Vaccinul și Covidul românesc mai că-și dau duhul

În perioada 28 martie-3 aprilie, au fost vaccinate doar 11.637 de persoane, din care 1.532 cu prima doză, 3.026 cu cea de-a doua, iar 7.079 cu doza de rapel.

Potrivit INSP, numărul total al persoanelor vaccinate ajunge la 8.121.484, din care 8.094.499 au schema completă de vaccinare.

De asemenea, 2.572.018 de persoane au și doza de rapel.

Bilanțul COVID

În ultimele 24 de ore s-au înregistrat 1.332 de cazuri noi de coronavirus și s-au raportat 12 decese, anunță, luni, Ministerul Sănătății.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 1.332 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 97 mai puține față de ziua anterioară. 160 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 126 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

În spitalele din țară, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de 2.565 cu 28 mai mult față de ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 381 persoane, cu 4 mai puțin decât în ziua anterioară.

Dintre cei 381 pacienți internați la ATI, 327 sunt nevaccinați.

Din totalul pacienților internați, 159 sunt minori, toți fiind internați în secții și cu unul mai mult decât în ziua anterioară. Nu există niciun minor internat în secțiile ATI ale unităților sanitare.

Până luni, 65.102 de persoane diagnosticate cu infecție cu SarsCov-2 au decedat.

În ultimele 24 de ore au fost raportate de către INSP 12 decese (10 bărbați și 2 femei), dintre care un deces a fost anterior intervalului de referință.

Dintre cele 12 decese, 2 sunt la categoria de vârstă 60-69 de ani, 5 la categoria de vârstă 70-79 de ani și 5 la categoria de vârstă peste 80 de ani.

Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

Din totalul de 12 pacienți decedați, 10 au fost nevaccinați și 2 vaccinați. Unul dintre pacienții vaccinați care au decedat avea vârsta între 60-69 de ani, iar cel de-al doilea avea vârsta între 70-79 de ani. Ambii pacienți prezentau comorbidități.

În ultimele 24 de ore au fost efectuate 4.802 teste RT-PCR (3.111 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 1.691 la cerere) și 11.120 teste rapide antigenice. Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 12.817.900 teste RT-PCR și 9.362.895 teste rapide antigenice.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Author

4 Comentarii

  1. Ati uitat sa precizati ca este vorba de o schema completa de vaccinare temporara.

  2. Succesuri pe linie moștenite de la guvernul PNL.80 milioane de vaccinuri plătite,8 milioane folosite.restul pentru descurajare.
    Super eficient.covid a făcut pe el de frică și a plecat.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.