Vai de starea noastră de alertă!

Autorităţile române par că au fost luate iar prin surprindere. De data aceasta de numărul mare de români care au intrat în țară dinspre Ungaria. Peste 30.000 de oameni au trecut prin Vama Nădlac fără control epidemiologic, transmite Mediafax.

Peste 30.000 de oameni au trecut prin Vama Nădlac după ce autorităţile române au ridicat starea de urgenţă. Unii au plecat, alţii au venit. Cei care au plecat spun că au fost chemaţi de angajatorii din străinătate la lucru, cei care se întorc profită de faptul că acum nu mai trebuie să intre în carantină.

„Venim, aducem bani în ţară şi suntem trataţi ca vitele, mai rău” sau „Nimeni nu îşi asumă nimic. Cine este de vină? Noi că suntem aici”, sunt doar câteva dintre reacţiile oamenilor nemulţumiţi că au fost nevoiţi să aştepte ore în şir la vamă.

Oamenii s-au călcat în picioare pentru a intra în ţară. Nici o regulă nu a mai fost respectată, după câteva ore bune de aşteptare nervii celor mulţi au cedat.

Poliția de Frontieră a transmis, duminică, faptul că, în ultimele 24 de ore, prin punctele de frontieră au efectuat formalitățile de frontieră aproximativ 31.800 persoane, români și străini şi peste 18.000 mijloace de transport (din care 12.500 automarfare).

Sursa citată arată că pe sensul de intrare au fost aproximativ 16.200 de oameni, cu 9.600 mijloace de transport (din care aproximativ 7.000 automarfare), iar pe cel de ieşire 15.600 de oameni cu 8.400 mijloace de transport (5.500 automarfare).

Situația duminică

Sute de persoane așteptau și duminică dimineață, să intre în România prin Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Nădlac I, care poate fi tranzitat după o așteptare de opt ore, din cauza aglomerației, în pofida faptului că autoritățile au redeschis, sâmbătă seară, și PTF Nădlac II.
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Arad, Claudia Ardelean, a declarat, pentru Agerpres, că se menţine un număr foarte mare de persoane care ajung la frontieră, atât pe sensul de intrare, cât şi pe sensul de ieşire din România.

A fost redeschis pentru autoturisme şi PTF Nădlac II (de pe autostrada pan-europeană), sâmbătă seară, de la ora 19,00, pentru a fluidiza traficul la graniţa dintre România şi Ungaria. Nădlac II a fost rezervat, în ultimele săptămâni, traficului de marfă. În doar 13 ore, respectiv până duminică dimineaţă la ora 8,00, prin acest punct au intrat deja în România 4.500 de persoane şi au ieşit 2.500.

Conform Poliţiei de Frontieră Arad, duminică dimineaţă se aştepta 480 de minute la intrare în România prin Nădlac I, unde controlul se făcea pe şapte artere, şi 250 de minute la Nădlac II, unde erau deschise şase artere. La ieşirea din ţară, se aştepta 90 de minute la Nădlac I, unde au fost deschise şase artere, şi 30 de minute la Nădlac II, unde se lucrează pe două artere.

Autorităţile de frontieră precizează că timpii mari de aşteptare sunt cauzaţi, la intrarea în ţară, atât de aglomeraţie cât şi de anchetele epidemiologice, care fac ca procedurile să dureze până la 10 minute pentru o persoană, faţă de 30 de secunde înainte de pandemie.

Începând de vineri, cei care sosesc în România nu trebuie să mai meargă în carantină instituționalizată, ci să se izoleze la domiciliu timp de 14 zile. Totuși toți cei care ajung la frontieră trebuie să completeze formulare și să fie verificați de lucrătorii de la graniță.

Vezi și 

(VIDEO) Îmbrânceli cu jandarmii, la vama Nădlac

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Author

22 de Comentarii

  1. Se aude la Cotroceni,sau la Sibiu,,??..depinde unde sunteți Dle Președinte…ce facem transformăm țara într-un imens ambulatoriu??…,acum aveți motiv pentru demisia sudorului din Caransebeș!!..după ce nu a știut să calculeze zile între cele două stări, acum a scăpat de sub control situația epidemică..ce am ajuns groapa de gunoi a Europei, Dle Președinte??.. vreau să văd ce faceți luni când veniți la serviciu!!..eu știu că Președintele este in folosul țării 24 din 24 ,7 zile pe săptămână,.. normal trebuia schimbat imediat acest infractor pe post de ministru..sau așa e ordinul .. să infectăm cat mai multi români.!!!.

  2. Bombalaii de la guvern se lupta pentru imagine cu ligurita de impartasanie din cauza careia nu a murit nimeni fara a le pasa insa de dezastrul ce continua neintrerupt de saptamani bune la granita de vest. Verner si Sica sunt deja penali.

  3. Dupa 1990 nu am avut o guvernare serioasa, corecta si cu obiective bune. Numai afaceru si interese. Nu avem o legislatie clara si simpla, ci numai prostii cu carpeli prin tot felul de ordonante. Constitutia de tip comunist trebuia modificata inca din 2000. Reguli la fel, dupa interese si pentru fraieri.Pandemia la noi va mai dura pentru ca se vine in tara oricum si rromii nu respecta nicio o masca de purtat si nu ii mai amendeaza nimeni. La fel preotii nu sunt amendati.

  4. Ar fi cazul ca ziaristii, presa de scandal, presa epidemiologica si conspirationista, cu totii sa primeasca mitraliere+munitie sa purceada sa apere granitele cu orice pret. Sa nu lase pe nimeni sa iasa si nici sa intre! Doar asa isi vor putea dovedi atasamentul real fata de valorile democratiei, ale carantinei globale si fata de ordinea guwernantilor care-i miluiesc din cand in cand…Doar asa vor trai linistiti si sanatosi la cap pana la adanci batraneti !

  5. Si in timp ce la Nadlac lumea se calca-n picioare, iar coronavirusul bubuie, sparanghelistele Ralucutza Turcan si Alinutza Gorghiu mictioneaza puternic pe CCR si pe Constitutie. Evident, Valer Dorneanu, Ion Iliescu, Liviu Dragnea si, eventual, Donald Trump sunt de vina pentru incapacitatea guvernului de a face tranzitia intre starea de urgenta si aia de alerta. Si de a face triaje epidemiologice la granita. Nu vedeti praleo ca sunteti un guvern de sparanghelisti!!!

  6. De ce sa faca altii treaba celor platiti pentru administrarea vamilor? Sa-i dea afara pe toti ciubucarii aia grasi peste norma, stie bine semetistul vames Blaga care si-a pierdut urma in PE cum devine treaba.

  7. Alo „domnii” sclavi pe plantatii straine cu BMW S.H., „cat sa fie” taxa platita la statul roman la trecerea prin vama de vreti sa vi se spele si pupe picioarele de catre fraierii ramasi acasa/statul roman? Ce tot ii trageti inainte ca aduceti bani in tara? Daca tot ziceti ca aduceti bani in tara de ce nu construti fabrici si uzine in tara si vreti tot in vest la furat? Nu mai aduceti virusul/moartea in tara si plecati odata pentru totdeauna din tara si va cumparati morminte afara. Huuo banditilor cu BMW S.H care nu aveti bani de un plin de motorina!

  8. DATI BA LEGE …Faceti tabere de refugiati cu corturi si paza..
    Fiecare care intra sa intre in tabara 15 zile cu cortu si patul lui. Dati-le mancare contra cost…sau imprumut .

  9. BINE ZIS ! SUSTIN CE AI COMENTAT ! E…….. ANTONESCU ce bine era !!!!!

  10. Aia care au astepta mult voiau sa se dea toti la o parte si sa-i lase sa treaca , ca ei vin din vest si aduc bani in tara. Dar nu platesc impozite aici. Asa ca ciocu mic si rabdati. astea sunt regulile, le respectati.

  11. Suntetzi tratati exact ca ceea ce sunteti in realitate: niste sclavi si slugi ale Vestului. Cum ati indurat cate 2-3-4 luni sa duceti tzukalele, sa stergeti la fund austriecii si sa fiti sclavi pe plantatiile de sparanghel, dar n-ati murit, nici dupa 7 ore de stat la granita n-o sa muriti.
    V-ati invatat sa treceti prin vama cu Covidul ca prin branza, ca sa nu supere cumva Ranjila scumpa lui diaspora.
    Ciocu mic !……[Leo]

  12. Ce face starleta postdecembrista Arafat? Merge pe la televiziuni si infiereaza persoanele care eu iesit in parcuri sau la plimbari? Locul lui este la Nadlac sau Bors sa coordoneze urgentele, ca parca este cel mai mare specialist in viata in urgente, seful sefilor DSU. Sa mearga la fata locului, sa mai lase coordonarea din fotoliul televiziunilor de casa!

  13. diaspora ce zicea? că pe toţi ne finanţa, bunătăţi ne aducea, da’ guvernu’ cel perfid îi punea pă toţi la zid şi-i trata cu lucovid…

  14. Afirmați că “aducem bani în țară” este adevarată doar că nu este competă și corectă fiincă de fapt ne “aducem nouă bani în țară”. Țara, România, nu vă impozitează acești bani. Și funcționarea Vămii și tot de ce beneficiați în țară o plătesc stric cei rămași să muncească în România. Și aceștia nu prea ies la Televizor să țipe “Facem bani pentru Țara nostră”! Iar nerâbdare ce maschează lipsa de educație e specifică la mulți și bucuria televiziunilor române.

  15. M-am lămurit, sigur, ce este cu diaspora. De Paște au intrat în țară, după datele oficiale, aproximativ 1,5 milioane români. Dar văd că și după Paște vin acasă cu miile, zilnic. Deja vorbim de vreo două milioane de români care fac parte din „casta”
    diaspora. Alde Iohannis, Orban, dar, mai ales gargaragiul șef Bogdan Rareș îi lăudau în slăvi că sunt oameni așezați, la creme de la creme, cu locuri de muncă „beton”, poate chiar superiori celor rămași acasă. Taman bine să dea casa cu masa la alegeri, cu procentele alea zdrobitoare pentru Iohannis și antecesorul Băsescu Petrov.
    Nu am absolut nimic cu cei încadrați la diaspora, nu am resentimente față de ei. Cu atât mai mult cu cât trebuie să vedem
    și partea bună a diasporei, români care fac cinste locului în care trăiesc. Diaspora este oglinda fidelă a României, cu oameni
    buni și mai puțini buni. Nu așa cum arată în mintea marelui manipulator gargară Rareș Bogdan, care spunea că doar vreo zece
    mii de inși reprezintă „neghina” diasporei.

  16. ”NICI O regulă nu a mai fost respectată”
    Mai, Ioana, oare cati ani ai de nu reusesti sa scrii corect?!

  17. ieri au fost vreo 200 de oameni in Piata Victoriei! toate slugile s-au napustit cu fel de fel de declaratii care ii acuza pe participanti de IRESPONSABILITATE dupa 60 de zile de dispret total a unor iresponsabili in frunte cu navetistul care ii ameninta pe Romani ridicand degetul cum probabil facea cand era suplinitor la Agnita !au dat 12 ordonante care se contrazic una pe alta ,au trecut toti decedatii ca purtatori de corona,spitalele au fost infectate sau inchise ,in schimb au nesimtirea sa cerseasca bani pt.spitale !de ce au platit tv -urilor 40 milioane de euro pt, ,,calmarea stirilor,, ? de unde au gasit acesti bani? din amenzile date celor peste 300.000 de romani ? cei peste 30.000 de voiajori care intra acum in tara sunt lasati de acesti iresponsabili ? ceine sunt IRESPONSABILII ? alo? arafat ? cand au fost adunati cei 2000 oameni de la sute de km la cluj ,cine erau ticalosii care au ORGANIZAT asa ceva ?

  18. In fata romanilor s- a prezentat situatia din Romania IDENTICA cu regimul lui Dragnea , Basescu sau Nastas- buci. Deci eforturile lui Orban ( liberalii sunt aceiasi ca si psd- isti ) de a juca ,,profesionist ” in fata romanilor in sedintele de guvern sunt jalnice. Ce mai e de spus ? Vela provine din ,,revolutionarii” lui ne Nelu- rusul . Orban e odrasla de SECU. Sistemul de promovare a ,,cadrelor” este acelasi cu cel gen ,, Fane babanu” . Pana nu se curata natural societatea de muraturile comuniste mai trec inca 3 generatii .

  19. Starea de alertă măsoară haosul produs de meteahna nerespectării de către unii(mulți la număr) a legilor, a Normelor, a tot ce înseamnă disciplină, civilizație..Ordinea Publică e lovită de nulitate pentru că cei ce sunt îndreptățiți să aplice legea, când o fac, suportă pedepse.Acum pe cine să mai corectezi?Peste 70% din ”cetățenii” din proximitate ex.întrun bloc, etc. NU MAI RESPECTĂ nicio măsură de protecție contra contaminării cu virus..pentru că ei AȘA CONSIDERĂ EI,Ei deștepții lu/pește..Pe mine, pe tine, cei care aplicăm în mod corect aceste măsuri de prevenție,cine să ne mai apere?Doar dzeu?Prosta endemică e mare cât CASA POPORULUI.De prostie nu ai cum să te feresti că ea este în trend, e cool si etc.Păcat de Arafat,Cercel si medicii care mor pe picioare ca să-i vindece pe oameni..Gloata e activă si multiplică la greu virusii, că ei pot.ALERTĂ! Degeaba.În junglă nu trăiesti cu munca de lămurire!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.