Vai de conducta noastră!

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a anunţat, marţi, deschiderea unui nou şantier pentru reabilitarea sistemului de termoficare, fiind vorba despre un tronson de conductă cu o lungime de 1,64 kilometri.

„S-a deschis cel de-al doilea şantier pentru reabilitarea sistemului de termoficare cu fonduri nerambursabile prin POIM. Este vorba despre un tronson de conductă cu o lungime de 1,64 km, situat pe strada Apusului din Sectorul 6 al Capitalei (Obiectivul 25). Acesta este singurul obiectiv care va fi finalizat şi dat în exploatare până la sfârşitul acestui an din cele 25 cu finanţare europeană, conform graficului de execuţie”, a scris Nicuşor Dan pe pagina sa de Facebook.

El precizează că lucrările sunt executate de Asocierea S.C. Energomontaj S.A. (Lider) – S.C. Elsaco Electronic S.R.L (Asociat) – Sicor S.R.L (Asociat) – IPCT Instalaţii S.R.L.(Asociat), iar valoarea de execuţie, conform autorizaţiei, este de 6.384.234,56 lei.

În total, spune edilul, Primăria Capitalei va moderniza 210 km reţea de termoficare, cu o valoare de 260 de milioane de euro, din care 200 de milioane euro fonduri nerambursabile prin Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM).

Totodată, şi Compania Termoenergetica a deschis şantiere în mai multe cartiere din sectoarele 1, 2, 4, 5 şi 6 din Capitală pentru lucrări înlocuire a conductelor, modernizare şi reparaţii, astfel încât locuitorii din zonele respective să nu mai fie afectaţi de lipsa apei calde şi a căldurii începând de iarna următoare, arată Nicuşor Dan.


 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Author

9 Comentarii

  1. Tupeistul asta este primar general de trei ani si inca mai vine cu „harneli” ???
    Mai ramine sa ne declare ca el poate merge, ca Isus, pe apa (este adevarat, doar rece).

  2. ***Conductele lui Nicușor – motiv de laudă? Nici vorbă!
    Așa stau șantierele de asta vară.
    Lucrări? Maxim 15-20 de zile am văzut lucrători pe șantier.
    Acesta este adevărul. Ca să-l știți.
    Nicușor ne-a promis 100 de km reabilitați pe an. Nici măcar 30% nu a livrat din această promisiune.
    PS. Îmi spun locuitorii Sectorului 5 că dincolo de intersecție, către Șos Sălaj, gropile/șantierele stau așa de 2 ani, în cap! Doi ani!!
    LATER EDIT: Conductele lui Nicușor – dupa cateva ore de la marea conferință de presă a lui Nicușor Dan, exact cum am anticipat, au disparut toți muncitorii. https://fb.watch/i6p85uljnS/

  3. Santier pentru un kilometru jumate de teava !!!!Asta-i picat din prun. Apare clientul, pac si santierul! Ce sa credem, ca in trei ani nu are nici o planificare a lucrarilor?

  4. Păi, hai să socotim. „Primăria Capitalei va moderniza 210 km reţea de termoficare”. Cu viteza actuală de 1,64 km pe an, lucrarea se va finaliza în 128,048 ani. Adică în al 32-lea mandat al domnului Primar, Nicușor Dan.
    Dragi jurnaliști, aveți de lucru. Spor!

  5. Primar bun.E cercetat pentru 250 de AUTORIZATII ILEGALE DE CONSTRUCTII ,dar se da pe mana un buget de 260 de milioane de euro.Nu sunteti normali.Puzderia de santiere si multimea de firme de ,,reparatii,,au un singur si unic scop..SIFONAREA CAT MAI MULTOR MILIOANE DE EURO NERAMBUSABILI.Pun la bataie o lada de votka pe sapca lui Iohannis ca Anul 2024 prinde Bucurestiul un imens santier.Lipsa tavi ))) Asa va ramane pe multi ani de acum inainte.Unde trebuiau sa fie echipele la munca nu=i nimeni prezent )))

  6. Încă una dintre multiplele realizări prezentare cu emfaza de către domnul Nistorescu. Așteptăm apariția conductelor suspendate, in format futurist ca viitoare opere de arta moderna a lumii civilizate de pe pe Dâmbovița. Sunt convins ca ele vor fi vârful de lance a campaniei lui plicu-SOR.
    Ps. Dupa execuția publica a doamnei Firea, ordonata de către Ciolacu, România răsuflata răsufla usurata. Căldură nu mai e un impediment în calea muncii și bunului simt, concesionarea pe încă 15 ani a forarilor OMV devine o realizare mondiala, satisfactile nocturne ale unor ziariști ating apogeul, noapte de noapte, tara s-a eliberat de sub jugul Ameirican și UE, progresistii pot ura in continuare persoanele în vârstă dandu-ne lecții despre grija fata de ele, navetistul e satisfăcut intelectual fiindcă a reușit ca dupa 9 ani de mandat sa finalizeze de citit Scufita Roșie și Motanul încălțat, Ciucă e toba de carte ( se vede după musculatura abdominala), femeile din presa au parte de toată atenția soților, prietenilor sau amantilor iar Roxana Ciuca a fost numita șefa la birul mobil al generalului Ciuca în grad de tata de serviciu fara conștiința, unde va fi colega cu Corpos și ale luia.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.