Valentin Boantă: Victoriile lui Pyrrhus

Mă aflu sub imperiul unor emoţii atât de puternice încât cu greu îmi găsesc cuvintele potrivite pentru a exprima într-un mod decent ceea ce simt. Mă bucur totuşi că pot folosi platforma ziarului cotidianul.ro pentru a-mi striga muntele de frustrare care mă sufocă.

Textul meu se vrea o scrisoare deschisă către lumea juridică românească. Sincer chiar îmi doresc ca prin intermediul acestei epistole să primesc o explicaţie, un soi de lămurire cu privire la modul în care noul Cod Penal este pus în practică. Din nefericire până acum nimeni nu a reuşit să mă lămurească cu privire la aplicarea legii favorabile în cazul meu.

Iată pe scurt despre ce este vorba: am fost condamnat pentru “aderarea şi sprijinirea unui grup infracţional organizat” la 5 ani închisoare. Nu pun în discuţie temeinicia, simulacrul de proces sau “judeţul domnesc” mai bine zis la care am fost supus. Accept umil că în goana după soluţii cu greutate care să dea consistenţă bilanţului DIICOT nu există conştiinţă, deontologie profesională sau conduită morală, dar nici când ţi se oferă şansa de a îndrepta o parte din răul făcut să nu o faci mi se pare un mixt explozibil de prostie şi răutate. Legea după care am fost condamnat (Legea 39/2003) prevedea încadrări între 5 şi 20 de ani, eu primind minimul pedepsei. În funcţie de participaţiune şi individualizarea pedepsei în speţe asemănătoare există sentinţe de 6, 7, 8, 9, 10 sau chiar 11 ani. După 40 de ani codul nostru penal îşi schimbă faţa, se trezeşte din criogeneză şi se adaptează legilor europene, în consecinţă această infracţiune de „aderare şi sprijinire” intră în făgaşul normal fiind sancţionată cu pedepse între 1 şi 5 ani. În fapt, este cea mai mare modificare suferită de vreo lege din vechiul cod penal, drept urmare toţi cei condamnaţi în baza legii vechi a căror pedepse depăşesc noul maxim de 5 ani vor beneficia de reducerea pedepsei până la acest nou maxim. Totuşi cei care se încadrează în noile limite cum e şi cazul meu nu beneficiză de nici o ajustare sau reaşezare, ceea ce presupune cel puţin 2 ipoteze de lucru: 1) toţi suntem la fel de vinovaţi; 2) instanţele de judecată, Tribunale, Curţi de Apel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, individualizând pedepsele şi condamnând într-o paletă atât de variată cu diferenţe uriaşe de la 5 la 11 ani ori au greşit ori au fost rău intenţionate, altceva mi-ar fi greu să cred.

Acum urmează întrebarea mea sau strigătul meu disperat, spuneţi-i cum vreţi: ce formă primitivă, arbritară şi samavolnică de justiţie este aceea care mă plasează pe mine cu o pedeapsă de 5 ani pe picior de egalitate cu cei condamnaţi pentru fapte (comise sau nu) prevăzute de aceeaşi lege la pedepse mai mari de 10 sau 11 ani?

Domnule Ponta, D-le Cazanciuc, aţi fost procurori, oameni ai sistemului, stimaţi judecători şi stimată lume academică juridică, explicaţi-mi echitatea acestui act juridic! Sau mai bine încercaţi s-o explicaţi soţiei, copilului, mamei mele! Nici un decibelmetru n-ar putea înregistra urletul care vibrează în mine.

Pentru acurateţea informaţiilor am fost condamnat şi la 2 ani pentru deţinere de echipamente în vederea falsificării instrumentelor bancare, pedeapsă contopită în cea mai mare de 5 ani. Am recunoscut de la început această infracţiune şi consider aceşti 2 ani o pedeapsă meritată şi aflu cu stupoare că în jurisprudenţa ÎCCJ de anul trecut au fost casate sentinţe similare cu a mea şi redusă pedeapsa la grup până la cea dată pentru fapta care a generat constituirea grupului; o motivare corectă şi logică de care din păcate eu n-am avut parte.

Am executat 1 an şi 4 luni, adică fix cât ar trebui pentru a acoperi cei 2 ani pe care îi merit. De ce trebuie să sufăr mai mult? De ce trebuie să simt jugul apăsător al nedreptăţii ? Legea în România se aplică după ureche? Destinele oamenilor strivite de tăvălugul juridic reprezintă daune colaterale? Justiţia îşi permite orice în lupta cu infracţionalitatea? Atunci Doamna legată la ochi este asemenea oricărui criminal, atunci toate izvoarele de drept care implică logica, etica şi morala, echitatea şi egalitatea de arme sunt doar vorbărie goală.

Personal mi-am răscumpărat greşeala faţă de societate, i-am oferit leacul pentru infracţiunea de skimming, am avut o conduită sinceră; de circumstanţe atenuante n-am beneficiat, justiţie în cazul meu nu se mai poate face, asta implică rejudecare şi administrarea unui probatoriu, dar se poate face dreptate. Mi-am ispăşit pedeapsa pentru care sunt vinovat iar o interpretare de bun simţ a legii favorabile mi-ar reduce proporţional pedeapsa şi m-ar retrimite în sânul familiei.

Din păcate art. 4 al legii 187/2012 îmi interzice dreptul de a beneficia de art. 15 al vechiului cod penal ce prevedea aplicarea facultativă a legii penale mai favorabile.

În cazul meu aceste coduri sunt victoriile lui Pyrrhus şi VREAU SĂ ŞTIU DE CE???