Val de insolvențe în agricultură

Peste 120 de mari companii agricole au intrat în insolvență în 2024, iar numărul acestora va crește semnificativ în 2025. Anul viitor, industria agricolă să se confrunte cu dezechilibre majore, din cauza numărului mare de firme care nu își vor putea plăti datoriile.

Potrivit statisticilor INFINEXA, citate de Agrointel, între 1 ianuarie 2024 și 30 septembrie 2024, s-au formulat 123 de cereri de deschidere a procedurilor colective de insolvență împotriva companiilor din sectorul agricol. 66 dintre acestea au fost deja admise de instanță, vizând societăți cu active de peste 300 de milioane euro (193 milioane euro în active imobilizate și 112 milioane în active circulante).

Aproape 50% dintre companiile ale căror cereri au fost admise, au intrat direct în faliment. Practic, nu au mai avut nicio șansă să se redreseze. 38 sunt în procedura generală a insolvenței și doar una în procedura concordatului preventiv.

În acest an, Guvernul a propus mai multe măsuri pentru a proteja companiile din sectorul agricol, în contextul secetei care a afectat culturile.

Ordonanța de urgență nr.4/2024 pentru stabilirea unor măsuri de sprijin cu caracter temporar, destinate producătorilor agricoli în scopul gestionării efectelor fenomenului de secetă pedologică din anul agricol octombrie 2023 – septembrie 2024 și ca urmare a agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei nu va mai avea efect începând cu 31 decembrie 2024, motiv pentru care a fost a fost adoptat un nou act normativ în completarea acestuia, OUG 118/2024, care suspendă obligațiile de plată a debitelor restante datorate în anul 2024 către creditori, la cererea debitorului producător agricol, până la 1 august 2025.

În același timp, Guvernul României, prin recenta OUG 120/2024, a instituit o schemă de ajutor de stat sub formă de grant în valoare de 1.000 de lei/ha pentru fermierii care au înființat culturi agricole în toamna anului 2023 și/sau în primăvara anului 2024 și care dețin procese-verbale de constatare și evaluare a pagubelor la culturile agricole pentru suprafețe mai mari de 30% și până la 100%, cu termen de expirare neprecizat.

Cel mai recent studiu al Observatorului European al Secetei, efectuat în septembrie 2024, a arătat că Europa de Est este extrem de afectată de secetă.

Peste jumătate din suprafața României a fost catalogată drept critică. De altfel, puțin peste jumătate (56,63%) din suprafața țării noastre reprezintă teren agricol (13,5M ha), din care 12,59% (1.7M ha) este afectat de secetă privind culturile de primăvară în 2024, conform studiilor naționale

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1

6 Comentarii

  1. Din moment ce le-a dat pe mâna la toți angajatii jeep-ane de se plimba acasă și aiurea în interes personal de consuma combustibil la greu,e normal să dea faliment. Și a intrat pe fir Luluta la anghetarea furatului de fonduri APIA!

  2. Asta este un lucru bun, asistatii sociali numiti fermieri trebuie sa invete ce este agricultura moderna si sa nu stea la mana naturii

  3. Acesta este doar inceputul. Iarna de acum va fi tot secetoasa. Ar trebui guvernul sa se apuce de sisteme mari de irigatii, dar baga bani in palate si vile de renovat pt guvernanti. Terenurile vor ajunge parloaga si vor creste importurile de produse agricole si alimentare.

  4. Seceta din 2023 -2024 este comparabila cu cea din 1946 – 1947 .
    Numai lipsa crasa de informatie corecta lipseste societatea romaneasca de o reactie corespunzatoare .
    Cu cen zu ra seku ri st ica se conduce acum UE si Romania .

  5. Nu subventiile sunt problema, ci lipsa unui lant de productie, asociere, vanzare cat mai corect. Fara spaga la noi nu merge nimic. In Ro subventiile sunt cele mai mici fata de alte tari din Europa. Cei care scriu prostii habar nu au de agricultura.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.