Ce noapte neagră, ce dimineaţă cenuşie!
La miez de noapte, revenind senin acasă – e aşa de rar! – am aflat vestea dispariţiei brutale, a acestui incredibil deces al lui Valentin Nicolau. Şi aceasta, după un an, zi cu zi, mi-am amintit, când venise la Paris pentru a sărbători împreună o carte pe care o gândisem împreună şi o realizasem cu Mihaela Marin, la editura sa Nemira. De atunci l-am revăzut des şi mi se părea uşor schimbat, parcă mai deschis vieţii ca altă dată, mai plin de proiecte ca niciodată. Aceasta face doliul şi mai insuportabil, nu un om obosit, ci unul reînnoit a secerat moartea cu o insuportabilă violenţă. Câtă injustiţie!
Valentin Nicolau era mai întâi un scriitor, un scriitor ce, şi el, îşi modificase alegerile iniţiale şi ultimele sale piese sau proiecte purtau însemnele convingerilor creştine care-i însoţeau de un timp gândurile şi vorbele. El a scris despre „îngeri” şi s-a închinat cu respect, el s-a regăsit în această credinţă ce l-a însoţit zilnic în ceea ce, azi, trebuie să desemnăm ca fiind „ultimii săi ani”. De aici, poate, îi proveneau intensitatea afectelor şi devoţiunea prieteniei care m-a bucurat văzându-l recent. Când m-a condus acasă, ne-am îmbrăţişat în zăpadă sub lumina felinarelor şi ne-am urat precipitat – ce presimţire! – un an bun!
Valentin Nicolau a creat una dintre cele mai active edituri din ţară, Nemira, a cărei prezenţă a marcat peisajul cultural. Dar totodată, împreună cu colaboratorii săi actuali, Monica Andronescu, Dana Ionescu şi, mai demult cu Dana Moroiu, cu complicitatea lui Constantin Chiriac, Valentin a iniţiat o serie editorială destinată teatrului care, în doar puţini ani, s-a impus ca o adevărată deschidere bibliografică şi, implicit, a reunit o sumă de repere indispensabile: Brook şi Grotowski, Zeami şi teatrul de artă… Iată memoria teatrului, livresc reconstituită. Şi, acum, cei care se dedică scenei lui Valentin îi mulţumesc. El a iniţiat şi şi-a asociat ca parteneră pe Monica Andronescu pentru a deschide celebrul loc de dezbateri şi intervenţii ale oamenilor de teatru, Yorick. Yorick – bufonul înţelept! Hamlet îl iubea şi privindu-i craniul îşi amintea de zilele fericite ale tinereţii. Prin ce premoniţie Valentin şi-a ales ca emblemă această figură dublă?
Valentin Nicolau a condus cu un succes necontestat Televiziunea Română, unde mandatul lui a fost asimilat unei perioade faste pe fond de vitalitate a programeleor şi unanimitate a colaboratorilor. Îndelung, acolo, a fost regretat.
Valentin Nicolau s-a implicat în viaţa civică, polemizând, când agresiv, când inventiv, mereu animat de o energie care îl definea şi de o intransigenţă pe care şi-o revendica! Niciodată indiferent.
Nu de mult am aflat că era născut în aceeaşi zi cu mine, 22 iunie, şi că în tinereţe, fără să ştim, am fost vecini, ambii stând pe Carol Davilla, eu la 79, el la 77! Coincidenţe care, azi, mai mult ca oricând, îmi fac ochii să lăcrimeze şi inima să sufere.
Acum îmi revine în minte o frază citită la Muzeul Ţăranului, îndreptar de prudenţă şi alertă contra siguranţei: „Viaţa omului ca oul în mâna copilului”. Dispariţia lui Valentin, dureros, ne-o confirmă. Un gând bun în tăcere.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.