tocmai pentru a crește accesul persoanelor care realmente doresc să se vaccineze”, a arătat Valeriu Gheorghiță.
Există un calendar de livrare, care a fost negociat de Comisia Europeană cu fiecare companie dezvoltatoare a unui vaccin. Cu compania BioNTech -Pfizer, calendarul de livrare presupune săptămânal să primim, la fel cum primesc și celelalte țări, procente din numărul de doze contractate, care revin fiecărei țări în funcție de numărul populației. În România, pentru luna ianuarie aveam 150.000 de doze pe săptămână. Ritmul vaccinărilor trebuie să fie concordant cu aceste doze disponibile, încât să putem asigura fiecărei persoane și doza inițială, dar și rapelul.
Odată cu recomandarea de a extrage 6 doze dintr-o fiolă destinată inițial pentru cinci doze, avem acum un bonus de 20 la sută de doze în plus, adică 20.000 de doze pe săptămână, a explicat Valeriu Gheorghiță.
A inceput circul romanesc ! Harababura totala ! Nu se mai tine cont de prioritatile anuntate ! Fel de fel de smecheri , cu acordul „justificat” al statului apar din senin in fata ! Cine sunt cei dusi din ce in ce mai in spate ? Amaratii de pensionari ! E normal asa , doar , traim in Romania si tara n-are nevoie de acest balast ! La „parcul rece” cu ei ! Dupa mine vaccinarea se va termina in , minimum , 3 ani , care o mai apuca ! In timpul asta , de la inceputul vaccinarii Israelul , si-a vaccinat , deja, 50 % din populatie si ,probabil , ca in 3-4 luni vor incheia aceasta campanie ! Lor chiar le pasa de ai lor ! Tineti minte de la batranul Didos, la noi va fi un circ cumplit ! Si sa vedeti , scuze , motive , pretexte , potop ! Nu raspunde nimeni , desigur ! Toti au sa aibe justificari . Parca avem un plan cu vaccinarile astea ! Se mai respecta ceva ? Aiurea! Cucu ! Cu guvernantii de astazi , praful si pulberea ! Vai de mama noastra !