
Cel puţin 19 persoane au murit în provincia Quebec în urma caniculei care afectează partea de est a Canadei de la sfârşitul săptămânii trecute, relatează joi AFP. Numărul victimelor provocate de valul de căldură din Montreal era miercuri de 12 persoane, potrivit directoarei generale a sănătăţii publice din Montreal, Mylene Drouin.
Alte cinci decese s-au înregistrat în regiunea cantoanelor din est, la est de Montreal, potrivit ziarului La Tribune, citând autorităţile medicale locale. Alte două decese au fost raportate la sfârşitul zilei, dintre care unul la periferia oraşului Montreal, potrivit Radio Canada.
Victimele din Montreal fac parte din „populaţia foarte vulnerabilă, persoane vârstnice sau suferinde de boli cronice sau mintale şi care nu au aparate de aer condiţionat”, a declarat medicul Drouin, într-un interviu acordat televiziunii publice Radio-Canada.
Miercuri termometrele au urcat la 34 de grade Celsius la Montréal cu un factor de umiditate care a făcut senzaţia termică să fie simţită la peste 40 de grade, potrivit serviciului meteo Environnement Canada. Humidex este un indice utilizat în Canada pentru a măsura efectul căldurii combinat cu umiditatea aerului stabilind nivelul de căldură resimţit de populaţie.
Mercurul termometrul a depăşit 30 de grade vineri, 29 iunie, la sud de Quebec, cu un factor de umiditate care a a făcut ca temperatura să fie resimţită până la 44 de grade la începutul acestei săptămâni.
„Un avertisment de caniculă” lansat de serviciul Environnement Canada este în vigoarea pentru partea de sud a provinciei Quebec, însă serviciul meteo prevede o scădere a temperaturii începând de vineri.
În 2010, un val de căldură a provocat moartea a circa 100 de persoane în regiunea Montreal.
Fii primul care comentează
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.